Mircea Radu IACOBAN

Covid-ul ne copleșește: ocupă autoritar paginile gazetelor, emisiunile tv, conferințele de presă, discuțiile în familie, epistolarul pe net, ne mobilează cu spaime visele urâte și trece în planul al șaptelea evenimente pe care, altfel, le-am fi consemnat și comentat. Iată: n-am aflat nicăieri vreo referire la împlinirea, în 2020, a celor 230 de ani de la apariția primei gazete din spațiul românesc – „Curierul de Moldova” („Courier de Moldavie”, Jassy, 1790 – de fapt, corect franțuzește ar fi fost „Courrier”, cu doi de r). În Muntenia, cea dintâi gazetă avea să apară peste 39 de ani (,,Curierul românesc”, Bucureşti, 1829); avansul de aproape patru decenii al moldovenilor nu prea pare a impresiona pe cercetătorii fenomenului. Adevărat, cinci numere ale ,,Curierului” au fost descoperite nu foarte demult la Biblioteca ,,Lenin” din Moscova. Iorga doar bănuia apariţia ieşeană, citând sub rezervă o notiţă dintr-un ziar austriac, spre a se întreba „a ieşit sau n-a ieşit Gazeta de Moldova?” S-ar putea lua (eventual) în calcul şi „Biblioteca românească” (Buda, 1821) şi ,,Crestomaticul românesc” (Cernăuţi, 1820), numai că respectivele foi se încadrează în categoria calendarelor şi almanahurilor (ca şi ,,Fama Lipscăi”), făr-de tangenţe cu presa periodică. Oricum, dacă n-ar fi vorba chiar de un avans de 39 de ani, 30 tot rămân, şi nu-i deloc puţin! Chiar dacă acest ,,Courrier de Moldavie” a fost imprimat în tiparniţa ocupantului Potemkin, gazeta nu era deloc doar simplu buletin de informare al trupelor ruse, cum văd că-i prezentată ici-acolo pe net, ci oferea din belşug informaţii despre revoluţia franceză, alte ştiri diverse din toată Europa, iar în tipografia de campanie a prinţului de Taurida a apărut, în româneşte, şi volumul de ,,Poesii noo”, semnat misterios I... C... Gazeta a fost anunţată cu apariţie bilingvă, pe două coloane (franceză-română); se pare că s-a limitat la texte în limba lui Voltaire, traduse, probabil, din alte gazete ruseşti. De ediția în română ar fi trebuit să se ocupe Scarlat Sturza, primul și ultimul guvernator român al Basarabiei după raptul de la 1812. Nu s-au găsit, până acum, exemplare din varianta tradusă, așa că momentul naşterii gazetăriei în spaţiul românesc rămâne, strict documentar, atestat cu data şi locul Iaşi, 1790, iar discuţia despre presa în limba română (ceea ce-i altceva) este firesc să înceapă luându-se în considerare publicaţiile apărute în 1829, sub tutela marilor cărturari Gh. Asachi (în Moldova) şi Heliade Rădulescu (în Muntenia). Din acest punct de vedere, Bucureştiul devansează Iaşul cu 60 de zile. Dar nu astfel de amănunţimi ale istoriei presei, nici mărunte orgolii locale, ne-au determinat, la ceas de pandemie, întoarcerea atenţiei către cele mai vechi gazete româneşti, ci formidabilul spectacol al naşterii limbii române literare. Numai citind textele de atunci poţi realiza saltul spectaculos izbutit prin strădania mirifică a lui Eminescu (cărui ziditor de limbă îi dădea cărămizile la mână calfa Creangă)! Doar punând alături un text din primele gazete cu oricare filă eminesciană se poate desluşi contribuţia decisivă a ,,Luceafărului” (contemporan, câteva decenii, şi cu Asachi, şi cu Heliade) la constituirea limbii ce-o vorbim. Iată, de curiozitate, un text despre ,,meteorologhie”: ,,Barometrul, greomesor (termometrul era ,,caldomesor”, n.n.) prin carele se măsoară gradul greutăţei aerului, precum: di este aerul îngreuiet de umezeală, atunce argintul viu, apăsat prin cel de gios strâmbat capăt al barometrului carele este deschis, se înalţă la celălant capăt, undi sânt gradurile însemnate şi însemnează ploaie.” Se distinge topica proprie limbii ruse, care aşează adjectivul înaintea substantivului, nesiguranţa formei gramaticale, inconstanţa flexiunii, dificultatea aşezării limpezi a accentelor logice în frază. Iar în poezie, fondatorul de gazete şi cărturarul Heliade, aflat în transă lingvistică anti-slavă, propune astfel de versuri ridicole: ,,Quând va resbumba ultima trumbă ∕ quare quele mai ynchise morminte înveste şi desferră ∕ Şi fie-quare sbura-va, şi corbu şi columba ∕ Primi audi-vor quel sutteram resunetu...” Astfel de isprăvi poeticeşti erau semnate de Heliade, adică tocmai de cel care, în 1832, va publica o gramatică românească ce părea a respinge etimologismul delirant! Citiţi oricare din textele de mai sus şi, apoi, un poem eminescian sau un articol de gazetă. Altă limbă! Mai limpede, mai exactă, mai cursivă, mai curată, mai sugestivă, mai armonioasă, mai... românească!

  Memento pios: se împlinesc 230 de ani de la apariția primei gazete în țările române.