Am pierdut un om minunat, deosebit – comandor (r) aviator Aurel Niță

Cât de greu îmi vine ca în aceste momente să prezint câteva gânduri, la trecut, despre colegul și prietenul nostru comandor (r) Aurel Niță. Este în firea noastră ca, odată și odată, să plecăm din lumea aceasta; în fiecare lună ne părăsesc la cele veșnice foști colegi, dar de regulă la o vârstă destul de înaintată și după o mai mare sau mai mică suferință. Cu regretatul Aurel Niță totul s-a întâmplat altfel, vineri am vorbit la telefon mai mult de jumătate de oră, „m-am autoizolat la Cernătești”, cum îi plăcea să spună, sâmbătă a făcut ceva ordine în jurul casei, a curățat terenul cu flori dinspre stradă, iar noaptea, spre duminică, 22 martie, la ora 01.30, din păcate a decedat la spital. A avut un sfârșit fulgerător, neprevăzut de nimeni, prea repede și prea devreme, la o vârstă când mai avea multe de înfăptuit, căci împlinise doar 65 de ani, iar în vara anului 2020 urma să aibă nuntă cu fiica cea mică. Din aceste considerente, despărțirea de camaradul și prietenul nostru este și mai grea, și mai dureroasă. A plecat dintre noi în ultimul său zbor un pilot de mare clasă, prea devreme, lăsând în urmă o familie îndurerată, prieteni și colegi care nu-l vor uita prea curând, unii niciodată.

Aurel Niță s-a născut la 27 august 1954 în satul Tișăuți, comuna Ipotești, județul Suceava, într-o familie de oameni simpli: mama casnică, Elisaveta, născută Sidoriuc, și tata muncitor, Nicolae Niță. Este al doilea născut al familiei, primul frate fiind Constantin (1953-2016), urmându-i fratele său Vasile, născut în anul 1956, domiciliat acum în municipiul Suceava. Studii civile: clasele primare și gimnaziale la Școala Generală din satul Tișăuți, comuna Ipotești, județul Suceava, iar apoi Liceul nr. 2 „Petru Rareș” cu profil real din municipiul Suceava (1968-1973). Studii militare: Şcoala Militară de Ofițeri Activi de Aviație “Aurel Vlaicu”, Boboc, județul Buzău (1974-1977), Academia Militară, Secția Aviație și Apărare Antiaeriană (1988-1990), București, precum și cursuri de perfecționare și post- academice militare; cele mai importante apreciez că au fost Cursul de trecere pe avionul supersonic M.I.G.-21, pe aerodromul de la Bacău (1977-1978), și Cursul post-academic de perfecționare în conducerea marilor unități operative la Colegiul Superior de Stat Major din Universitatea de Apărare “Carol I “ din Bucureşti (2003). Ofițer de carieră în activitate (1977-2003) a zburat pe următoarele tipuri de aeronave, ca elev și apoi ca ofițer pilot: ZLIN-526 F(1975), L-29 Delfin (1976, 1977 și 1982), M.I.G.-15 (1977), M.I.G.-21 RFM (1978-1981), L-39 Albatros (1983-1990), IAK-52 (1991-2003) și elicopterul IAR-316 B Aluoette (1993-2003), cu un total de aproximativ 2000 de ore de zbor.

Am fost colegi la serviciu, dar discutam, ne întâlneam foarte rar, am lucrat în compartimente total diferite, el pilot cu funcții în conducerea zborului, iar eu lector la secția învățământ. Ne–am cunoscut mai bine după 1995, când am avut aceleași preocupări în afara serviciului, construind fiecare câte o casă, în localități diferite, dar apropiate, eu pe valea Buzăului, el puțin mai sus, pe valea Slănicului, la Cernătești, de unde este soția lui și unde aceasta lucra în învățământ. Discutam, ne consultam, făceam schimb de experiență, ne vizitam reciproc proprietățile, ne deplasam împreună la Lopătari pentru a comanda și confecționa cele necesare construirii unei case. A muncit enorm de mult la casa construită la Cernătești, o arhitectură deosebită, o poziție geografică extraordinară, cu o priveliște de vis, în față putându-se admira valea Slănicului.

În anul 2002, din nou întâmplarea face să fim mutați împreună, în interes de serviciu, la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, la fel, în sectoare diferite. Am fost de acord să locuim în incinta unității, într-un apartament cu două camere. Și în afara orelor de program uneori rezolva probleme de serviciu, se străduia ca totul să fie foarte bine, era un profesionist, a iubit cariera militară și zborul în mod deosebit. În timpul liber citea mult, în permanență era cu o revistă de rebus în mână; îi plăcea să meargă pe jos, mă provoca și pe mine, așa că am cutreierat împreună unele cartiere și împrejurimile Brașovului. La orice pas, la orice imagine avea o glumă, era o fire veselă, zâmbea în permanență, nu cred să-l fi văzut vreodată trist sau supărat. Nu e momentul și nici un spațiu corespunzător, știu multe întâmplări hazlii pe care le-a provocat, iată una mai recentă. În luna februarie, un fost coleg și-a lansat cartea intitulată Mântuirea,în care descrie activitatea sa ca tânăr ofițer pe timpul loviturii de stat din decembrie 1989. Am aranjat telefonic, fiind la Constanța la tratament, ca autorul să-i lase o carte cu dedicație lui Aurel pentru mine. După câteva zile mă sună și îmi spune: „să știi, să nu uiți că mântuirea ta este la mine “.

