Moș Nicolae mi-a adus noul Mers al trenurilor. Cu același format și același sort de hârtie tipografică, cărțulia are o siluetă tot mai sprintenă și mai subțirică: 352 pagini în 2018, 320 în 2020, 312 în 2021. Dacă o ține tot așa, „Oficiosul” ajunge curând cât o foaie de plăcintă și o să-l poți consulta pe telefonul mobil! E din ce în ce mai pirpiriu fiindcă an de an n-are a i se adăuga nimic; în schimb, de tăiat, se tot taie. „Mersul…” ar cheli rău de tot de s-ar scoate trenurile de ornament, puse în pagină ca să dea impresia unei iluzorii bogății de trasee și opțiuni (dacă trenul cutare de la Satu Mare, Suceava, Arad Iași ș.a.m.d. către București, ajunge în timpul sezonului și la Constanța, atunci figurează în tabele de două ori pe întreaga lungime a traseului, în loc să se rezolve simplu, ca până mai ieri, cu asterisc la sosirea în Capitală și cu nota „vara circulă la Constanța”). Puține noutăți îmbucurătoare: două trenuri IR (de la Suceava și de la Iași) spre București ajung la destinație cu jumătate de ceas mai devreme. Ar fi ceva, dacă n-am ști că mai au de câștigat încă pe atât de-și propun barem să ajungă la timpii de mers din 1986! Deocamdată, ne bucurăm precum amărâtul căruia rabinul i-a îngăduit să scoată capra din casă. Trenuri mai puține, viteze de circulație în continuare modeste. Pare că nu-i vina Căilor Ferate: azi toate s-au schimbat, românii au mașini, au transport interurban în comun acceptabil, lumea nu prea mai merge cu trenul, la ce bun să se-nvârtă roțile-n gol și să se hrentuiască șuruburile toate? Unica soluție capabilă să asigure de revigorarea CFR ar pretinde înnoiri pe care alții le-au făcut demult, iar noi, săraci fiind și cu mai toți bănuții ministerului dirijați către autostrăzi, n-am avut cum. Parcurgând sărbătorește distanța Gara de Nord-Otopeni, președintele Iohannis a subliniat că-i „singura linie nouă de cale ferată construită din anul 1984 încoace.” Care, de fapt, nu măsoară decât doi kilometri de cale nouă, restul funcționând bine mersi din 1943 și aparținând magistralei 700! În 36 de ani am construit doi kilometri de linie! Halal! E de râsul lumii, mai bine n-o spuneam! În acest răstimp s-au săpat tunelurile pe sub Marea Mânecii, viteza unor trenuri s-a apropiat de 400 km. la oră, iar totalul minutelor necesare călătoriei de la Iași la București îngăduie parcurgerea de trei ori a distanței Paris-Londra! În schimb, am desființat trasee pe ruptelea – unul dintre motivele pentru care și se subțiază „Mersul trenurilor” de la an la an! Acum i-a venit rândul secției Ciumeghiu-Holod Vașcău: are (avea) peste 100 de kilometri, unind zeci de localități transilvane. Fusese concesionată unei firme particulare, cu 11 trenuri dus-întors pe zi; dacă nici privații n-au izbutit să pună afacerea pe roate, înseamnă că, într-adevăr, nu-i nimic altceva de făcut decât să „albăstrești” și mai mult harta căilor ferate (este culoarea cu care sunt trasate „liniile C.F. pe care nu circulă trenuri de călători”). „Nu-nvie morții, e-n zadar, copile!” – a dovedit-o și re-inaugurarea cu fast și șampanie a liniei Ilva Mică-Rodna Veche, pentru a fi re-închisă peste numai un an: avea, în medie, 2 călători/tren. De-a dreptul ciudat este ceea ce se întâmplă în jurul Oraviței. Legătura cu restul rețelei CFR (prin Berzovia) funcționa în 2015, a fost închisă în 2017, redeschisă în 2019 și, conform noului Mers al trenurilor, în 2020/2021 închisă din nou. Până mai ieri, ca să ajungi cu trenul de la Oravița la Anina (splendid parcurs!) trebuia să faci parte dintr-un grup organizat de minimum 30 de persoane și să anunți cu 15 zile înainte. Constat că linia a fost repusă normal în funcțiune, dar… nu mai ai cum ajunge la punctul de plecare, fiindcă Oravița a rămas insulă izolată: nici o linie n-o mai leagă de restul rețelei CFR! S-a stins fala CFR, care avea cândva tren direct Iași-Belgrad (602/12), accelerat Dorohoi-București (6062/501), vagon de dormit Huși-București (602/6021), iar traseele externe acopereau mai toată Europa. Am numărat, în noul „Mers al trenurilor” vreo 14 garnituri românești către Budapesta și alte destinații din Ungaria; cu Basarabia, aveam un singur accelerat, gospodărit de feroviarii din Republica Moldova. Ei bine, de azi înainte nu mai circulă nici ăsta decât de două ori pe săptămână: vinerea și lunea. Ceea ce-mi amintește o poezie a lui Marin Sorescu dedicată românașilor risipiți pe tot continentul: „Românii / Când se exilează / Se aşează de-a lungul căii ferate. / În Europa, / Sau, dacă mai e loc, pe lângă gări. / Să fie mai aproape de casă, / Să poată prinde primul tren / la o adică. / Asta le dă sentimentul / Că nu s-au îndepărtat prea mult. / Mergând pe lângă calea ferată, / sau auzind şuieratul trenurilor, Ei comunică permanent / Cu ţara.”
Până ce le acoperă iarba, barem liniile rămân.