Mircea Radu IACOBAN

Tranzacții românești tip Păcală: să cumperi mai scump ceea ce tot tu ai vândut cândva, ori chiar ai dat aproape degeaba, la preț de fier vechi! Ieșite complet din atenția generală, duioasele locomotive de linie îngustă, unele adevărate bijuterii mecanice, altele adăugându-și reală valoare muzeistică, n-au mai interesat. Odată cu desființarea tuturor liniilor „narrow steam” ale CFR, uzinale, forestiere, materialul rulant asaltat de rugină a devenit, cum spunea cronicarul, „prisoselnic”. La topit cu vechiturile, avem cale ferată modernă (vai de starea ei!), cum n-am păstrat poștalioanele, așa și mașinile cu aburi din amintirile străbunicilor! Tehnica pășește voinicește înainte, omul a ajuns pe lună, numai grija „mocănițelor” ne lipsește! În cele trei consistente volume în care CFR și-a inventariat absolut toate locomotivele din veac în veac, capitolul dedicat liniilor înguste geaba îl cauți – nu-i! Mașinile mărunte și harnice trudeau pe 4.238 km de cale îngustă forestieră și uzinală, la care se cuvin adăugate sutele de kilometri exploatați în traficul de marfă și călători de către CFR. România are codri seculari și-i vinde, de ce să nu-și vândă și zestrea feroviară de linie îngustă (ecartament 760 mm., ba chiar și 48!) care ducea spre gatere fala pădurilor din Carpați! Nu ne-au mai interesat pe noi, i-au interesat pe alții. Greu, le-am luat urma. Locomotiva trenului de linie îngustă de la Mănăștur este expusă astăzi la Muzeul feroviar austriac „Feld und Industriebahn Museum in Freiland”, tot la muzeu în străinătate a ajuns și 764.222, de pe linia Voislova-Zăvoi, cea de pe sectorul Brad Criscior am vândut-o în 1990 în Cehia, mașina cu nr. 774.404 în Austria, ca și 764.435, achiziționată de un colecționar din Viena, 764.412 a fost cumpărată în Germania, 764.375 funcționează și azi, dar la Budapesta, în parcul de distracții „Magyar Vasứttὂrteneti”... și așa mai departe, în mai toată Europa! La un moment dat, târziu, am luat seama și, pentru liniile turistice de la Vișeu, Criscior, pare-mi-se și Moldovița, am re-cumpărat și am readus în țară foste locomotive de-ale noastre; repatriere iluzorie, fiindcă trenurile turistice de pe amintitele trase sunt, total sau parțial, în proprietate germano-austriacă, în colaborare cu asociația elvețiană „Să salvăm ultimul tren forestier al Europei”. De ce n-or fi capabili românii să-și administreze singuri și să dezvolte adevăratul zăcământ turistic reprezentat de vechile linii înguste? Cele care funcționează din când în când, ori cvasi-permanent (pe Valea Vaserului) practică tarife de invidiat. Pe un drum de 7 kilometri de la Brad la Criscior biletul costă 20 de lei; pentru o călătorie de 18 km pe ciosvârta de linie rămasă din traseul Tg. Mureș-Sovata-Praid se taxează ca la taxi, un leu kilometrul; am estimat cu alt prilej încasările fabuloase pe care Firma R.G. Holz le obține exploatând linia de la Vișeu, unde trenurile sunt totdeauna răs-pline. Biletul: 40 roni! Iar starea căii de rulare, cu șine uzate și subdimensionate, impune refacții generale, în care beneficiarii nu dau semne că au de gând să investească (pliantul publicitar avertizează că voiajul se face pe riscul călătorului!) Se pare că, în momentul de față, cu excepția liniei din Maramureș, mai există în România, salvate de flăcările furnalului, doar 20 de „mocănițe”, inclusiv cele expuse muzeisitic (dar n-avem un adevărat Muzeu al căilor ferate, așa cum toate țările, din Bulgaria până în India și USA au din belșug!). Cireașa de pe tort ar constitui-o, la noi, traseul de 94 km de pe Valea Arieșului (Turda-Abrud), unde la ineditul călătoriei nostalgice se adaugă hotărâtor peisajul mirific al Apusenilor. Un fost consilier la CFR, Șt.S., care mi-a furnizat material documentar, m-a „împroprietărit” și cu un „Mers al trenurilor” din 1945, în care trenul personal 3183, cu vagoane de clasa I, II, III, parcurgea distanța în șapte ore (!). În 1967, același tren, cu aceiași timpi de mers, încă mai circula! CFR a plătit cândva, corect, răscumpărarea terenurilor pe care-s amplasate terasamentele, dar nu știu prin ce minune, după 1989 s-au decis reîmproprietăriri, așa că, acum, linia (șinele zdravene, tip 40, ici-colo mai se văd prin bălării) trece prin grădinile oamenilor ocrotite de porți! S-au construit acareturi pe terasament, pas de te mai descurcă! Clădirile gărilor, podurile metalice și celelalte lucrări de artă sunt în bună stare, refacerea traseului n-ar fi excesiv de costisitoare, U.E. este sensibilă la astfel de proiecte, dar cine să ia ințiativa? O adevărată mină de aur (că tot s-au închis cele de pe Arieș!) zace îmburuienată! Încercări de a împlini linia de la Moldovița prin așezarea unei a treia șine între cele ale secției Vama-Moldovița, pe veci abandonată de CFR, ar prelungi traseul, văduvit în prezent de spectaculosul porțiunii în care șerpuia prin pădurile Bucovinei și i-ar adăuga o motivație în plus: popasul la Mănăstirea Moldovița. Dar, nu se dau aprobări!

Nu prea știu ce mi-a venit cu răscolirea unui atât de vetust subiect. Poate carantina, care ne face să visăm drumeții zăbăuce și... cai verzi pe pereți.