Mircea Radu IACOBAN

Ne îngrijorează până la spaimă Covid 19? Uităm de alte amenințări, unele aproape de același calibru! AntiFa, care nu s-a născut chiar din spuma mării, a devenit o realitate (nu doar) americană, cu vechi rădăcini pe continentul european, spre a trece rapid oceanul și a stimula îngrijorător potența explozivă a sentimentului latent de protest și insubordonare ce stăruie la pândă din veac peste veac, cu justificări diverse, în toată lumea și de când lumea. Iată-l acum parcurgând calea inversă și trecând Atlanticul de la vest spre est! AntiFa nu-i, propriu-zis, o grupare organizată; mișcarea fiind dezordonată și informă, nu are o structură ierarhică. Grupurile (ar fi circa 300) și persoanele ce o reprezintă afișează varii repere ideologice de extremă stângă, unele chiar din arsenalul fascismului... condamnat încă din titulatura mișcării! Temele protestatare ale începutului de veac XXI le-ar constitui, activate în funcție de opțiunile momentului, opiniile antiautoritare, anticapitaliste, „antifascismul conservator” (nu prea știu ce-i aia), neo-nazismul, supremația albilor, rasismul, homofobia. Temeiurile ideologice declarate a fi de stânga – marxism și anarhism, asezonat cu ceva comunism. Ele însele întoarse pe dos la proba punerii în practica extrem de indefinită și totdeauna violentă a demersului protestatar. Sloganul abuziv „noi suntem poporul!” amintește de stalinismul ce împărțea arbitrar societatea în slujitori ai poporului și dușmani ai poporului, legitimând, între altele, marea teroare din anii ’30. Principalul adversar: Trump, cel ce „reprezintă alianța dintre capitalismul său nestăpânit și «fascismul creștin»” (altă sintagmă greu de deslușit). Mijloacele propagandistice se sprijină înainte de orice pe site-urile web, dar sunt promovate intens în tabere de instruire și prin concertele unor trupe rock și skinhead. Simbolistica, la rândul ei, poate fi revelatoare: ținuta manifestanților este în negru, steagul AntiFa așiderea. În conștiința publică, stindardul negru este asociat cu o amenințare directă, ură și răzbunare. L-au folosit pirații, fasciștii italieni, cetnicii sârbo-croați, îl arborează trupele ISIS. Pe de altă parte, se cuvine menționat faptul că, dincolo de vandalisme, AntiFa s-a implicat și în acțiuni umanitare, multe în colaborare cu Biserica Metodistă Unită – prilejul fiind folosit și pentru lansarea campaniei „Noua mișcare a Sanctuarului” (?). Și, la fel de necesară, precizarea că, în haosul de acum din USA, li se atribuie și acte de nesupunere și violență care nu le aparțin. Multe evenimente, unele tradiționale, au fost anulate din cauza avertizărilor pe net („Renunțați, cum s-a văzut, nu se glumește cu noi!”), spre a se dovedi apoi că adevărata sursă a amenințărilor era cu totul alta, și cu motivații mult mai lumești (trupe ce doreau să saboteze concertele concurenților). Interesant este faptul că „mișcarea” se bucură de simpatia multor personalități de marcă (Noam Chomsky de pildă), că este susținută de la intens până la absurd de intelectualitatea universitară și că la acțiunile de protest în care se sparg vitrine și se dărâmă statui participă activ cine te-ai aștepta mai puțin. Chiar când fiica primarului New York-ului se agita la un meeting AntiFa, taică-său, la un post tv, cerea insistent demonstranților să plece acasă... Trump a încercat să introducă AntiFa pe lista organizațiilor teroriste, dar n-a izbutit fiindcă legislația americană permite astfel de etichetări doar în cazul unor structuri din afara USA. Săptămâna trecută, Președintele și-a reînnoit demersul – încă nu știm cu ce rezultat. Susținătorii lui Trump acuză AntiFa și populația minoritară afro-asiatică de un sindrom persecutoriu cronic, venind cu statistici care, în alte împrejurări, ar fi fost puse sub embargou, fiind considerate probe clare ale unei intenții de discriminare rasială. Cifrele-s cifre, statistica, statistică, și dacă-n USA sunt făcute publice (desigur, nu fără interes politic), nu văd de ce n-ar putea fi așezate în pagină și pentru informarea cititorului nostru. Înainte de a fi identificate cauze și responsabilități, realitățile, oricât de delicate, se cuvin cunoscute. Mai ales că cifrele pot fi citite și-n celălalt sens, devenind constatări acuzatoare chiar la adresa celor ce le invocă. Probabil că establishmentul american dintotdeauna, inclusiv din vremea lui Trump, poartă parte din vina pentru duritatea revelărilor statistice denunțătoare. Adică: afro-americanii se cifrează la 13% din totalul populației USA. Dacă, prin absurd, n-ar mai exista, ar dispărea 37% din deținuții închisorilor americane, 53% din membrii bandelor de răufăcători, 57% dintre vagabonzii orașelor, 65% dintre cei infectați cu SIDA, numărul de ajutoare sociale al scădea cu 42%, iar venitul mediu al fiecărui american ar crește cu 20.000 de dolari pe an - ș.a.m.d. Chiar de-o fi vorba de intenții onorabile (în politică?!), rămân constatări cinice și, la urma urmei, nu tocmai relevante, fiindcă natura are oroare de vid și se vor găsi destui albi care să preia locurile libere din statistici. Iar dacă nu mai ai la cine le raporta, cifrele rămân să orneze tabele și-atât. Până una-alta, tot haosul provocat de AntiFa a folosit campaniei electorale prezidențiale, numai că tot ce a câștigat Trump, pierde acum datorită unei cărți semnate de nepoată-sa Mary J. Trump. Ditamai Președintele Americii învins de o carte de amintiri scrisă... în familie!