În situația în care evoluțiile Covid au intrat într-o rutină banală a nespectaculosului, devenind la fel de previzibile și cu ecou la fel de vătuit precum succesiunea luni-marți-miercuri, alegerile din Republica Moldova rămân să orneze capitolul „evenimente majore” al săptămânii trecute. Cei mai surprinși de rezultatele votului moldav sunt basarabenii înșiși. Nici un sondaj n-a anticipat victoria Maiei Sandu în primul tur, ba chiar cel (considerat) întru totul serios și respectabil, oferit de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, îl credita pe Dodon cu 36,2%, în vreme ce Maia Sandu urma să obțină cel mult 16,1 %. Și celelalte cifre ale principalului sondaj de peste Prut s-au arătat a fi aiuristice, complet în afara realității votului, de unde și senzația că viața politică a Chișinăului a ajuns mai imprevizibilă ca oricând. Maia nu mai este chiar așa de tânără – a împlinit 48 de ani, dar și-a păstrat expresia blajină de școlăriță inocentă; n-ai zice, la prima vedere, că persoana ce pare tocmai întoarsă ori de la bibliotecă, ori de la cuhne, este școlită la Harvard, a fost, la Washington, consilieră a directorului Băncii Mondiale, apoi ministru și prim-ministru la Chișinău. Este considerată de dreapta și pro-europeană; cu ceva ani în urmă i-am ascultat câteva declarații răspicat unioniste; nu și-a putut păstra fermitatea tonului probabil fiindcă tabloul politic s-a diversificat, s-a complicat, s-a nuanțat, și singură tema unirii nu mai are elocvența și susținerea de altădată, când se combătea simplu și dihotomic „ori cu Rusia, ori cu România!” Cinic vorbind, din perspectiva votului, invocarea unirii pare a fi devenit chiar contraproductivă! Precum mielul care suge la două oi, basarabenii s-au deprins să practice echilibristica navigării politice „la două capete”, drept pentru care prezidențiabilul se cuvine acum să iasă din retorica lui „ori, ori!”, fie și numai printr-un discurs moderat și prudent, dar, oricum, deschis către întreaga problematică basarabeană a momentului. Fără îndoială, pentru parcursul european al Republicii Moldova, alegerea Maiei ar fi fastă. I-am urmărit aparițiile la televiziunile moldave. În pofida tonalității apropiate și blajine, complet lipsită de agresivitate, și bunei cuviințe a prestației în totalitatea ei, se simte o reală dârzenie militantă și o solidă întemeiere a opiniilor, înfățișate simplu și coerent, într-un discurs bine calibrat intelectual și, aparent cel puțin, potențat de sinceritate. A făcut față și unor întrebări dure, indecente chiar (direct și pe românește, a fost chestionată dacă… posedă anumite argumente anatomice ale masculinității – de, dacă vrea să fie președinte!); foarte greu să-i afli vreun reproș, iar de o comparație cu prestațiile tv ale lui Dodon nici nu poate fi vorba. Ce șanse are Maia în turul doi? Teoretic, deloc puține, fiindcă rămân de distribuit voturile candidaților rămași pe dinafară: 16,9% numai de la Renato Usatâi, care a avut în ultima vreme un discurs pronunțat anti-Dodon. Ceea ce nu înseamnă că respectivul procent va trece automat în contul ei (nu-i exclus chiar să se întâmple invers!) după cum și celelalte firimituri risipite în contul candidaților fără acces la turul doi e greu de anticipat cum vor fi distribuite. Cum se știe, succesul Maiei în primul tur se datorează în bună măsură diasporei, care i-a acordat votul în proporție covârșitoare (la ora la care scriu, mai erau așteptate și rezultatele numărătorii de la alte câteva secții din străinătate). Turul al doilea îl văd altfel: tot de „afară” masiv influențat, dar de astă dată din direcție opusă – de la Tiraspol. Având cetățenia Republicii Moldova, transnistrenii votează și în „țara lor” și în Basarabia, așa că Dodon are la îndemână, cu întreg sprijinul „președintelui” de la Tiraspol, un neprețuit fond de voturi „la vânzare”, pe care sunt sigur că se va strădui să-l valorifice. De altfel, a și început: într-o emisiune tv. pădurari din Transnistria au arătat cum li s-a cerut să completeze tabele cu locuitorii satelor, numele ornante urmând să credibilizeze voturile de pe buletinele false tipărite la Tiraspol. Tot de la pădurarii care credeau că răspund unor solicitări venite din partea șefilor lor (de fapt, era o capcană gazetărească) s-a putut afla că „se asigură transportul gratuit” pentru a se vota dincoace de Nistru, iar punerea ștampilei în dreptul lui Dodon ar urma să fie consistent recompensată. În celălalt capăt al Europei, moldovenii au votat foarte greu la turul I, trebuind să aștepte cu orele în dreptul secțiilor de votare; vor mai îndura încă o dată supliciul nesfârșitelor cozi? Rămâne de văzut. Reînscăunarea lui Dodon ar însemna, cu siguranță, nu un pas înapoi pe drumul Europei, ci șapte, poate chiar definitivi. Oricum am privi situația, alternativa Maia ar trebui susținută. Mai direct și mai explicit chiar și de România.