A fost comandantul Unității de aviație de la Focșani și tot el a fost numit, peste ani, în 2003, comandantul Unităţii de aviație 01932 de la Ghimbav, Brașov, o misiune foarte delicată, aș putea spune de sacrificiu, atunci când avioanele au fost aduse „acasă“, pe aerodromul Boboc, Buzău. După ce misiunea a fost îndeplinită, „avioanele au trecut Carpații“, așa îi plăcea să spună, unitatea de aviație s-a desființat, iar comandantul Aurel Niță a fost trecut în rezervă cu drept de pensie.

Privind acum în urmă, având în vedere cât l-am cunoscut eu, Aurel cred că nu a supărat, nu a deranjat niciodată pe nimeni, era un camarad, un coleg, un prieten adevărat. Nu l-am auzit reproșând cuiva ceva, jignind pe cineva sau ridicând tonul într-o anumită problemă. A fost, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, președintele Casei de Ajutor Reciproc (C.A.R.), iar un coleg mai puțin cunoscut i-a adresat cuvinte nu chiar prietenoase, reproșându-i că nu este ajutat, că are nevoie de bani. I-a răspuns foarte calm că trebuie respectată legea, iar peste timp o să-și dea seama singur că nu are dreptate. Eram în grup, a continuat discuția ca și cum nu s-a întâmplat nimic deosebit, cu toate că discuția nu a fost chiar cordială. Nu l-am auzit spunând, uite ce om este, nu are dreptate, dar are pretenții, era profesionist în tot ce făcea, respecta întocmai legea în funcțiile pe care le-a avut, deloc puține și toate foarte importante. Chiar și după ce a trecut în rezervă, și-a făcut întotdeauna datoria. Este o grea pierdere în primul rând pentru familie, dar și pentru toate asociațiile și fundațiile în care comandorul era redactor-șef, vicepreședinte, director general, coordonator etc. Era redactor-șef la patru reviste, activitate pe care o gestiona cum se cuvine, muncind mult ca aceste reviste să apară la timp și să ajungă în mâinile cititorilor.

Diana Ciugureanu, din conducerea Uniunii Scriitorilor Români din Basarabia, posta pe Facebook la aflarea veștii dispariției prietenului nostru: „Doamne, câtă durere! Un om de aur! Dumnezeu să-l așeze cu îngerii!” Susțin aprecierea, mare adevăr, și îndrăznesc să afirm și vă asigur că nu exagerez cu nimic, dar prietenul nostru Aurel Niță a fost providențial, trimis de Dumnezeu ca exemplu, să ne arate cum trebuie să fim oameni. Veșnică pomenire pentru acest om minunat, deosebit, de excepție! Mare păcat pentru dispariția lui fulgerătoare!

Cât l-am cunoscut, avea totuși, cred, o suferință fizică și probabil că el știa bine, dar nu spunea nimănui, nici măcar familiei. Când cei din familie îl întrebau dacă îl doare ceva, el răspundea că totul este bine. Pe 1 Decembrie 2019, fiind împreună de Ziua Națională, a tușit rău, groaznic. Îmi cer iertare dacă greșesc față de cineva, prin ceea ce vreau să scriu, dar odată, Dumnezeu îmi este martor, i-am zis că vrea să ajungă precum Daniel Mihalcea, un alt coleg dispărut prea devreme, însă eram supărat că nu voia să meargă la pneumolog, cu toate că eu îl programasem prin telefon. În ultimele luni spunea că a făcut ecografii, a consultat cardiologul, a făcut analize la sânge și totul este bine.

Acest articol l-am scris în memoria bunului nostru camarad aviator Aurel Niță (1954-2020), nu-l mai poate ajuta cu nimic, s-a terminat, dar ne poate ajuta pe noi. Eu cred că fiecare la o vârstă de peste 60 de ani avem câte o afecțiune și nu mergem imediat la doctor, spunem în gând că va trece în timp. Important este să acceptăm situația în care suntem și să facem investigațiile și tratamentul corespunzător. Stimatul nostru prieten AUREL avea o suferință interioară pe care nu voia să o spună nici măcar membrilor familiei. Atunci, sâmbătă după-amiază, când i-a venit rău, dacă accepta să vină salvarea imediat și era dus la spital, poate se mai putea face ceva, dar a refuzat, poate și din cauza pandemiei. Spre seară,  când starea de sănătate s-a agravat, a fost dus la spital, iar înainte de a intra în sala de operație, duminică spre dimineață, inima bună a lui AUREL a cedat. O spun cu toată convingerea că dacă AUREL făcea investigații mai serioase, era și astăzi printre noi. Dispariția lui ne poate ajuta pe noi să ne îngrijim de sănătatea noastră, să mergem la doctor.

Am multe, foarte multe amintiri plăcute, am participat împreună la congrese, la activități culturale, educative, petreceri, am discutat mult, nu știu dacă am scris în acest articol cele mai potrivite gânduri despre regretatul nostru prieten AUREL, îmi cer iertare dacă am relatat ceva care nu se justifică, este pentru prima dată când vorbesc la trecut despre un bun camarad, scuze față de familie și apropiați dacă am greșit cu ceva.

Te salutăm cu mult respect, camarad minunat și deosebit, Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace! Cer senin, un ultim zbor liniștit și în siguranță către bunul Dumnezeu! Ne doare această pierdere, veșnică pomenire, nu te vom uita niciodată! ZBOR LIN SPRE STELE, MAESTRE! DUMNEZEU SĂ-L IERTE PE MINUNATUL NOSTRU COLEG, AVIATOR AUREL NIȚĂ!

Col. ( R) Prof.  Ioan GRĂDINARU