Mircea Radu IACOBAN

Numai mie putea să mi se întâmple așa ceva! Cum ne-a lăsat Vela mai slobozi, m-am și repezit cu consoarta la piață. Eu după cireșe, ea după varză, cartofi noi și alte alea. Mascați, cu mănuși, după toate regulile. Dau oftând 18 lei pe un kil de cireșe, apoi încerc reîntregirea familiei. Zăresc pălărioara cunoscută în celălalt colț al pieței: acolo-i biata nevastă-mea, tăbârcind două sacoșe doldora, pline și grele. Cum totdeauna am fost soț model, o ajung din urmă și-i cer povara, s-o duc la mașină. Nu vrea. Pare că nu înțelege, poate fiindcă-i vorbesc prin mască. Repet mai apăsat: „dă-mi sacoșele, că-s grele, ia uite, ce ți-au trebuit atâția morcovi? Le duc eu la mașină, tu fă-ți mai departe cumpărăturile.” Tot nu pricepe, ba, când dau să-i iau pungile cu de-a sila, protestează mut și ține de ele; trăgeam amândoi de aceeași toartă, a-nceput lumea dimprejur să zâmbească. Ridicol! „Dă-mi-le odată!”

Și ce mi-e dat să aud? „Termină, domnule, care mașină, eu n-am mașină!” Din pricina gesticulației, cealaltă mască alunecă și... Doamne, nu era nevastă-mea, ci o bătrânică la fel de blondă și de mărunțică, și ea purtătoare de pălăriuță!! Evident, și de mască! Îi cer grăbit scuze, dau vina pe Arafat și dispar jenat, lăsând-o chiar... mască: respectiva piață fiind cam rău famată, și-o fi închipuit c-am vrut să-i fur morcovii! Am inventat multe scriind piese și filme, dar nu mi-aș fi închipui niciodată o astfel de scenă demnă de commedia dell’arte (travestiuri, peripeții, neînțelegeri)! N-o pot valorifica în scris fiindcă nu-i valabilă decât la ceas de pandemie: altfel, în ce acțiune credibilă să plasezi niște mascați ciorovăindu-se în piață și trăgând de băierile unei sacoșe cu morcovi? Iar de Covid sper să nu mai auzim câte zile om mai trăi!

Acasă, am avut, desigur, parte de caterincă: „degeaba asortez umbrela cu șalul și pălăria, degeaba m-am tuns ieri, n-ai ochi pentru mine, cum să mă confunzi cu nu-ș-ce băbuță... cum să cumpăr eu o găleată de morcovi?!” etc., etc., etc. Iaca-așa ne-a procopsit virusul cu situații complet inedite, capabile să șubrezească familia!  Chiar... să vezi și să nu crezi!

                                *

Una caldă și hazoasă, alta rece-sloi: aflu din relatările de azi ale agențiilor de presă amănunte absolut incredibile ce pot explica starea penibilă a Căilor Ferate Române. Despre care am mai scris, poate chiar cu prea multă insistență, deplângând mai ales subfinanțarea cronică a unui sector vital pentru economia țării – numai că acum apar și răspunsuri la întrebarea „de ce nu-s bani pentru CFR?” Desigur, toate guvernele post-revoluționare nu le-au răsfățat niciodată, dar, culmea, nici banii europeni nu suntem în stare să-i aducem în țară, în situația privilegiată în care comisarul european pentru transporturi este chiar o româncă, iar una dintre prioritățile U.E. a fost și rămâne „aducerea transporturilor pe tren”, soluția cea mai ieftină, ecologică și la îndemână. Până la sfârșitul lui decembrie 2019, noi n-am absorbit mai nimic din fondurile CEF alocate domeniului, gradul de contractare era 0,61%, iar cel de absorbție, 0,04%! Documentații incomplete și eronate, transferuri și termene depășite, vicii de formă, studii de fezabilitate făr-de sfârșit, luate de la capăt după câțiva ani (alți bani altă distracție! Dacă faraonul Keops ar fi lucrat după sistemul și în ritmul nostru, cu siguranță că piramida încă mai aștepta finalizarea studiului de fezabilitate!). De altfel, acesta pare a fi călcâiul lui Achile: ceva, nu se prea știe ce, în afară de indolența și incompetența funcționărească, poate și de interese obscure menajate, toate nefericit conjugate cu instabilitatea legislativă și cu filosofia „merge și-așa!” frânează proiectul de la bun început, după care urmează fatalitatea întârzierilor de pe șantiere, contestațiile, revizuirile contractuale… Și nimeni nu-i de vină pentru faptul că proiectul de modernizare a Gării de Nord are o întârziere în execuție de 12 ani (!), că lucrările de reabilitare pe sectorul Cața-Sighișoara sunt restante de trei ani și șapte luni, că nici acum nu-i gata studiul de fezabilitate pentru sectorul Predeal-Brașov, că linia Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, construită special pentru Campionatul european de fotbal, avea noul termen de finalizare după… terminarea Campionatului (aiurea-n tramvai, noroc de… virus, că a mutat meciurile peste un an!) și tot așa înainte. Ne agităm pentru autostrada Pitești-Rm. Vâlcea și lăsăm în buruieni noua linie ferată Pitești-Vâlcele-Vâlcea; afectată de o alunecare de teren, n-a mai reparat-o nimeni, asemenea podului de peste Argeș ce barează ieșirea către Giurgiu… Tudor Mușatescu spunea că „în fiecare tren al lumii, viața circulă pe compartimente.” În garnitura trenului românesc managerial par a fi nu numai compartimente, ci și vagoane întregi frânate, demne de tras cu grăbire pe linie moartă!