Mircea Radu IACOBAN

Covid-19 n-ar fi pacoste până la capăt! Ba chiar, zice-se, ar întoarce pe dos roata lumii, aducând cu sine un restart pe cât de neașteptat, pe atât de benefic și necesar – încă o confirmare a zicalei că tot rău-i spre bine. Deocamdată, pentru noi este virusul-cu-coasa. Statistica neagră a decedaților îngrozește, dar dacă se compară cu totalul morților din aceeași perioadă a anului trecut, când nu bântuia coronavirusul, încap îndoieli cu privire la puterea ucigătoare a moleculei cu ochi oblici. Mai ales cei din generația mea n-au cum să-i vadă decât fața hâdă.

Vârstnicii se simt excluși din viața publică, perspectiva menținerii interdicțiilor de circulație până la calendele grecești preschimbându-i într-un soi de tolerați cu îngăduință la marginea societății, indivizi care trăiesc în prelungiri. De fapt, se pare că nu noi suntem cei protejați întâi de toate prin pușcăria la domiciliu, ci mai ales restul muritorilor, pe care-i primejduim prin panașul comorbidităților proprii vârstei a treia. Ori toți scăpăm, ori toți muriți!

Mi s-a rupt clapeta bateriei de la baie, a rămas deschisă apa caldă și după inundația din casă a trebuit să închid robinetul general; acum n-am apă în toată locuința! Să chem un instalator? Îmi intră în casă necunoscuți, cine știe ce viruși poartă, degeaba m-am ferit până acum! Aș putea cuteza să montez singur o baterie nouă, dar ca s-o cumpăr s-ar cuveni să ajung la un Dedeman – eventualitate neprevăzută în Declarația fatidică ce nu mi-a îngăduit, săptămâna trecută, barem să conduc pe ultimul drum un prieten de-o viață – aș fi fost al nouălea în biserică și m-au oprit la poarta cimitirului.

Ca să-mi practic meseria – scrisul adică – am trebuință de niscaiva unelte (cartușe de imprimantă, toner ș.a.), n-am cum să le cumpăr. Am publicat, în februarie, trei cărți la care am trudit vreme de cinci ani; mă uit la ele cum zac acasă, în teancuri; librăriile sunt închise, la poștă n-am cum ajunge (tot nu figurează între îngăduințele Declarației), lansări de carte nu mai există, dacă o ținem tot așa, virusul le ucide și pe ele!

A venit atât de așteptata primăvară, vine și mult așteptata lună mai (Shakespeare: „frumoasa lună mai”), văd caiși înfloriți doar la televizor și-mi bucur ochii cu păpădia ițită după gard! Nici ritualul drum în grădina botanică nu mi-e îngăduit! Încet, încet, discriminarea pe criteriul vârstei mă obligă să renunț la toate, inclusiv la proiectele pe care și le îngăduie chiar și vinovații fără vină de vârsta a treia. Sigur că, în ecuația viață-moarte, toate astea nu-s decât fleacuri. La fel de sigur, rigorile carantinei se cuvin respectate. Rămâne întrebarea până când. Nici un răspuns!

Deocamdată, pot constata cu satisfacție că s-a mai potolit fervoarea imundă a politicalelor. Până mai ieri, închideam radioul când auzeam semnalul „Antenei partidelor parlamentare”, acea fățarnică revărsare de acreală și umori prefirate din toate unghiurile și cotloanele politicii românești. Acum, se poate asculta: ia uite, merge și fără invective, reproșuri și procese de intenție! Încerc să mă consolez citind predicțiile futurologilor care, într-un glas, anunță că mai departe nimic nu va mai fi cum a fost. Așa-i. Nici n-are cum să mai fie.

Unul dintre cei mai avizați cercetători ai necunoscutelor viitorului, Matthias  Horx, consideră că „Lumea, așa cum o cunoaștem noi, se va dizolva. Din spatele ei se naște o altă lume, a cărei formare putem cel puțin să ne-o imaginăm”. Mai întâi, desigur, micile bucurii ce le vom descoperi când vom scoate capra din casă: ne reîntâlnim prietenii, ieșim în lume, regăsim străzile urbei, aplaudăm la spectacole – numai că altul va fi gustul vinului, aroma cafelei, ecoul aplauzelor, satisfacția unei promovări, emoția unei întâlniri, dimpreună cu certitudinea că n-am ajuns să ne sărutăm iubita doar după completarea unei Declarații pe proprie răspundere. Vom deveni mai responsabili, va renaște comunicarea adevărată ce va înlocui socializarea-erzaț tip facebook.

Din toamnă încolo, „relația cu vecinii și o grădină de legume înfloritoare” vor fi mult mai importante. Vom comunica cu viitorul la nivel interior: „lăsăm rigiditatea fricii și revenim la vitalitatea care aparține fiecărui viitor adevărat.” Și un lucru esențial: „Criza generată de Corona ne-a ajutat să înțelegem că cei care doresc să incite oamenii împotriva altor oameni nu-și pot aduce nici o contribuție la găsirea adevăratelor răspunsuri legate de viitor. Când lucrurile devin serioase, aspectul distructiv care se află în spatele populismului devine evident.”

Iar un alt futurolog, slovenul Slavo Zizek, crede că „Prin intermediul Coronei ne vom adapta întreaga atitudine în fața vieții – în sensul existenței noastre ca ființe vii în mijlocul altor forme de viață.” Ne vom reinventa pe noi înșine. N-a fost o glumă, am trecut printr-o grea încercare, omenirea își va reveni, dar pe alte coordonate. Mesajul aspru lăsat de virus este „Civilizația umană a devenit prea obtuză, prea grăbită, prea încinsă”.

Utopii? Greu de spus. Oricum, în mod sigur, lumea se va reseta. Ferice de cei care vor prinde vremile ce or să vină!