Mircea Radu IACOBAN

Trebuie să recunosc: am adevărate obsesii când este vorba de sănătatea limbii române și de indiferența celor ce s-ar cuveni s-o străjuiască. Iată: am ascultat la un post onorabil de radio (în sensul audienței) o jună cu veleităţi de reporter care aşeza repetat în undă un cuvinţel jalnic stâlcit: „percepte” (l-am auzit nu o dată și pe Băsescu pronunțând la fel). Evident, în loc de „precepte”. S-o fi gândit, dacă nu-i prea mult spus și asta, că „percepte” o fi văr de-al doilea cu „a percepe”. Adevărat, ambele cuvinte au aceeaşi origine, provenind din latină prin filieră franceză, numai că „precépt” (din lat. praeceptum) n-are nici o legătură de sens cu „perception”, ci doar sonoritate înşelător asemănătoare. N-aş zice că-i un capăt de ţară să nu ştii ce-i aia „precept”, dar o străveche şi răs-verificată reţetă gazetărească spune că, atunci când nu ştii, nu te bagi; cine tace, filosof rămâne. Cu adevărat grav este că o instituţie, fie oficial mandatată să informeze şi să educe publicul cel mai larg, fie auto-însărcinată prin însăși solicitarea autorizării de funcționare, trimite către milioane de ascultători cuvinte ologite. Mult mai versată într-ale meseriei, coordonatoarea emisiunii, veselă, plină de viaţă şi cu replica săltăreaţă la îndemână, a tăcut mâlc, deşi putea nu numaidecât s-o apostrofeze public pe juna incultă, ci, simplu, să pronunţe, cu tâlc, ceva mai apăsat cum e corect. Nu-s decât două ipoteze: ori nici dumneaei n-are habar de (in)corectitudinea flagrantă a novicei, ori a considerat că n-are prea mare importanţă dacă la radio se vorbeşte ori nu corect româneşte. Şi-n primul caz, dar mai ales în al doilea, te cuprinde o tristeţe... iremediabilă, fiindcă radioul şi televiziunea sunt gestionarii de facto ai corectitudinii exprimării. S-a isprăvit de mult cu dictatul Academiei: nimeni nu mai ia poziţie de drepţi când forul suprem al intelighenţiei naţionale dă cutare decizie cu caracter de normă. Dovada: fiecare scriem cu â sau cu î după cum ne dictează propriile convingeri ortografice, deşi Academia a decis de mult (inclusiv cu argumente... politice!) unde să aşezăm căciula incomodei vocale. Blog-urile internetului oferă cel mai exact tablou al inculturii naţiei: te cruceşti când vezi cum ies fără jenă în public indivizi incapabili să ortografieze corect cea mai simplă propoziţie. Până și înjurăturile le stâlcesc gramatical! Şi, culmea, îşi mai dau cu părerea în chestiuni de... cultură! Radioul şi televiziunile ţin în mână corectitudinea exprimării din toate punctele de vedere, inclusiv bună cuviinţa vorbirii. Cum aude la radio și la tv., aşa pronunţă românul. Şi ce fac onorabilele noastre instituţii? Nimic de spus, există emisiuni dedicate limbii, unele chiar istețe; din păcate, preocupate mai degrabă de curiozităţile lingvistice aflate în marginea interesului major al vorbitorilor românei corecte. Care interes major, desigur, nu poate fi altul și-n vreme de tihnită pace, și-n caz de pandemie, decât prezervarea sănătății limbii nației. La tv., dispariţia întru totul regretabilă a vulcanicului enciclopedist Pruteanu n-a fost niciodată cât de cât compensată prin impunerea vreunui publicist de talia și forța regretatului ieșean, capabil să pună în discuție nu flecuștețe de genul „știați că?”, ci, într-adevăr, epidemiile din vorbirea nației. După cum a constatat CNA, cele mai multe erori prezente în emisiunile radio şi tv sunt de dicţie (mutarea incorectă a accentului numelor proprii pe o penultimă silabă... inexistentă; aceasta-i o ispravă a radioului, considerată acum, de mulțimea inculților, dovadă a utilizării unei exprimări „elevate”!). Și așa a rămas, Grădinarίu în loc de Grădináriu, Pădurarίu în loc de Păduráriu. Pe tatăl Pădurariu îl cheamă într-un fel, pe fiu, altfel! Mă declar învins și-n ceea ce privește deplina încuibare a incultului „ca și”. Am combătut cât am putut prin fila gazetelor, au protestat și alți câțiva, degeaba, tâmpenia cât casa a ajuns… semn de cultă elevare lingvistică! Cu ce justificare de evoluție istorică, de logică, de simț al limbii? Nici una! Tot CNA sesizează erori în materie de ortoepie şi ortografie (37%), alte distorsionări din sfera vocabularului (27%), de necunoaştere a sensului unor cuvinte, de exprimări pleonastice şi, în fine, erorile de topică, sintaxă, frazeologie (22%). Despre ţigănizare, n-avem informaţii în procente. S-au încuibat temeinic dezacordurile de tipul „doisprezece mii” (mă-ntreb dacă cei ce le comit pronunţă şi „doi mii” – poate-mi răspunde dl. Rareș Bogdan)), şi, în special, reducerea buchetului „a, al, ai, ale” la mai ieftinul a unic. O singură dată pe săptămână dacă li s-ar spune românilor că-i stupidă exprimarea „eu, ca şi ministru”, fiindcă nu-i vorba despre nici o comparaţie şi demnitarii noştri sunt, oricum, incomparabili, dezordinea lingvistică s-ar mai atenua cât de cât. Dar pe cine să intereseze chestiunea? Deocamdată, avem alte priorităţi: Guvernul (nu numaidecât și guvernarea). Fără implicarea decisă a radioului şi televiziunii, nu vom avea niciodată, în însănătoşirea limbii române, succesuri!