Mircea Radu IACOBAN

La coada virusului (cel puțin așa sperăm să fie!) încă mai suntem ținuți prin case, așa că rămâne ceva timp pentru lectură și pentru întoarceri către istorie, menite cât de cât să limpezească din nedumeririle dezamăgite ale celor ce nu ostenesc să se extazieze în fața performanțelor constructive din alte țări europene, apte să pună într-un vizavi umilitor modestia monumentalului românesc al acelorași epoci. Da, așa-i, pe când noi construiam bisericuța-minune Voroneț, în Italia se finaliza Domul din Milano! Numai că, precum bine se știe (și la fel se uită!) apăsarea istoriei ingrate n-a fost niciodată egală între Țările Române și imperiile din apusul european. Edificarea monumentalului presupune o anume tihnă creativă și confort financiar, capabile să îngăduie așezarea temeinică a cărămizii peste cărămidă și a pietrei lângă piatră, precum și minimă continuitate managerială până la finalizarea proiectului. N-am avut parte! Dacă privim istoria nu secvențial, ci în curgerea ei, vom avea surpriza să descoperim o întunecată, tristă, revoltătoare, și comparativ, unică fragmentare a domniilor române, datorată nu unei instabilități și nestatornicii „in nuce” proprie nouă, ci știutelor împrejurări nefaste. Nu-i o justificare, ci una dintre explicații. Judecând după criteriile de azi, nu numai puterea financiară nu ne îngăduia, dar barem pentru... studiul de fezabilitate (!) n-ar fi existat răgazul – o dovedește șirul domniilor moldovene, mereu și dramatic frânt. Dacă ne uităm doar de la Ștefan cel Mare încoace, a cărui lungă domnie avea să fie printre primele și ultimele împlinite, încercând și o privire asupra monarhiilor contemporane lui, nici nu încap comparații! În Franța, Carol al VII-lea a domnit 39 de ani, Francisc I 32, Ludovic al XII-lea 30, Ludovic al XIV, „regele soare”, 73. Henric al VII-lea a condus destinele Angliei între 1485 și 1509, adică, 24 de ani, Henric al VIII-lea, 48, Elisabeta I, 45, Carol I, 24. În Spania, Ferdinand de Aragon a domnit 24 de ani, Ioana I, 51 (!); din Casa de Habsburg, Filip II a avut o domnie de 42 de ani, Filip IV, 35, Bourbonii, la rândul lor, s-au menținut la putere zeci de ani. Și ceea ce-i deosebit de important: majoritatea au murit, cum se spune, „pe tron” – cu foarte puține excepții, nu i-a mazilit, izgonit, deportat, ucis, nimeni; de-ar mai fi avut zile, „împărățeau” și mai mult! Cum a fost în biata Moldovă, unde noua domnie însemna alte peșcheșuri și bir la Poartă sporit, alte care de aur trimise la Constantinopol? Jale! De la Petru Rareș în jos, și, apoi, după Alexandru Lăpușneanu, lui Ștefan Rareș i s-au îngăduit trei luni pe tron, lui Ioan șase, lui Aron Vodă trei luni în prima domnie și șase într-a doua, lui Nicoară Potcoavă nici o lună, lui Petru Șchiopu trei luni, tot trei luni și lui Alexandru Potcoavă, nici un an celei de a doua domnii a lui Petre Șchiopu (și trei luni în a doua domnie, nouă în a treia), lui Iancu Sasul zece luni, lui Ioan Joldea nici o săptămână (călugărit cu sila și crestat la nas), lui Ștefan Răzvan, ceva mai mult de o săptămână (avea să fie tras în țeapă), lui Mihai Viteazul cinci luni, lui Marcu Vodă Cercel trei, lui Constantin Movilă una (prizonier la tătari, s-a înecat în Nistru), lui Mihai Movilă opt săptămâni, lui Alexandru Iliaș un an, tot un an și lui Moise Movilă, un an primei domnii a lui Vasile Lupu, o săptămână lui Gheorghe Ștefan (tot în prima domnie), nouă luni lui Gheorghe Ghica, șapte lui Gheorghe Duca (în prima domnie și câte o frântură de an în fiecare dintre cele trei), lui Ștefan Petriceicu, nici atât, lui Dumitrașcu Cantacuzino unsprezece luni în a doua domnie, cea dintâi urcare pe tron a lui Dimitrie Cantemir a durat între martie-aprilie 1693, opt luni a domnit Antioh Cantemir, un an Nicolae Mavrocordat (și tot un an în a doua domnie)... Lista-i lungă și monotonă, mă opresc aici. Printre aceste jinduite dregătorii meteorice s-au mai strecurat și câteva de mai lungă durată, dar regula rămânea aceeași: schimbarea aduce purcoi de bani la Înalta Poartă, și chiar dacă același personaj revenea pe tron în Muntenia ori tot în Moldova, „tariful” și îndatorarea creșteau, în pas cu sărăcirea țărișoarei. Asta a fost soarta românilor! Poftim de construiește megalitic! Numai că mari înfăptuiri constructive nu înseamnă numaidecât „mare” la propriu, Iorga, Noica și alții (voi reveni) au atras atenția asupra faptului că orice comparație în domeniu nu se poate rezuma la dimensiuni și grandoare, cât pe investiția de creativitate cultural-artistică înglobată – capitol la care nu suntem deloc în coada Europei, în pofida opiniilor celor ce strâmbă din nas la tot ce-i românesc. Barem acum, când timpul, prea fericita statornicie prezidențială și accesul la fondurile europene ne-o îngăduie, să folosim cum se cuvine răgazul pentru nesfârșitele... „studii de fezabilitate”! Strămoșii noștri au construit Voronețul în trei luni și trei săptămâni!