Mircea Radu IACOBAN

Carevasăzică, nu mai retrogradează nimeni! Adică, de fapt, Dinamo, că aici era tot șpilul. De se afla Poli Iași în astfel de situație, nici vorbă de 16 echipe, rămâneau 14, câte sunt și acum bine mersi în Grecia sau în Bulgaria. S-ar putea suspecta o decizie politică: Dinamo are fani prea numeroși și mai bine organizați decât oricare galerie de la noi; nu trebuie nicicum deranjată fiindcă poate influența decisiv votul din cartiere! Opoziția televiziunilor n-am înțeles-o. Nu vor să plătească în plus, dar într-un campionat cu 16 echipe vor beneficia de o audiență mult sporită, numărul meciurilor crescând substanțial. Transmisii mai multe, orașe mai multe conectate la „fenomen”, deci, implicit, mai mult rating, crește popularitatea posturilor și atractivitatea pentru prestații publicitare. Aș crede că-i doar o conjuncturală opoziție de fațadă: preventivă, să nu li se pretindă contribuții financiare mai mari la un campionat... mai mare.

FRF a găsit soluția care să-i împace pe toți (evident, în primul rând pe Dinamo); n-aș zice că poate fi rodul consultanței plătite gras de Federație unei firme din străinătate (?!), rezolvarea era la noi acasă și la mintea cocoșului. Probabil, s-a căutat un plus de motivare „științifică” destinată să adoarmă suspiciunile. Oricum, așa cum inspirat titra cineva, acum „toată lumea râde, cântă și dansează”.

„Gazeta sporturilor” a descoperit că istoria se repetă, tot așa procedându-se și în 1973, când urma să retrogradeze Sportul Studențesc, feblețea lui Nicu Ceaușescu. Nimeni nu s-a îndoit atunci, toată lumea a înțeles – așa și acum. Am trăit evenimentele acelui colorat an sportiv și, desigur, le-am catalogat cum se cuvine, chiar dacă oficialitățile s-au străduit să-și mascheze gestul făr-de precedent tot cu argumente „științifice”: populația României crescuse la 20 de milioane (o, tempora!), era periclitată dezvoltarea sportului în mediul studențesc  (fals: retrogradau în 1973 U Cluj și Sportul Studențesc, dar promovau Poli Iași și Poli Timișoara, așa că se păstra echilibrul considerat primejduit – ca să nu mai vorbim despre faptul că așa-zisele echipe „studențești” numai studențești nu erau, aidoma situației de azi, când, culmea, nici un component al vreunei astfel de formații... nu-i nicăieri student!).

Nu știu câte milioane de locuitori mai are acum România, motivația din 1973 oricum n-are cum funcționa, cu atât mai mult cu cât o relație între populația țării și configurația campionatului este neconcludentă: Serbia, cu numai 7 milioane de locuitori, are un campionat cu 20 de echipe! Ar putea exista un alt argument, deloc amintit în consultările cu cluburile, dar, pentru mine cel puțin, demn de tot interesul: cu 16 echipe, crește șansa fotbalistului român să-și mai facă loc într-o echipă și, implicit, în perspectivă, posibilitatea selecționerilor să afle fotbaliști români pentru Naționala... României. Ceea ce a devenit din ce în ce mai dificil și mai cu ciubote roșii, cu atât mai mult cu cât numărul total al cluburilor din fotbalul nostru actual în ligile I-II-III nu ajunge nici la jumătate față de totalul echipelor active în campionatul din 1973-1974! Zicerea răutăcioasă „proști, dar mulți!” nu funcționează, fiindcă în anii aceia fotbalul românesc chiar însemna ceva în Europa! Falimente, scandaluri, insolvențe, interdicții de a participa în cupele europene, ăsta-i tabloul actual care, probabil, va marca și mai mult campionatul cu 16 echipe. Rău cu rău, dar mai rău fără rău! Jucători de Liga a IV-a din cine mai știe ce țară devin, la noi, senatori de drept – și-i hazliu să constați că nici nu-s identificați corect (pronunția!) în transmisiile radio-tv potopite de nume de familie aliniate din toate limbile pământului! (Nu-i vorbă că și noi, cu exclusivitățile noastre, contribuim la împleticirea limbii crainicilor: sunt curios cum va pronunța un englez ori neamț numele lui Cicâldău!) Nu vom avea în veci o Națională redutabilă câtă vreme grosul echipelor noastre îl vor constitui străinii, iar tinerii autohtoni devin „umplutură” și-s scoși de pe teren în minutul 2!

Dar, să lăsăm decizia FRF, gata, s-a marcat, rămâne și Iașiul fără emoții în Liga I, rămâne și Dinamo (numai că i s-a zburătăcit toată echipa, străinii, ca profesioniști ce sunt, părăsind corabia primejduită; vreau să cred că, la anul, n-o să avem 18 echipe tot din pricina dinamoviștilor). Probabil că fără Covid-19 lucrurile ar fi evoluat altfel – dar fondul, realitatea ar fi rămas aceleași: avem un fotbal beteag, populat excesiv de străini, mânuit de sforari, incapabil de mare performanță internațională. S-au rărit până aproape de dispariție românașii din marile formații continentale, arătăm lumii un fotbal viciat de arbitraje aiuristice și torpilat de necazuri financiare, în care își fac de cap personaje de farsă bufă precum Becali. Meciul de săptămâna trecută Manchester-Real (până și gafele au fost de calibru... european!) ziceai că-i din altă galaxie!