Mircea Radu IACOBAN

Când, în urmă cu șapte decenii, îmi petreceam parte din vacanțele de vară la rubedeniile mele din Comănești (mutate acum în cimitirul satului), nu trecea zi cu soare în care să nu trag o fugă până la pârâu (așa îi ziceam Solonețului, geografia încă nu-l ridicase la rang de râu). Sub imensele pietroaie (acum le zice trovanți) prindeam cu  mâna niște amărâți de porcușori, care ajungeau în tigaie de-a-ntregul, doar sărați, că n-aveai ce să cureți la ei… După care, în anii studenției, Solonețul îl mai vedeam din tren, fiindcă linia către Ardeal încă urca dealul Strigoaiei, luând-o prin Dărmănești, Părhăuți, Todirești, Soloneț, Pârtești, Cacica, Ilișești, și trecând prin sate de oameni gospodari, într-un mirific peisaj unduios-liniștitor tipic Bucovinei de sub munte. Nu mi-am închipuit vreodată că de-a lungul acestui primăvara-râu, și peste an, biet pârâu, ar putea sălășlui un duh al performanței într-ale sportului românesc, și încă într-al elitelor. Cartea semnată de N. Strugariu, C.V. Strugariu și Ioan Iețcu chiar așa se intitulează: „Elite sportive de pe Valea Solonețului”. Chiar așa? De unde și până unde? – ai zice, că nu-i decât o zonă rurală oarecare, n-ai de ce s-o crezi prolifică născătoare de campioni! Și nu probabil, ci cu siguranță, astfel de spații unde sportul și performanța sunt mai la ele acasă decât altundeva vor mai fi în spațiul românesc. Numai că nu s-a prea străduit nimeni, mai ales în lumea satelor, să le cerceteze amănunțit, cu atenția cuvenită, și să le ordoneze în lucrări de sinteză, astfel atrăgând atenția asupra unor realități altfel ignorate. Nu cred în existența unui spirit protector, unui „genius loci” al sportului de-a lungul apei Solonețului, ci mai degrabă în truda însuflețită a unuia și a altuia dintre neștiuți slujitori ai sportului, capabili să descopere viitori campioni, să inițieze și să organizeze sumedenie de competiții, să așeze în vatra satului activitatea fizică organizată într-un rang altădată de invidiat și, mai ales, s-o nemurească într-o carte. Omul sfințește locul! Zeci, sute, dacă nu chiar mii de nume sunt evocate în lucrarea cu pricina – sportivi, antrenori, profesori de educație fizică, susținători, dar pot fi distinse și adevărate „dinastii” ctitoritoare. Într-o singură comună, Pârteștii de Jos, sunt menționați Neculai Strugariu, apoi Ioan Strugariu, Nicolai G. Strugariu, Dan Strugariu, Lucian Strugariu, Andreea Strugariu, Dragoș Strugariu… Fiecare cu-ale sale: care rugbist, care atlet, care handbalist, care canotor, care la dans sportiv. Rezultatul concret al acestei adevărate emulații într-ale sportului, dincolo de fortifierea practicanților și a tonusului general al comunelor, aduce în discuție, desigur, performanța. Urmărită cu multă atenție în cele peste 300 de pagini unde-s orânduite fișe individuale, cu biografii și fotografii ale competitorilor, diplomelor, cupelor, clasamentelor, ecourilor în presă – ca editor, înțeleg poate mai bine câtă trudă a necesitat adunarea acestui material imens și prelucrarea lui până când teancurile de documente s-au împlinit într-o carte. Este imposibil într-o rubrică de gazetă să menționez tot ce s-ar cuveni evidențiat, așa că va trebui să mă opresc la câteva „vârfuri” cu „isprăvi” fie bine cunoscute, fie, regretabil, ignorate. Din comuna strămoșilor mei, Comănești,  s-a ridicat (mai întâi la figurat, apoi, exploziv, la propriu!)  Simona Maierean, care, la 24 de ani, șefă de promoție a Academiei Forțelor Aeriene, a fost prima femeie ce a pilotat un avion supersonic de vânătoare MiG-21 Lancer. Rămâne de văzut care să fi fost motivul retragerii ei de pe MiG (acum pilotează o aeronavă militară „Spartan”); răspunzând la o astfel de întrebare, Simona dezvăluie că pur și simplu n-avea cum să se antreneze spre a-și desăvârși cariera fiindcă… nu se aloca carburant pentru ore de zbor! Din Todirești este Lazăr Tipa, multi-campion național la lupte greco-romane, onorat cu sumedenie de medalii de aur în importante concursuri internaționale, consăteanul lui, Constantin Milici, a fost campion și membru al lotului național de lupte libere, Petru Ghervan, și el din Todirești, a fost antrenorul principal al Naționalei noastre de handbal (2009) și director tehnic al echipelor naționale (2012). Nicolae Goian (părinții din Costâna) a jucat în 62 de meciuri ale Naționalei României de fotbal; în 2010, la un meci cu Franța, a marcat cel de al 1000-lea gol din istoria reprezentativei noastre. Gheorghe Straton, din Pârteștii de Jos, a fost Președintele Federației Române de Rugbi (2005) – iată, spațiul rubricii deja s-a epuizat și rămân dator celor pe care nu i-am putut menționa. Totodată, încerc să-mi aflu și eu un locșor într-o viitoare ediție, fie doar și pentru că baștina cea veche mi-e tot pe valea Solonețului, iar părinții și bunicii campionilor evocați în carte ascultau meciurile echipei naționale de fotbal a României transmise, din țară și din străinătate, de sussemnatul…