Mircea Radu IACOBAN

Hrușciov avea o vorbă (na, că am ajuns să citez din înțelepciunea gânditorului Hrușciov!): „Noi am făcut legile, sau ele ne-au făcut pe noi?” (interogația o preceda cuvenita înjurătură rusească de mamă). Adevărat suspin provocat de incapacitatea puterii sovietice să ducă la îndeplinire în doi timpi și trei mișcări deciziile Biroului Politic! În perioada post-stalinistă se încerca mimarea unei modeste și prudente întoarceri către legalitate, așa că, ici-acolo, apăreau coliziuni între decizia politică și legislația în vigoare. Se știe din basmele populare că un nod cu pricină îl strângi într-o secundă, dar să-l desfaci, mai va! Nichita Sergheevici era excedat: cum adică, Partidul decide și „organele” nu-s în stare să ducă hotărârea la îndeplinire? Și începea căutarea căilor de „fentare”, de ocolire, de ignorare chiar, până la urmă „sarcina de partid” fiind 105% îndeplinită. Și cum „un guvern poate exista ușor fără legi, dar legile nu pot exista fără o guvernare”, de regulă Guvernul izbutea să-și biruie până și propriile decizii (apropo: sunt curios să văd cum va duce la bun sfârșit Ministrul Justiției sarcina recent trasată imperios de Primul Ministru Cîțu, aceea de a „veni rapid cu soluții” împotriva unei Hotărâri judecătorești!). Revenind: logic și normal ar fi ca o Hotărâre de Guvern să poată fi desființată tot prin Hotărâre de Guvern, o decizie a Parlamentului prin altă decizie parlamentară ș.a.m.d. – doar „noi am făcut legile”! Numai că la cotul bulevardului Justiției străjuiește cucuveaua-sperietoare numită Curtea Constituțională și, sub privirea ei fixă și timorantă, nu-i chip să zburzi chiar cum vrei tu – drept pentru care se suflă și-n iaurt: când este cazul și când nu e. Desigur, vorbim despre așa-numitele „pensii speciale”. Avocatul poporului susține că ar putea fi eliminate „într-o clipă” de ar exista reală dorință politică. Aparent există, iar votul Parlamentului se prezumă a fi favorabil, numai că… deocamdată… să mai cercetăm… să mai vedem… să ne asigurăm… Motivul mă tem că-i altul: dincolo de sarabanda intereselor personale, haosul și încâlceala din sistemul financiar național, între altele parazitat de felurite forme de ajutor botezate ilicit pensii. Avem „pensia socială minimă garantată” în completarea pensiilor mici. E-o formă de indemnizație socială, fără îndoială necesară, câtă vreme gazetarii au identificat taloane cu valoare de 3 lei (!), dar de ce adaosului i se spune „pensie”, că nu-i? Mai avem și legea 416/2001, care instituie ajutorul social, și el tratat adeseori drept „pensie minimă”. Abia acum începe să se re-descopere condiția esențială a contributivității, multă vreme decăzută din rangul de principal formator al conceptului, spre a fi trimisă aproape în derizoriu. Pensia și contributivitatea au fost inventate de Bismarck, numai că noi, în loc să continuăm cu rigoarea nemțească a fondatorului, am ținut seama mai degrabă de originea termenului (din limba rusă: „pensjia”) și, cu lejeritate slavă, am înlocuit ceea ce era important și fundamental cu isprăvile interesului personal exacerbat. Oameni buni, din asigurarea ce am plătit-o decenii pentru căscioara mea nu se pot pune termopane la vila altuia! Absurd, imoral, de-a dreptul penal! Fără contributivitate nu încape nici o vorbire despre pensie! Și-n consecință, nu se justifică până la capăt nici campania pentru majorarea pensiilor „prea mici”, fiindcă nu există pensii prea mici: fiecare primește după câți ani a muncit și a contribuit. O astfel de mărire ar fi nedreaptă pentru pensionarii care, deși cu o contribuție mai îndelungă, ajung la același nivel, dacă nu-s cumva și depășiți de beneficiarii eventualilor măriri. Nu printr-o nouă afectare a fondului costeliv de pensii se poate rezolva, ci prin reașezarea conceptului de „pensie minimă garantată”, redefinirea lui și renunțarea la primul cuvânt al sintagmei („pensie” – cu necesarele consecințe administrative). Nici pensii „prea mari” n-au cum să existe! Despre orice sume ar fi vorba, este dreptul lor absolut să rămână în plată dacă-s întemeiate pe contributivitate. Cele stabilite altfel reprezintă o enormă hoție națională. Nu-s pensii! E-o escrocherie din pricina căreia s-a ajuns la un punct de la care tot ce-i etichetat „special”, adică exceptat, devine suspect. Pur și simplu fiindcă jinduim la normalitate! Un guvern potent poate mătura într-o clipită așa-zisele „pensii speciale”, mai ales că pare a avea de partea lui Parlamentul, ca să nu mai vorbim despre cvasi-totalitatea opiniei publice. Sub deviza „Nihil sine contributivitate”, așteptăm.

Numai că, după câte și cum se vede, „pensionarii mor mai repede decât legile pensiei”…