Mircea Radu IACOBAN

Mult stimate domnule profesor dr. Cercel,

îmi iau îngăduința să vă adresez această scrisoare deschisă întrucât încerc un apăsător sentiment de vinovăție și numai Dvs. mă puteți lămuri, ajutându-mă să depășesc momentul de cumpănă în care m-a adus confruntarea cu pedeapsa Covid-19, datorită căreia și eu, și cei din generația mea, „icebergul de sub apă”, am devenit cetățeni-problemă și pericol național. Trebuie să înțelegeți că n-am avut ce face când a fost să depășesc fatidica graniță a celor 65 de ani (pe care și Dvs. îi veți împlini foarte curând); m-aș întoarce cu grăbire la o vârstă mai convenabilă pentru exigențele Dvs., dar, din păcate, nu-i cu putință, așa că încerc să văd ce și cum aș putea face să pricinuiesc cât mai puține daune nației urmând nesmintit scenariul „vacanței mari” nășit de Institutul pe care cu onoare îl conduceți. Chiar dacă predicțiile Dvs. catastrofice de până acum din fericire nu s-au împlinit (în 2005 apreciați că pandemia de gripă aviară ar putea îmbolnăvi patru milioane de români și ucide două milioane – ceea ce nu s-a întâmplat datorită, desigur, și energicei stropiri a roților mașinilor cu dezinfectanți îndoielnici), sunt obligat să acord medicinii respectul ce i se cuvine și să nu pun la îndoială atât scenariile, cât și, mai ales, măsurile prin care, scoțând bătrânii din familiile românilor, se va da lovitura de grație parșivului virus cu  ochi oblici.

Îmi închipui o scenă: bărbatul de 65 de ani „extras” din familie și „relocat cu sprijinul organelor locale” – ca pe vremuri, când tinerii erau luați la oaste cu arcanul – și nevasta, ceva mai tânără, rămasă acasă, cu ochii în soare… (În același timp, n-am cum uita scenele selecției de pe rampa de la Auschwitz, când Mengele trimitea automat bătrânii în dreapta, adică spre camera de gazare, restul familiilor urmând să-și petreacă bietele zile rămase în infernul lagărului. Cinstit vorbind, nu văd de ce aș fi mai protejat trimis într-o izolare... la comun decât acasă, unde și eu, și consoarta, respectând restricțiile impuse de Ordonanțele Dlui Vela, ne putem apăra infinit mai eficient.

Circa patru milioane de români au depășit infamanta vârstă și, dacă nu mă înșel, tot Dvs. domnule Cercel ați întrevăzut, după „despărțirea obligatorie de familie a bătrânilor”, să ia ființă un soi de „guvern al acestei populații contaminate”, evident, altul decât „guvernul meu”, care să diriguiască această condamnată republică a pensionarilor. Și la Treblinka șefii de bloc erau aleși dintre deținuți – iaca mult doritele alegeri anticipate! Președintele Iohannis era mai îngăduitor când întrevedea (24 martie 2020) că „Pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul propriu, să stea tot timpul acasă”. Deci, nu „relocare” – la urma urmei, este vorba despre câteva milioane de voturi, risc politic mai mare chiar decât virusul însuși! Rămâne de discutat sintagma „în interesul propriu”. Fiind cât se poate de „propriu”, logic și constituțional ar fi ca ultima decizie să aparțină individului și nu ocârmuirii. Nu pot fi obligat să primesc un așa-zis bine făcut cu de-a sila, interesul meu eu mi-l gestionez – dar se vede de la o poștă că, de fapt, se urmărește nu atât protejarea vârstnicilor, cât discriminanta lor eliminare din societate în favoarea celor ce au avut inspirația să se nască după anul hotar 1955.

Mari nedumeriri îmi provoacă și soluția așa-zisei izolări hoteliere, fiind vorba despre milioane de bătrâni în camere separate. Unde, când, cum? Ridicolă utopie! Și nu-i mai mare daraua decât ocaua? La țară, unde satele sunt părăsite de generația tânără, gospodăriile sunt ținute în viață de bunici și străbunici. Le abandonăm? Pe vremuri, cei considerați indezirabili erau trimiși în Transnistria – imposibil acum, Transnistria fiind, ca să zic așa, ocupată. Eventual dna Merkel ar avea ceva disponibilități, lagărele muzeu putând reveni la destinația inițială, cu atât mai mult cu cât și șefa Comisiei Europene, Ursula van der Leyden, agreează soluția întemnițării vârstnicilor...

Președintele Iohannis, căruia i s-a ridicat convenabil mingea la plasă, n-a ezitat să puncteze hotărâtor, și bine a făcut, dar scenariul imaginat de dr. Cercel rămâne să îngrijoreze, certificând zicerea potrivit căreia somnul rațiunii naște monștri. Drept pentru care, în încheierea acestei scrisori deschise, nu pot decât să-mi exprim speranța în triumful rațiunii. Nu de virus mă cutremur, mi-e mai teamă de Cercel!

P.S.

 Când scriam aceste rânduri, dl Cercel era, cum se spune, pe funcție. Nu mai este. Publică și Domnia sa o scrisoare deschisă, în care zădarnic încearcă să dreagă busuiocul. O epidemie cu evoluție aberantă nu se combate prin măsuri aberante! E destul că și-a imaginat ororile, ajunge!