Mircea Radu IACOBAN

De mirare cât de aiurea a derapat scandalul stârnit de penibilul „Revelion” TVR! A luat-o, cum se spune în popor, prea „pe după deal”, ignorând taman esențialul și dezbătând aprig pe marginea obiectului, legitimității și directeței satirei, când, de fapt, marea și trista problemă e cu totul alta: flagranta precaritate artistică a emisiunii, umorul șontorog și răpănos, nivelul intelectual de cămin cultural din lumea a șaptea. Românii se obișnuiseră să creadă că, în noaptea anului nou, merită să aibă parte de tovărășia celor mai reputați și mai iubiți actori de comedie – și mai de dorit acum, când pandemia ne-a zăvorât în case și ne-a robit televizorului. Ne răsfățau, pe vremuri nu foarte îndepărtate, Toma Caragiu, Amza Pelea, Stela Popescu & comp., care, în  pofida cenzurilor de tot soiul, însuflețeau texte inteligente și spirituale, în care aluzia contondentă era cât de cât protejată cu riposta subînțeleasă „să-ți fie rușine la ce te-ai gândit!”

Slavă Domnului, avem și acum prețuiți actori de comedie, avem – enormă cucerire! – deplina libertate a cuvântului… și lăsăm noaptea de Revelion la discreția Leanei lui Pârțag și a unor lumpen-actori de calibrul lui Mugur Mihăescu!! De unde se vede câtă considerație poartă TVR românilor, tratându-i de parcă în masă ar fi consumatori de manele și iubitori de schilod umor suburban!

Politicul, pe fază, s-a năpustit să-și ia partea leului din scandal, numai că, așa cum spuneam, în cazul cu pricina nu asta-i problema. De la portar de bloc la președinte de țară, într-o democrație reală oricine poate fi „ciupit” de satiră – numai că, vorba lui Anton Pann, „Nu ți-e necaz când te izbește un armăsar / Ci când te trântește un măgar”. Dacă aripa artisticului n-atinge cât de cât ironia cutezată de stihuitor, nu mai e satiră, ci bădărănie și-atât. Nici faptul că Revelionul TVR a luat virusiada în colimator, zic eu, nu s-ar cuveni să îngrijoreze peste măsură, fiindcă, de când se știe, românul a făcut haz de necaz, asta ajutându-l să depășească momentele dificile cu care atât de ades istoria l-a pus la încercare. S-au tipărit de acum câteva antologii cu umor din vremea pandemiei, circulă în voia cea bună sute de bancuri „la temă”, au apărut și cântecele comice pe net („Nu puteai să stai în țară / Să iei gripa ordinară?” etc,. etc.). Asta înseamnă că se zădărnicesc eforturile de combatere a pârdalnicului Covid? Hai să fim serioși! Nu-i vorba decât despre cataplasma hazului de necaz și-atât!

Scriind despre „Catastrofa numită programul de Revelion”, Ion Cristoiu, ca și contestatarii de la USR, „bate” însă mai sus: „Adevăratul responsabil pentru coșmarul nopții de revelion trebuie căutat nu în Dorobanți, ci în altă parte.” Dar știți când scria Cristoiu aceste rândulețe? În… 1984! (găsiți articolul în „Evenimentul zilei” din 5 ianuarie 1984). Fiindcă istoria se repetă: a mai existat un Revelion TVR cu mare cântec și tot încărcat cu potențial directorofag, Paul Everac trebuind să demisioneze de la conducerea TVR. Se întâmpla în urmă cu 37 de ani, când mulți dintre votanții USR nici nu se născuseră. Nu numaidecât precaritatea artistică era invocată și atunci, de altfel, câteva dintre secvențele Revelionului 1984 sunt incomparabile, ca valoare, cu tot ce a putut oferi în 2021 Garcea et. comp.  Ideea „Revelionul acasʹ la mine” însă atunci s-a născut, Everac invitând telespectatorii să-și petreacă noaptea dintre ani în platourile televiziunii. Evident, contra cost: 50.000 (este vorba, desigur, despre banii din vremea respectivă) biletul de intrare pentru cei ce vor sta la mese și ceva mai ieftin pentru doritorii să caște gura la festin de pe margine, doar-doar or fi trași și ei în poză. Din meniul afișat la poarta TVR: cocteil Herăstrău, salată de crudități cu calmar, galantină de pasăre, terină de iepure, icre roșii, icre negre, fileu de șalău a la russe cu sos remulad, sărmăluțe, mușchi împănat, ruladă de curcan, cârnați de casă, murături, chifle speciale Herăstrău, brânzeturi asortate, fructe, tort Richard, parfè, vinuri, cafele ș.m.a. Și pentru ca tacâmul să fie complet, s-a tras la sorți și… un frigider!

Pe cât de bogat meniul, pe atât de subțirel și făr-de haz programul: Everac, rămas cam singurel în atenția camerelor de vederi, susține că a fost sabotat (cică au lipsit nu mai puțin de 60 dintre actorii programați să evolueze în direct: primiseră telefoane că „nu se mai  ține, nu mai veniți”, apoi toată lumea, în fel și chip, i-a pus bețe în roate). A doua zi, „Evenimentul zilei” titra: „Revelionul lui Everac i-a scos din țâțâni pe românii nevoiași”, pentru ca „Expres Magazin” (12 ianuarie 1984) să anunțe triumfător „După lupte seculare, tartorul din Dorobanți și-a prezentat demisia.” Imboldul cel mai puternic să demisioneze i-a fi fost dat de vizita nocturnă primită după Revelion de la nişte cetăţeni indignaţi. S-a spus că au vrut să-l arunce pe scriitor de la etaj!

Au trecut 37 de ani și tot de la un revelion ratat se așteaptă aceeași rezolvare politică: vacantarea „tronului” Televiziunii publice. A cărei vină n-ar trebui căutată nicidecum în direcționarea satirei, ci în încredințarea (zdravăn plătită în euro!) emisiunii cui nu i se cuvenea cu nici un chip. Ceea ce, oricum am lua-o, rămâne de neiertat.