Mircea Radu IACOBAN

America înnebunește: Shakespeare este dăunător! Matematica la fel: mustește de rasism! Astea-s ultimele noutăți privind pozițiile promovate de „wake” (adică, „trezit!” – prin extensie, conștient, reactiv, bine informat), un concept pe care unii îl consideră „paranoie sănătoasă”, alții „o formă mai vicioasă a corectitudinii politice”. Numără sumedenie de adepți, inclusiv în lumea universitară, și începe să dețină reală putere peste ocean. Se pare că-s complet defazat, câtă vreme nu găsesc deloc „antenele” potrivite pentru a recepta cât de cât acceptabil emisia (confuză) de idei menite, zic eu, pur și simplu să anuleze cultura umanității. În ce privește matematica, fiind pur și simplu nul la acest capitol, nu mă pronunț. Probabil că o fi având temeiurile necesare Departamentul de Educație al statului Oregon când îndrumă profesorii de matematică din învățământul gimnazial să se instruiască în vederea „demantelării rasismului din matematică”. Ideea-far: „Conceptul că matematica ar fi pur obiectivă este fără echivoc fals”, admite „viziuni capitaliste, imperialiste și rasiste”, eroarea fundamentală aflându-se în credința că „există mereu răspunsuri corecte și greșite”, expresie a „supremației occidentale”. Adânc! Prea adânc pentru înțelegerea unui fost elev al Liceului din Suceava blagoslovit de profesorul Nimițan cu media 1! Forfait, renunț, abandonez, barem până când voi putea da cât de cât citire Manualului editat de Departamentul de Educație (un fel de Minister al Învățământului) din statul Oregon. Care, se spune în prefață, oferă „Cadrul pentru deconstrucția rasismului în matematică sugerând argumente esențiale educatorilor de matematică antirasiști și o abordare critică pentru demantelarea supremației albe în orele de matematică prin vizualizarea caracteristicilor toxice ale culturii supremației albe.” Limpede, nu? Se recomandă „punerea accentului pe etnomatematică” – care ar fi o „agendă de luptă și rezistență pentru conservarea diferitelor forme de viață, pentru recuperarea acelor subiecți care au fost în mod istoric excluși, prin relații de putere asimetrice, cum ar fi afrodescendenții și indigenii.” (apud Carolina Tamayo ș.a.). Mă roade adânc îngrijorarea nu c-aș fi, imprudent, contra, ci, teribil de trist… pentru că nu înțeleg nimic. Chiar nimic! Ce are prefectura cu matematica? Sunt rasist dacă aș crede că 1 + 1 = 2 e un răspuns corect? Aferim! Adevărat, la matematică sunt zero, dar la literatură aș avea oarece pricepere, în numele căreia consider că am căderea să rotunjesc o întrebare: „dar cu Shakespeare, ce-ați avut?” Profesorii „woke” din USA cer nici mai mult nici mai puțin decât scoaterea lui din manualele școlare ca promotor al „supremației albilor și colonizării”! Considerat „instrument al oprimării imperiale” (!!), cel mai mare scriitor al literaturii engleze este învinuit, între altele, și de faptul că, în „Romeo și Julieta”, promovează „masculinitatea toxică”! Nu-i mare noutate: încă în 2018 Jurnalul American al Bibliotecilor Școlare scria negru pe alb: „Un număr din ce în ce mai mare de educatori ajung la concluzia că este timpul ca Shakespeare să fie pus de-o parte sau dezafectat pentru a face loc vocilor moderne, diverse și incluzive.” A imagina cultura ca pe un tren cu locuri rezervate, în care nu urcă nimeni până nu-i azvârlit cineva prin fereastră, e-o idioțenie enormă și o probă clasică de penibilă incultură agresivă. Cât despre „masculinitatea toxică”: ea presupune ca subiectul „să riște, să domine, să nu arate niciodată emoții și sentimente.” Suferindul s-ar cuveni să prezinte anumite simptome revelatoare, cum ar fi (vezi Rev. părinților, iunie 2019): „Încalcă dreptul celor apropiați și nu oferă explicații, sau neagă necesitatea de a explica. Este imprevizibil și-i obligă pe alții să se conformeze, fără a negocia. Decizia finală îi aparține, chiar dacă nu are competențe în subiect/domeniu.” Ce s-ar potrivi lui Romeo? Mă tem că nimic! Mai degrabă toate se potrivesc-mănușă ideologiei woke, adepții căreia, severi cenzori ai gândirii, „refuză să se angajeze în dezbateri și cer supunere necondiționată, nu acceptă existența unor indivizi care nu-s de acord cu ei” ș.a.m.d. Cum ar veni, râde hârb de oală spartă, numai că „Romeo și Julieta”, cea mai frumoasă poveste de dragoste a Renașterii, prin însăși rangul și statura ei de creație-monument al artei umanității unanim prețuit și validat, n-ar trebui coborâtă în vălmășagul mizeriei contestatare a celor care se pricep doar să dărâme, fără a fi în stare să pună ceva în loc. Iar conceptul „cancel culture” (cultura boicotului, derivată din fenomenul woke) tinde spre o dominație absolută: cei care nu respectă regulile decretate de „progresiști” sunt persecutați profesional și violent marginalizați; își pot păstra catedrele, rubricile, emisiunile doar dacă-și fac o severă autocritică și-și declară adeziunea la politica woke. Ceea ce-mi amintește campaniile de autocritică din vremea revoluției culturale maoiste. Mai contondente, mai sângeroase, dar, în esență, aceleași.

  S.O.S., înnebunește America!