Mircea Radu IACOBAN

Jale! Pe sex-simbolul Irinel Columbeanu l-a părăsit iubita! Câtă vreme mai erau ceva bani în conturi, târâș-grăpiș, relația a mers. Cum lui Irinel i-au sechestrat băncile tot ce avea, inclusiv domeniile și Bentley-ul, foto-modelul cu 40 de ani mai tânără a decis că s-ar cuveni „să-și mai ia o pauză” într-ale iubirii. Ce amor turbat poate fi ăsta într-un biet apartament închiriat, și cu o rablă de 3000 de euro în parcarea blocului? Ceea ce îmi amintește de recenta pățanie a milionarului care, dorind să verifice loialitatea viitoarei soațe, a anunțat-o că-i falit și că și-a pierdut toată averea la Cazinou. Tot o „pauză în iubire” a declarat că-și ia și proasta fostă viitoare nevastă de milionar! Ana Lesko a decolat la vreme, Monica Gabor își răsfață acum nurii scadenți pe alte meleaguri, țânțarii din Țânțăreni ciupesc, la vreme de pandemie, epiderme mai puțin simandicoase, iar fetele de la Sexy Club (vă mai amintiți scandalul?) nu mai sunt obligate să presteze servicii amoroase de taină marelui mascul. Columbeanu avea în teșcherea 60 de milioane de euro în 2006 și 150 de milioane în 2007. De unde? Păi a deținut 16 mandate în 38 de cabinete, a condus Secretariatul General al guvernului pe vremea lui Roman și Văcăroiu, voia să candideze la Primăria Bucureștilor! Un singur lucru n-a știut să-l facă: păstrarea discreției. Ce căuta mereu pe ecranele televizoarelor? „Sticla” și înalță, și, în exces utilizată, doboară. De pe urma emisiunilor susţinute de cuplul Columbeanu, n-a rămas barem o vorbă de duh, o cugetare mai acătării – şi nici nu era cum, câtă vreme substanţa ideatică a dezbaterilor o constituia cel mult alegerea meniului, iar măsura tuturor aprecierilor domniei sale (şi ale consoartei) se-ntruchipează în expresiva vocabulă minoritară „mişto!” A fost o imensă şi neruşinată sfidare exhibarea bogăţiei adunate cine ştie cum (Menander: „Nici un om drept nu se îmbogăţeşte iute”) şi folosită, într-o ţară în care milioane de săraci împuşcă francul - doar pentru a arăta cum (V)Irinel întoarce banii cu lopata şi-i azvârle pe fereastră. La ultimul chiolhan cu ştaif (botez+aniversare) acondroplazicul ce măsoară 1,40 m. cu mâinile în sus a adus tacâmuri şi mese (!!) din America, flori din Taylanda, artificii din Taiwan, ca să... Ca să ce? Nu c-aş avea numaidecât un dinte împotriva bogătanilor (şi chiar n-am!), dar mă scot din sărite dovezile de neam prost care, ades, însoţesc îndeaproape averea. Chiriţa din Bârzoieni adusese de la „Viana” cleştişori de argint cu care să se ia „pătrăţâca” din zaharniţă, numai că viitorul ispravnic „tot cu lăboiul” înşfăca zahărul, ca să-l aşeze în cleşte. Ce deosebire dintre argintăria adusă de Chiriţa din „ţara nemţască” şi furculiţele comandate de Virinel la New York? Sughiţau mesenii de-ar fi avut parte de tacâmuri... europene? Şi de când or fi americanii mai stilaţi ca noi? Dar, mă rog, ăsta i-a fost cheful lui Virinel, să zicem c-ar fi moft scuzabil. Nu şi-ntr-o ţară în care mii de pensionari trăiesc cu o pensie ce valorează cam cât una din pietrele semi-preţioase cusute pe izmănuţele pruncului. (Mă-ntrebam atunci dacă acidul uric picurat de moştenitor n-o să întunece strălucirea cristalelor Swarovski...) Dacă ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap şi-ai ajuns bogat, să fii sănătos. Dar mai taci naibii din gură, că nici nimic nu ai de spus în afară de banalităţi chioare (Epictet: „E greu să fii înţelept când eşti bogat, sau bogat când eşti înţelept”), consumă-ţi fără ostentaţie mega-petrecerile, nu băga degetele în ochii naţiei, arătând pe ecrane c-ai pus pe masă homari vii într-o ţară în care se bate lumea pentru trei mici şi-o halbă la petrecerile politice de toate culorile. Vrei să te lauzi că ai bani? Nu-i nevoie, ştim. Iar „lauda de sine înjoseşte”– spune Cervantes. Vrei să arăţi că eşti generos? Nici vorbă, nu eşti. Vrei să credem că eşti marele mascul de la cita? Taman asta n-avem cum crede! Vrei să obţii consideraţie şi stimă cu foc de artificii costând cât construirea unei şcoli la ţară? Aferim! Până şi Becali are un anume chichirez cu filantropia lui ades interesată, deşi excesul de bisericeală nu se prea asortează cu ştiuta proorocire a lui Luca („mai lesne trece cămila prin urechea acului decât intră bogatul în împărăţia cerului” – şi profit pentru a îndrepta o strâmbătate: nu despre cămila cea cocoşată este vorba, cum în general se crede, ci despre cámilă, adică odgonul cu care se proptesc corăbiile la ţărm). Revenind la Virinel, o spun şi p-aia sută la sută sinceră: mi-e milă de acest homunculus ce s-a străduit din greu să fie invidiat şi luat în seamă. Povestea lui este, în fond, tragi-comică (ar fi indecent să purcedem la argumentare). Tot ce-i prea mult, strică, iar lumea e răs-sastisită. Oricum, după acel chiolhan de-a dreptul nesimţit, refuzasem să-i mai văd mutrişoara de copil repetent. Iată-l acum în postura de falit abandonat, care și-a lăsat tatăl să moară la un azil de bătrâni. Sic transit gloria mundi!