Mircea Radu IACOBAN

În zorii „literaturii noastre noi”, Dan Deșliu acaparase definitiv cele două rime acceptabile la „partid”, adică, „blid” și „zid”: „Între azimă și blid / Armă, flamură și zid, / Cartea marelui Partid.” Ar fi fost vorba despre „Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (b) al Uniunii Sovietice” pe care-l buchisea cu religiozitate eroul Lazăr de la Rusca, ucis mișelește de chiaburii sabotori. Recitit azi, poemul atestă rară idioție scriitoricească și nerușinată minciună în formă continuată; între altele, a instaurat în poezia română criza jinduitei rime la „partid”, fiindcă nu mai mergea nici cu zidul, nici cu blidul, rămase autoritar în proprietatea lui Deșliu, iar fondul principal de rime nu oferea versificatorilor decât soluții inconvenabile politic, de genul ucid, acid, vid, stupid, arid, morbid, divid, perfid, sinucid, insipid, invalid, livid, guvid ș.a.m.d. Bafta veacului XXI: ne-a procopsit cu rima rară, impecabilă și inedită Covid-Partid. Merge perfect, și ca sonoritate, și ca semnificație, fiindcă tot mai mult pandemia a ajuns să fie tratată ca o chestiune de partid; greu de inclus într-o anume ideologie, dar lesne de anexat „din mers” programelor politice curente. Există momente de cumpănă în care orice nație s-ar cuveni să acționeze unitar, responsabil și transpartinic, lăsând naibii orgoliile de partid și interesele de gașcă, spre a-și uni eforturile întru depășirea situației limită cât mai grabnic și cu pierderi minime. În primul rând în caz de războaie, apoi și în cel de alte mari catastrofe, reacția coerentă, solidară și unanimă o justifică și o impun înseși lecțiile istoriei. Cu ravagiile produse în întreaga omenire, Covid-ul se înscrie autoritar între catastrofele de marcă, menite să rămână înscrise-n cronici (dacă s-o mai găsi cine să le citească). Uluit, în stare de șoc, mapamondul a reacționat profund neunitar la apariția virusului, deși, până la urmă, s-au găsit câteva dominante apte să coaguleze salvator (pentru unii și profitabil) energiile naționale. Românii au un Guvern care amintește de fabula lui Donici: „Racul înapoi se da / Broasca tot în sus sălta / Știuca foarte se izbea / Și nimic nu isprăvea.” Ceva mă face să cred că, de nu se luau măsurile atât de contestate acum, s-ar fi găsit protestatari (poate chiar aceiași!) care să demonstreze pe invers, adică, împotriva lăsării nației făr-de protecție sanitară, în vreme ce alte țări au adoptat decizii salutare… etc. etc. Al de Șoșoacă nu pot trăi fără scandal și megafon, fenomenul „de profesie contra”, nu numaidecât românesc, înflorește taman în situațiile de criză, când e mai acută nevoia de „unire-n cuget și-n simțiri”! Acum, demiterea absolut necesară (și flagrant întârziată) a unui ministru incompetent încurcă și mai mult ițele, și așa încâlcite, ale unei guvernări care se clatină încă din clipa depunerii jurământului. Rămân de văzut consecințele trecerii în rezervă a unui activist „de-al nostru” ce merita ocrotit până-n pânzele albe doar… fiindcă-i de-al nostru. Se va depolitiza sănătatea? Improbabil: pleacă ai noștri, vin ai noștri… Altfel, probabil că va trebui să acceptăm drept stare de normalitate situația din prezent, bucurându-ne că respirăm fără intubare și că mirosim florile primăverii fie și prin mască. Ne vaccinăm azi împotriva unui virus de ieri; cine să știe câte alte noi tulpini au apărut între timp? Gâfâim din urmă, s-ar putea să nu mai putem vreodată „lua fața”… Țara a mai trecut prin epidemii cumplite, dar nu s-a semnalat niciodată o astfel de diversificare și multiplicare continuă a factorilor agresivi. Cineva s-a supărat rău de tot pe pământeni! Ciuma, holera, își luau tainul de suflete și se mistuiau în neant. Covid-ul pare c-ar vrea să ne rămână înrobitor chiriaș etern. Ne-a răvășit viețile, și dacă nimic nu va mai fi cum a fost, barem să ne trăim cât de cât optimist clipa, bucurându-ne de firul ierbii și de zarzării înfloriți! Numai că până și primăvara se lasă greu… Vreme în care o altă pandemie întunecă orizontul, de astă dată fiind vorba de orizontul cunoașterii. Ciuma culturii vine din USA, Covid-ul a sosit din emisfera opusă – amândouă ne-au prins în clește, parcă vestind sfârșitul lumii. Știți de ce va fi interzis filmul de animație al lui Disney „Pisicile aristocrate”? Fiindcă mâțele au ochii oblici – jignire la adresa rasei galbene! Aferim!