Mircea Radu IACOBAN

Locuiesc în preajma sediului Poliției județene și, de câte ori trec prin dreptul clădirii spuzite de antene, văd același tablou dătător de fiori: coadă zdravănă la serviciul Cazier. Tineri și iar tineri. Frumușei, curăței, bine îmbrăcați, înzestrați cu tot soiul de smartphon-uri (așa s-o fi scriind corect?) și tablete, cei mai mulți poartă căști în urechi și masca sub bărbie, de li se vede chipul ce-l luminează negrija juneții: o țin într-o veselie, parcă așteaptă să intre la dans! Și-au parcat în voia cea bună mașinile pe strada din coasta Poliției (unde și oprirea, și staționarea sunt interzise, dar ne aflăm în România...); au de trecut penultimul hop, după care urmează coada la pașapoarte și-s liberi să o ia razna prin cele cinci continente! Nu mai emigrează cei oropsiți și amărâți, ca pe vremuri, acum se leapădă de țară floarea tineretului.

Când pleca bunicu-meu de la Comănești - Suceava în America (1910), îmbrăcat în costum național bucovinean și știind doar câteva vorbe nemțești deprinse pe la Târgul din Rădăuți, o făcea fugărit de nevoi și apăsat de asuprirea austro-ungară. Nici urmă de zâmbet pe chip; am văzut fotografii de odinioară, toate-s întunecate de îndoială, de îngrijorarea necunoscutului și de gândul că lasă în țară o casă de copii. O să-i poată ajuta de acolo, de peste ocean? Cât, cum, când? N-aș crede că ai noștri tineri părăsesc azi România de prea mult rău, dar vor și mai mult bine; fără îndoială, e dreptul lor să caute aiurea ceea ce nu află în țara lor.

Credința că te poți realiza cu adevărat numai „afară” este falsă, chiar dacă-i cumva confirmată de excepțiile ce doar confirmă regula, însă marea întrebare rămâne: de ce ne aflăm în coada Europei civilizate? Care poate fi răspunsul? Largă circulaţie are acum, evident, pe net, un nou gen (specie?) greu de orânduit în rafturile folcloristicii – ar fi vorba despre niscaiva monologuri interogative cu tentă filosofică, unele de-a dreptul naive, altele cuceritoare prin simplitate şi sinceritate. Exemplific cu un astfel de text mai vechi, precizând că, uzând de prerogativele anonimului inserat în lanţul creaţiei colective, am mai reformulat ceva fraze şi am procedat la prescurtări. Iată-l: „După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa există ţări bogate şi ţări sărace. Diferenţa dintre ele nu derivă din vechimea experienţei de viaţă tezaurizată în milenii de istorie trăită. India şi Egiptul fiinţează de mii de ani pe harta lumii şi, acum, vieţuiesc sub zodia sărăciei lucii, în vreme ce ţări cvasinecunoscute cu două veacuri în urmă (Noua Zeelandă, Australia ş.a.) se numără printre bogătaşele planetei. Nici resursele naturale nu reprezintă numaidecât cheia accesului către high-life-ul bunei stări. Japonia n-are resurse ale subsolului, nici spaţiu pentru agricultură; are un teritoriu mic şi muntos. Este ca o mare fabrică plutitoare: importă materii prime din toată lumea şi le prelucrează, exportând produse finite de înaltă clasă. Elveţia n-are acces la mare, dar deţine una dintre marile flote ale lumii; n-are cacao, dar exportă ciocolată, n-are decât scurte răstimpuri prielnice agriculturii şi izbuteşte să impună în Europa produse alimentare de vârf. Să fie oare gradul de inteligenţă nativă al fiecărei naţii explicaţia accederii la bună stare? Nici vorbă: studenţii din ţările sărace ajunşi la marile universităţi europene izbutesc constant, prin performanţe, să ia faţa colegilor băştinaşi. Apartenenţa rasială să explice totul? Fals: <leneşii> hispanici sau africani alcătuiesc, în prezent, redutabila forţă productivă a ţărilor occidentale. Şi atunci, ce face diferenţa? Se pare că unicul factor major rămâne ATITUDINEA. Locuitorii ţărilor bogate s-au deprins să respecte câteva reguli esenţiale: 1 – etica; 2 – ordinea şi curăţenia; 3 – integritatea şi cinstea; 4 – punctualitatea;  5 – responsabilitatea; 6 – dorinţa de perfecţionare; 7 – respectul pentru legi; 8 – respectul faţă de drepturile celorlalţi; 9 – dragostea de muncă; 10 – chibzuinţa şi economisirea. Cum arată acest decalog faţă de haosul din realităţile româneşti? Iată, dar, că nu suntem săraci din pricină că ţara noastră n-are resurse naturale (şi are!), nici că natura ar fi crudă cu noi, nici din pricina vreunei infirmităţi intelectuale. Suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre faţă de exigenţele lumii în care trăim şi de principiile de bază ale funcţionării societăţii veacului XXI. Doar schimbarea hotărâtă a atitudinii ar putea valida înscrierea României pe calea progresului. Iar progres = bunăstare.”

Ăsta-i textul (prescurtat). Cum vi se pare? Să luăm aminte și la spusele lui Thomas Jefferson: „Oamenii își pot schimba viața modificându-și atitudinile”.