Mircea Radu IACOBAN

1953: într-o zi a începutului de martie murea „tătucul popoarelor”, Iosif Vissarionovici Stalin. Eram elev, locuiam la Ițcani și, în ziua înmormântării, când au început să ragă toate sirenele fabricilor, să urle fluierele locomotivelor, să bată clopotele bisericilor și să claxoneze în cor camioanele „Uraleț”, am fost convins că, fără Stalin, pământul n-o să se mai rotească, râurile s-or întoarce în matcă și lumina zilei se va stinge pentru totdeauna… După atâta vreme, greu de crezut că mai pot fi aflate noutăți din biografia „Tătucului”, răs-cunoscută și, aparent cel puțin, complet și definitiv cercetată. Dar iată că revista basarabeană „Limba română” (nr. 1/2021) aduce extrem de interesante deslușiri într-o chestiune, zice-se, de mult tranșată: „limba moldovenească” a fost creația lui Stalin. Să vezi și nu crezi, pe dos! Stalin a decis și a insistat pentru introducerea alfabetului latin în așa numita RASS Moldovenească și a combătut ideea existenței și funcționării în zona respectivă a unei limbi diferite de română! Nu din mare drag pentru știința filologiei („tătucul” se considera lingvist), nici pentru români și România, ci, cum se va vedea, dintr-un parșiv calcul politic cu bătaie lungă. Noutățile vin în completarea datelor publicate în 2012 de cotidianul „Timpul” (Chișinău) și provin din mărturia lui Ivan Ocinschi, fostul președinte al „Comitetului Științific Moldovenesc”. În 1931 a fost somat de secretarul regionalei, Placinda (desigur, un moldovean Plăcintă), să înlocuiască, potrivit Hotărârii P.C.(b) din Ucraina, „grafia moldovenească cu grafia latină”, și să „elaboreze morfologia alfabetului latinizat”. Bineînțeles că nu era de acord, întrucât, argumentează el, „pentru latinizarea alfabetului optaseră pe vremuri activiștii reacționari din Sfatul Țării, Inculeț, Erhan și alții”, iar „noi eram ferm convinși că Moldova Sovietică nu poate merge pe același drum cu România boierească.” Ocinschi a adresat o scrisoare primului secretar al Ucrainei, Kosior, aparent pentru a cere lămuriri, dar, de fapt, spre a protesta – cât se putea protesta pe atunci. Nici Kosior nu părea foarte lămurit, așa că a solicitat și (minune mare!) a primit aprobare pentru o audiență la Stalin. „În audiență am fost eu (Ocinski, n.n.) și Kosior. În timpul discuției, el (Stalin, n.n.) ne-a întrebat de ce până acum n-am trecut încă la alfabetul latin și ne-a vorbit despre faptul că noi nu înțelegem importanța acestei acțiuni (…) Totodată, a considerat că limba moldovenească nu este o limbă ca atare, ci doar unul dintre dialectele limbii moldo-române. În încheiere, Stalin a menționat, printre altele, că «timpul lucrează pentru noi, și nu e exclusă posibilitatea ca Moldova și România să devină cândva un stat unic»” – n-a spus-o până la capăt, dar se subînțelege: văzut ca republică unională sovietică. „În urma acelei discuții cu Stalin am ajuns la concluzia că latinizarea scrisului moldovenesc va contribui la apropierea dintre truditorii din RASS Moldovenească și cei din Basarabia și România și va înlesni pătrunderea ideilor leniniste pe aceste teritorii. Tipăream revistele în ambele alfabete; au fost întreprinse în paralel și o serie de măsuri în vederea familiarizării populației cu noile caractere.” De remarcat faptul că „latinizarea” încheiată în 1937 permitea reabilitarea (post mortem!) scriitorilor și celorlalți oameni de cultură persecutați din pricina susținerii alfabetului latin… Dar marea teroare se-ntinsese tragic în toată țara; doar într-o comună de peste Nistru, Zăluceni, ca urmare a „operațiunii culăcești”, au fost împușcați 121 de săteni, la Hrușca, 119, la Camenca 83 ș.a.m.d. Timp în care „grămăticii din Tirașpolea, îndrumați de un oarecare lingvist profan pe nume Madan, s-au apucat să inventeze o nouă limbă, primitivă și artificială (…) Madan explica în prefața Manualului său: «Gramatica fișticării linghi în temelii s-alcătuiești după vorba jii a norodului să piști o hoabâ di vremi să schimbă-n potrijiri cu disfășurarea, cu schimbarea graiului jiu. Limba moldovenească în cari grăiești amu norodul moldovinesc ești limbă sînistătătoare, dioasâghită di limba românească…»” etc., etc. Culmea-i că nefericitul Ocinschi, după ce l-a dumirit peste noapte „lumina” venită de la Stalin și s-a străduit să înfăptuiască grabnic „latinizarea”, a intrat brutal în „fabrica” NKVD-ului… de nu mai înțelegi nimic! Fiindcă, de fapt, nimic nu era de înțeles, „așa arăta fariseismul bolșevic în lingvistică!” Altfel, luate în sine, susținerile lui Stalin apar acum ca surprinzător de „luminate” și de actuale – de nu s-ar întrezări adevăratele intenții…