Mircea Radu IACOBAN

În înghesuiala lumii acesteia, unde măștile se poartă, dar distanțarea nu prea, cum mă-ntorc, cum dau peste Cezar Straton! Un ghiont mai zdravăn și mă scoate pe tușă cu tot cu rubrica mea din „Monitorul”, aflată la primejdioasă margine de pagină! Avem același dor și drag de codru, la el inoculat și prin școlire silvică (o carte semnată de Straton se intitulează „Zeul Arbore”), la mine probabil prefirat subliminal prin sonul suvenirurilor de la amândoi bunicii pădurari. Combatem aprig pe aceeași temă (Basarabia-Bucovina), scriem cu nesaț în felurite gazete, Cezar candidând făr-de concurență la sceptrul cu pix de Ziarilă al Bucovinei, înfulecăm hulpavi istorie dimineața, la prânz și seara, spre a fi rânduită cealaltă dimineață în pagina de gazetă altfel decât e știută și acceptată, avem sumedenie de păreri comune și tot pe-atâtea dimpotrivă… Strămoșii noștri vor fi fost, până la 1918, supuși kesaro-crăiești (pârâiașul hotar șerpuia chiar prin fundul grădinii mele din Ițcani!) cu o mare iubire de România, de la care îmi place să cred că se trage și parte din strădania ambilor condeieri întru reîmproprietărirea sintagmei „patrie română” cu întreaga încărcătură de sentiment, semnificație, valoare și respect ce-o merită. Numai că iată, culmea, până și pârâul hotarnic trebuie să-l împart cu Straton! Până pe la 17 ani am locuit la Ițcani, pe strada Gh. Doja, după care familia mea s-a bejenit la Iași. Cine credeți că s-a mutat în loc? Familia Straton! Prezumtiva casă memorială cu care, prin veac, mă vor onora sucevenii, va trebui s-o împart cu Cezar! În tinerețe am cunoscut deliciile traiului în comun la bloc; nădăjduiam că barem în posteritate voi rămâne singur titular – iată că n-o să se poată!... Am primit de curând două cărți ale lui Cezar, una mai chisnovată decât cealaltă. Titlul unic: „Basarabia și Bucovina”. Primul volum ar cuprinde o selecție din publicistica la temă, al doilea se sub-intitulează „Dicționar”. Cezar a mai publicat astfel de „dicționare”, și continuă, în presă, să zburde cum poftește pe ogorul gazetăriei dezinhibate sub protecția unui termen (vezi DEX) ce ar pune aparentă ordine într-o la fel de aparentă dezordine. A primit și Premiul pentru lexicografie literară al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Cartea cu pricina („Dicționar ludic”) am citit-o cu real interes, merită din plin un premiu literar, dar nu-i nicidecum operă lexicografică, atâta vreme cât  metoda de ordonare, vizibilă și-n noul „Dicționar”, permite ca un articol despre Petru Pandrea să-l citești la „Pandrea” și altul la „Personaj”. Straton citește enorm istorie și ceea ce consideră că se cuvine restituit interesului public n-o face prin rubrică gen „știați că?”, ci așează proprie interpretare, cu directețe evidentă sau doar sugerată. Ideea de „Dicționar”, cel puțin în cazul cărții „Basarabia și Bucovina”, rămâne o convenție acceptată. Care-s temele cercetate? Oricare, de la Adam la Putin: de ce nu ne-au recunoscut Unirea Parlamentele occidentale, cum era să devină Basarabia un Israel european, inexistența telegramei de la sovietici așteptată de Antonescu, alte însemnări ale lui Marx despre români, cum a decurs Adunarea de la Blaj, ce vinuri bea Eustratie Dabija, care era starea Gimnaziului de la Suceava în 1895 („existența Gimnasiului va fi abia atunci pe deplin asigurată când n-ar fi nici pui de român pe acolo”), „regretul amarnic” al lui Const. Cantemir după tăierea capului lui Miron Costin, cum să-și bată moldoveanul nevasta, succesul lui Hitler (impotent?) la femei, parcarea pentru vite la Ițcani în 1967, Petrache Lupu la București ș.a.m.d. Nici urmă de ostrețe tematice, de multe ori fiind aduse surprinzătoare noutăți… atât de vechi, încât le troienise complet uitarea. Care-s sursele? Unele prea puțin investigate până acum („Cronica de la Frătăuții Noi”, vechi gazete bucovinene, condici parohiale etc.), altele de notorietate, pitite sub inițiale (rfi o fi însemnând Radio France International?), ori rămase, regretabil, doar cu ghilimele în cap și-n coadă, fără alte deslușiri. Reproșul istoricilor ar fi acela că lipsesc subsolurile savante sufocate de trimiteri amănunțite și riguros etajate. Până la un punct, poate fi împărtășit, dacă nu s-ar înțelege că, de fapt, tot acest iradiant zăcământ magmatic nu-i altceva decât acumularea „materiei de lucru” a scriitorului, din care, la un moment dat, s-o decide să încerce realizarea de sinteză literară ce va fi să fie, poem, teatru, roman, izvodită în temeiul enormului material documentar parcurs și salvat. Ceea ce consider că Straton își poate propune. Deocamdată, e-o materie amendată și stivuită într-o părelnică ordine de dicționar, însă statornic rămasă pe onorante coordonate lesne deslușibile: destinul Basarabiei și al Bucovinei, istoria mai puțin știută a românilor și a umanității, re-zugrăvirea unor portrete scăldate în nemeritată aură (Ferdinand ș.m.a.), dezlipirea de etichete întru corectarea „basnelor”, șubredele reazime ale speranței românilor, cine suntem noi, nocivitatea eternă a înfoierii politicalelor ș.a.m.d. Tâlcul adunării acestor scrieri l-am putea afla într-o citare din Adrian Cioroianu: „Din acest motiv este frumoasă Istoria – pentru că putem schimba idei, cheia adevărului absolut nefiind la cineva anume.” O carte ce se cuvine citită atent, rând cu rând, până la capăt: nu numai că aduce sumedenie de noutăți în ceea ce știm (și mai degrabă nu știm) despre „a fost odată”, dar se constituie și-ntr-un exemplu de tratare responsabilă a tuturor surselor și temelor, autorul distanțându-se de eveniment și cercetându-l cu ochi critic de la altitudinea veacului nostru.

Drept pentru care… încep să citesc și celălalt volum.