Mircea Radu IACOBAN

Ba chiar să auzi și să nu crezi! Crainicul unui important post de televiziune vorbea despre un oarecare... Vizinschi, „uitat” cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. Am zis că-i vorba despre o bâlbă omenească şi cum, în junețe, am practicat aceeaşi meserie, mai-mai să-l compătimesc. Dar ciudatul nume revenind în textul ştirii, teleastul cu pricina o ţine pe a lui: Vizinschi. Şi încă odată: Vizinschi. De unde se vede că respectivul nume nu prezenta, pentru ignorantul de pe sticlă, mai multe semnificaţii decât, să zicem, o marcă de whisky. Fiindcă, desigur, acel Vizinschi nu era altcineva decât răs-cunoscutul Vâşinski. Înseamnă că nu se ştie nimic nici despre teroarea stalinistă din anii ’36-38 şi ,,procesele” în care oficia procurorul de scandaloasă amintire Vâşinski.

N-a aflat nici despre pumnul pe care odiosul rus l-a trântit în masă regelui României, ţipând ,,Yalta sunt eu!” şi nici de rolul jucat de Andrei Ianuarevici în amputarea graniţelor ţării noastre... Dar, dacă mă gândesc bine, generaţia repetentului de pe sticlă nici nu prea avea cum să se informeze asupra desfăşurărilor istoriei recente, câtă vreme în manuale apar al de Esca, lipsind date, comentarii şi evenimente esenţiale, cum ar fi de pildă necesara detaliere a Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940.

Înainte de 1989, tema era tratată discret şi-n pas alergător, iar după Revoluţie, citarea documentului s-a făcut, de regulă, fragmentar. Iată primul alineat: ,,În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Va să zică, URSS devine purtătorul de cuvânt al Ucrainei, iar România a atentat la... ,,unitatea seculară” dintre Ucraina şi Basarabia (plus, ca bonus autoacordat, nordul Bucovinei).

În tot cuprinsul Ultimatumului nu se vorbeşte barem o singură dată despre ,,poporul moldovenesc’’ – mit creat cu obstinaţie de propaganda stalinistă. Deci, Basarabia nu-i populată cu români moldoveni, ci cu... ucraineni. Şi atunci, în ce temei a fost creată Republica Moldovenească? Ca să nu mai vorbim despre faptul că nici un recensământ, nici o statistică, nici un act oficial, începând cu veacul XVI, nu constată şi atestă, în Basarabia şi Bucovina, altă realitate demografică decât majoritatea românească. Inclusiv statisticile ruseşti de după 1812! Cât despre ,,unitatea seculară” dintre Ucraina şi Basarabia, gogoaşa poate stârni tot râsul: la data ultimatumului, Republica Ucraineană nu împlinise 20 de ani (curat unitate seculară!), iar istoria n-a consemnat niciodată vreo urmă de ,,soedinenie” a Chişinăului cu Kievul! Kremlinul, se pare, şi-a dat seama de subţirimea argumentării, aşa că a adăugat un motiv în plus pentru ,,transmiterea” teritoriilor româneşti (şi termenul ,,transmitere” a fost înlocuit ulterior cu mai justificativ-sentimentalul ,,reunificare”): marile pierderi suferite de URSS prin ,,dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”. Nici o vorbuliţă despre enormele pierderi pricinuite României prin anexarea Basarabiei în 1812! Şi uite-aşa s-a scris istoria: din minciună în minciună, până la... victoria finală

Altă probă de uitare… cumva benefică: răsfoind colecția ziarului „Pro sport”, am dat peste o veche (și uitată) declaraţie stupefiantă a „disidentului” fotbalist Chivu: „Am furat o ştampilă importantă şi am urinat pe documentele Partidului Comunist.” Precoce, băiatul! Curajos gest! S-ar pune, totuşi, o întrebare: ce căutau „documentele Partidului Comunist” în calea jetului urinar al ţâncului răzvrătit şi cam ce soi de „documente” a spurcat Chivu în incontinentul său elan revoluţionar?

Circulă un banc pe net: cică, la un chef, un român şi un american s-au luat la întrecere pe tema unde-s cele mai mari libertăţi democratice. Yankeul a declarat că, odată, supărat pe preşedintele SUA, a intrat în biroul oval şi l-a scuipat. Românul, şi mai curajos, a spus că a urinat pe zidul Comitetului Central. Până la urmă, americanul a recunoscut că și-a scuipat președintele doar pe ecranul televizorului, iar românul, că a urinat pe zidul CC, dar... fără să se descheie la pantaloni. Mă-ntreb dacă Chivu... s-a descheiat când a udat „documentele Partidului Comunist”. Cinstit şi ceva mai serios vorbind, un sportiv de talia lui Chivu, pe care ni-l amintim deplin realizat, preţuit în lume şi adulat de fani, n-ar avea deloc nevoie de astfel de poveşti ridicole şi aberante. Să le lase pe seama celor ce n-au altă şansă de a intra în atenţia generală decât fabulând şi născocind vitejii după război…