Mircea Radu IACOBAN

Cine naiba mă pune să public cărți groase? Rămân cu ele acasă, de parcă pentru mine le-am scris! Cum, în stare de alertă, nu se mai fac lansări, librăriile au fost bună vreme închise, târgurile de carte sunt suspendate și orice întâlnire literară așijderea, n-am încotro și devin propriul meu distribuitor, cărăbănind la Poștă sacoșe doldora de opuri denumite în argoul editorial „cărămizi”. Adică, groase și grele cât o cărămidă. Ultima (sper, nu cea de pe urmă), de aproape 800 de pagini, parcă-i bumerang: cum o trimit, cum se-ntoarce, ornată cu ștampila „retur”. Am încercat și expedieri simple, și recomandate: aproape mereu același rezultat. Aflu explicații: ce-i peste 750 de grame și nici n-o să încapă în cutia poștală, poștașul nu ia în tolbă. Va lăsa, probabil, un aviz, pe care unii îl iau în seamă, alții nu, fiindcă „andrisantul” n-are de unde ști despre ce-i vorba, dacă se merită ori nu să bată distanța de kilometri până la Poștă, unde-l așteaptă populara coadă la ghișeu – și, posibil, vreun teanc de reclame, ori, în prag de alegeri, cine știe ce vraf de tipărituri electorale... Dar, curios, unele plicuri ajung, altele nu, ceea ce înseamnă că limita de 750 de grame nu-i regulă, ci totul este pur și simplu lăsat la decizia factorului! Înțeleg, nu-i ușor de cărat ditamai ceaslovul, nici mie nu mi-a fost lesne să cărăbănesc câte zece în tramvai – dar de ce nu ni se spune cinstit de la bun început, înainte de francare și emiterea recipisei: „nu trimiteți, că nu le ducem!” Sunt destule soluții alternative; desigur, de acum înainte le voi practica. Apelez la Poșta Română din considerente mai degrabă sentimentale, fiindcă așa fac de când mă știu; s-ar cuveni să iau seama că azi toate s-au schimbat și dacă strămoșii își expediau epistolele par pigeon, nu înseamnă că asta-i soluția și-n veacul XXI. Recent, am trimis o astfel de cărămidă, recomandat, pe adresa Direcției pentru Cultură și Culte Iași, instituție aflată în „Casa Pătrată”, la nici 300 de metri de Poșta Centrală. Plicul, venit, desigur, retur, zburlit rău, sfâșiat și cârpit cu scotch, l-am reprimit împodobit ca un pom de Crăciun. Poartă o ștampilă lămuritoare care cred că-i de pe vremea lui Cuza Vodă, când în Moldova se mai vorbea franțuzește: „Arrivé dans cet état”. Minunea resteului: de unde să fi aterizat „în această stare”, că plicul, impecabil, l-am depus la ghișeu cu mâna mea și n-a fost nici un tzunami confirmat în buricul târgului pe azvârlitura de băț dintre Poștă și Direcția de Cultură! De aici încolo, totul devine și mai ilogic: factorul de pe strada mea (desigur, altul) mi-a adus „cărămida” înapoi, tăbârcind-o în tolbă cale de vreo trei kilometri. Adică, n-o poți duce 300 de metri fiindcă-i „voluminoasă” (așa scrie pe plic!), dar trei kilometri retur, poți! Chiar nu mai înțeleg nimic! În era internetului, Poșta o fi copleșită de scrisori? Îndoi-m-aș! Iată cum își pierde și clienții ce-i mai are!

*

Americanii sunt specialiști în obținerea de despăgubiri în instanță pentru tot soiul de pricini aiuristice. A rămas de pomină milionul de dolari primit de o clientă ce și-a fracturat piciorul într-un supermarket împiedicându-se... de propria odraslă care se zbenguia printre rafturi! Magazinul n-a luat cuvenitele măsuri de protejare a cumpărătorilor! Drept pentru care se suflă și-n iaurt, amplasându-se inscripții avertizatoare unde trebuie și unde nu, tipărindu-se texte cu instrucțiuni inutile și prospecte cât un contract cu EON, toate menite să îndepărteze umbra oricărei responsabilități. La vârsta mea ruginindu-mi încheieturile, am încercat să apelez la ajutorul medicamentului numit „Vivomovo”. Prospectul avertizează că-s posibile zeci de reacții adverse, ba chiar și „orice reacții adverse nemenționate în acest Prospect”. Ca să n-avem vorbe! Poate apare (cu frecvență de la 1 la 10 persoane) o impunătoare gamă de consecințe ce se bat cap în cap („cantitate mare de glucoză în sânge” și „concentrații mici de glucoză în sânge”, „tensiune arterială mare sau mică” – doar cancerul lipsește de pe listă!), una mai înspăimântătoare decât alta. Corolar: crește riscul de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral. Va să zică, se mai dezmorțesc genunchii, dar te paște un infarct ori un AVC! Oare se merită? Dar măcar ești prevenit!

*

 Tot despre prevenție: jalnică situația „Politehnicii” Iași în clasament, după ce, o vreme, s-a aflat chiar pe locul 1, la egalitate cu CFR Cluj! Echipa e-n evident blocaj psihic, joacă prost și cam își merită soarta, după ce a pierdut acasă și cu amărâții de la Sibiu. Da-i și cea mai persecutată de arbitri, uneori flagrant, chiar strigător la cer: a fost sancționată cu cele mai multe lovituri de la 11 metri, a jucat de nu mai știu câte ori în inferioritate numerică, n-a beneficiat de cel puțin 6 penalty-uri clare ca lumina zilei. Preventiv, chiar înaintea meciului cu Hermanstadt, în presă a apărut acuza că arbitrul Radu Petrescu ar fi un cunoscut „găzdar”. Imediat, învinuitul și-a făcut autocritica: n-a mai fluierat două faulturi în careu comise de oaspeți și vizibile din turnul Goliei, acordând în schimb 11 m sibienilor după un la fel de evident fault în atac. La omul sărac, nici boii nu trag!