Mircea Radu IACOBAN

Din când în când, dau o raită prin tipografii. Doar acolo îți poți da seama câtă pădure se taie în van, urmând a deveni coală de tipar și carton de copertă! Cum-necum, la noi se tipărește în draci! Unde-s cărțile astea, că nu le vede nimeni? De regulă, nu le vei afla în librării (și nu-i mare pagubă!), nu le comentează critica, apar și dispar într-un anonimat „din plecare” acceptat, ca niște mărunți licurici speriați de propria lor licărire. Două ar fi principalele pricini care motivează exploziva foame de tipar: prima – satisfacerea autorlâcului maladiv, a doua, și mai lumească, construcția de argumente în legitimarea carierelor universitare, a prestigiului politicaștrilor și a accesului la râvnita intrare în breasla scriitoricească. Ai zice că România este patria cărții: începând cu 1990, s-a înregistrat o adevărată explozie în dinamica aparițiilor, cifra sporind spectaculos până în 2007: de la 3.282 de titluri, la 17.458! Întrutotul explicabil: până în 1989, drumul cărții era crunt poticnit, se edita puțin și trudnic, nu numai din pricina cenzurii, ci și a normării administrative: fiecărei edituri i se repartiza cu strictețe un număr fix de coli de tipar, cu totul insuficient față de ofertarea legitimă. Declinul a început să mijească odată cu primele semne ale crizei: 14.584 de titluri în 2008 și cădere spectaculoasă în primele nouă luni ale lui 2009: doar 4.764. După care s-a instalat un status quo inert, an de an, până în 2020,  cam aceleași cifre ornând spectaculos satisticile în stare să provoace ogolioasă uimire, dacă n-am ști că România ocupă ultimul loc în Europa la capitolul „bani investiți pentru achiziția de carte” (în schimb, stăm bine la consumul de bere: ne aflăm în primii zece…) Ceva nu-i în regulă cu funcționarea mecanismului cerere-ofertă, câtă vreme în țara noastră se publică același număr total de titluri ca-n Anglia la fiecare miliard de euro inclus în produsul intern brut și de patru ori mai multe decât se editează în Germania: la noi, 113 titluri pe miliard, la nemți, doar 38! Numai că afară-i vopsit gardul și înăuntru miorlăie o mâță leșinată: producția românească de carte, atât de făloasă și de fățoasă, este clădită pe temelii  șubrede: tiraje de-a dreptul confidențiale, agresiunea (cu bune și rele) internetului, difuzarea suferindă și claustrată zonal, ambele păgubos conjugate cu prețurile exagerate și puterea firavă de cumpărare a cetățeanului de rând. În toată lumea civilizată, destinul cărții îl certifică și-l determină tirajul, cu precizarea „tiraj vândut”. Pare astronomic, prin comparație cu realitățile de azi, numărul cărților trimise în librării înainte de 1990: am tipărit, la „Junimea”, volume de poezie în mii și mii de exemplare și proză în zeci de mii! N-aveam alocat destul „spațiu grafic” (citiți: hârtie) – cu precizarea că, atunci, întreg tirajul comandat de librari era plătit cu anticipație. Cum stăm acum? Tiraje relativ consistente (2-3000 ex.) își permit să tipărească doar cele câteva edituri bine instalate în peisajul cultural românesc și cu posibilități proprii de difuzare. A devenit obișnuită practicarea tirajelor de buzunar, cifra considerată onorabilă menținându-se în jurul a 2-300 ex. Tirajele sunt confidențiale – și doar în tipografii poți afla realitatea, dar nu întrebând direct, că nu-ți spune nimeni, ci numai cercetând detectivistic vrafurile de opuri din producția cotidiană. A apărut specia ciudată  a editării în 2-4 exemplare de cărți din cărți făcute  (imprimarea electronică nu aceptă decât număr par, altfel am întâlni și realitatea exemplarului unic, cu statut de raritate bibliofilă!). Spre a fi atașat dosar! Năvala puzderiei de coperți ochioase și celofanate are și efecte secundare: mai întâi, încețoșează peisajul editorial general și trimite în anonimat cartea alcătuită temeinic, cu trudă, inspirație și talent. În pofida anormalei bogății de titluri, încă nu s-a putut stabili (ne referim cu precădere la literatură) relația optimă titlu-tiraj și nici n-a apărut marea „bombă” editorială, editată și re-editată în zeci de mii de exemplare. Deși viața (și piața) nu s-ar cuveni să ierte, ventilată orgolios și înghițind bani fără să producă pe măsură, producția de carte n-are de gând să se domolească, în dauna improvizației și în favoarea valorii autentice.