Mircea Radu IACOBAN

Scurtă incursiune filologică printre sonoritățile patronimicelor. Nume de prin lume: Câțu și Chicu – unul la București, celălalt la Chișinău. Prim-ministrul basarabean îi înjură copios pe români, ministrul nostru (după cum scrie presa) taie „ras” zeci de hectare din pădurile României și desființează un Departament al Ministerului de Finanțe tocmai când respectiva structură se afla în proces cu... taică-său – obiectul litigiului: alte zeci de hectare de pădure, pare-se, retrocedate „cu cântec”(dezincriminările vehemente și supramodulate ale Denisei Rifai la un post tv sunt prea evident partizane și prea cusute cu rață albă: chiar dacă-i amputată și redenumită, noua Direcție Juridică tot va reprezenta ministerul lui Câțu în proces cu... familia Câțu! Culmea incompatibilității!) Desigur, nu-s de citat spusele lui Ovidiu, potrivit căruia „Tuum nomen rerum est mensura tuarum”, într-o traducere liberă asta însemnând că numele tău este pe măsura faptelor tale. Probabil că ar suna mai frumos, să zicem, Florin Pădure decât Câțu (poreclă în Oltenia, din familia Chițu, Chițcanu, Chițoiu), dar sonoritatea numelui ori ți-o dăruiesc strămoșii, ori ți-o alegi, prin Judecătorie, rămâne proprietate individuală neștirbită – fiecare și-l poartă după cum l-a moștenit, nu-i nici meritul, nici vina lui, și nici nu se poate stabili vreo legătură determinantă între patronimic și conduita persoanei. Probabil că Ovidiu avea în vedere mai ales individualități accentuate, ale căror isprăvi înnobilează (au ba) numele moștenit din strămoși. S-a uitat, reamintesc: un ministru cu numele din aceeași familie a poreclelor oltenești, Chițu, l-a dat abuziv afară din slujbă pe Eminescu. Poate mai grav decât actuala desființare a unei Direcții, dar nicidecum motiv pentru a arunca anatema asupra patronimicului în sine. Cel mai vechi document în care am aflat amintit numele Iacoban este semnat, pe la 1600, de un vornic Pindelea, numai că în loc de „n” se afla o altă viguroasă consoană fricativă alveolară, acum greu de repus la locul ei. Ei, și ce? Sate întregi din Bucovina sunt azi populate cu de-al de Pindelea, pe cine mai interesează proveniența patronimicului? Starea pronumelui, străveche expresie a libertăților cetățenești, este mai puțin închingată de apăsările genealogice și, în consecință, mult mai laxă (fiind vast, elastic, frivol chiar). Tolerează tot soiul de giumbușlucuri, exprimând până la urmă nu atât „măsura faptelor tale”, cât gradul de cultură și instrucție al nașilor, părinților și mediului în care s-a plămădit fericita naștere. Nu surprind și nici uimesc numele de calibrul Televizor Stănescu, fiindcă nu le putem raporta la niscaiva temeiuri culturale, ci, eventual, la actualul stadiu al electronicii de uz casnic – mâine putând să apară la fel de bine pronumele Ipod Stănescu, în ton cu dezvoltarea impetuoasă a tehnicii veacului, ori în acord cu evenimentele zilei, poate, de ce nu, chiar Covid Stănescu. În astfel de cazuri, întrebările nici n-au rost – dar ce te faci cu restul lumii, unde, la Starea Civilă de la noi (cităm nume din gazete și de la tv) s-a înregistrat nașterea lui Struț Modest, Rândunel Pisică, ori Renato Lacrimă? Bietele pronume, nu de tot hilare în sine, capătă plus de expresivitate ridicolă când se însoțesc de-a dreptul exploziv cu numele de familie: aflați că suntem contemporani cu Alexandru-Dick Păsărică și cu Supplexa-Memoranduma Orac! Dar și cu William Brânză! Un nou născut neamț a fost blagoslovit cu neobișnuitul pronume Adolph-Blaine-Charles-David-Earl-Frederick-Gerald-Hubert-Irvin-John-Kenneth-Lloyd-Martin-Nero-Oliver-Paul-Quinci-Randolph-Sherman-Thomas-Uncas-Victor-William-Xerxes-Yancy.Cum se observă, câte un pronume pentru fiecare literă a alfabetului! Dacă, Doamne ferește, un astfel de nemțișor ajunge militar, până-i strigă numele sergentul, trece plutonul. Ba chiar și regimentul, fiindcă numele de familie, lung precum „Cântecul Nibelungilor”, n-are decât 34 de litere. Încerc să nu suprasolicit computerul, așa că tastez cu grijă: Wolfeschlegelsteinhausenbergherdorf. Poate că purtătorul kilometricelor nume și pronume, trăitor acum în SUA, va schimba năstrușnica hotărâre a părinților dornici de originalitate cu orice preț, adoptând unul-două-trei dintre cele 29 de pronume din certificatul de naștere. Motivare întemeiată. Înțelegem de ce dl. Cotoi a devenit dl. Voinescu, dar cum să pricepi de ce s-a schimbat numele copilului Mârțoi Nina, din Alexandria? Veți spune că Mârțoi nu-i destul de... sonor. Așa-i. Numai că Mârțoi, după cum atestă „Monitorul Oficial”, rămâne, Nina devenind Liliana. Iar Păstârnac Valeria se „naște” din nou, la 48 de ani, devenind... Păstârnac Aurora. Scuze pentru paranteza filologică (deformare profesională); revenind la oile noastre, nu pot să nu remarc însoțirea peste veac a unor memorabile prestații ministeriale cu patronimice apropiate: Chițu și Câțu.