Mircea Radu IACOBAN

Președintelui Iohannis i s-a decernat Premiul Coudenhove-Kalergi – distincție care i-a mai onorat pe Angela Merkel, Helmuth Kohl, Ronald Reagan, regele Carlos al Spaniei, ba chiar și pe președintele Constantinescu. Prestigiosul Premiu se acordă la fiecare doi ani „unor personalități care și-au adus contribuția la proiectul unei Europe unite și pașnice și este decernat de către societatea omonimă înființată în 1978 în memoria «marelui vizionar european» Richard von Coudenhove-Kalergi”, „tatăl Europei Unite”. De menționat și faptul că, în același răstimp, s-a mai petrecut un eveniment, de astă dată regretabil. Citez din presă: „În zilele precedente, numele lui Richard von Coudenhove-Kalergi s-a aflat în mijlocul unui eveniment bizar petrecut în capitala României: vandalizarea rotondei Părinților Fondatori ai Uniunii Europene din Parcul Regele Mihai (Herăstrău). Pe chipurile lui Robert Schumann, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi și ale celorlalte personalități care au pus bazele proiectului european au fost vopsite diferite însemne precum steaua lui David sau inițialele LBGT. Dar și inscripția „UE este Planul Kalergi”. Oriunde și oricând, vandalizarea statuilor rămâne condamnabilă și de neacceptat, cu atât mai mult cu cât în cazul de față este vorba despre contestarea brutală a unor personalități care realmente au edificat U.E., cea mai remarcabilă construcție politică a veacului, organism supra-statal în care România și-a aflat locul – urmând să-și găsească și norocul, în pofida unor inegalități de tratament probabil, cu timpul, rezolvabile. Vandalizarea este atribuită extremei drepte, deși la fel de bine ar putea fi imputată extremei stângi, și una și cealaltă ezitând să accepte până la capăt teoria de fundare a U.E. așa cum ar fi văzut-o Kalergi. Care, în 1922, statua, la Viena, că „Rasa viitorului, euro-asiatico-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor (europene, n.n.) cu o multiplicitate de personalităţi”. Credinţa lui Kalergi, expusă în cartea „Praktischer idealismus”: locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originare ale bătrânului continent, ci un amestec rasial. El susţine că-i util şi necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare, pentru a alcătui o masă multietnică mult mai uşor de dominat de elita la putere. Şi ONU susţine teza: un Raport din 2000 estimează că „până în 2025, Europa, continent cu populaţie îmbătrânită şi în declin, va avea nevoie de 159 de milioane de emigranţi”. Ar rămâne de văzut câte din demersurile Angelei Merkel au într-adevăr scopul declarat (ba chiar trâmbiţat), cel umanitar, şi cât reprezintă pragmatismul nemţesc, autor cu decenii în urmă al unui transplant reuşit de mână de lucru: cea turcească, „o binecuvântare pentru economie” într-o ţară în care forţa de muncă scade anual, în cifre absolute, cu peste jumătate de milion. La ce s-a ajuns? Un exemplu: A. Ghazi a emigrat din Siria refugiindu-se în landul german Renania-Palatinat împreună cu întreaga familie, adică, cele patru soţii şi cei 22 de copii. Cum legislaţia germană nu acceptă poligamia, a fost nevoit să-şi aleagă o singură consoartă oficială, pe Twasaf, care i-a dăruit cinci copii. Ceea ce nu înseamnă că soaţele rămase doar cu statut de „partenere”, precum şi restul copiilor, n-ar primi ajutor financiar din partea landului. Singurul contribuitor la fortifierea forţei de muncă germane este, deocamdată, Ghazi. Care... nu lucrează nicăieri: se mulţumeşte cu ajutorul social. În acest context, n-ar trebui uitată declarația dnei Merkel „Mai bine imigranţi decât români” (confundaţi, probabil, cu ţiganii), „statul german doreşte urgentarea acestui demers de expulzare, întrucât foarte mulţi români locuiesc în Germania datorită ajutorului social”. Afară cu ei, să-i facem loc lui Ghazi! Oricum au evoluat lucrurile după aceea, gestul ofensator al Angelei n-ar trebui uitat. Mai mult: Angela ar fi vrut să sancţioneze ţările (inclusiv România) rezistente la primirea refugiaţilor, astfel încălcând flagrant principiul de bază al funcţionării U.E., consensul. Nu-s deloc fan Putin, dar subscriu la cele susţinute de „ţarul” rus: „Rusia nu are nevoie de minorităţile musulmane, acele minorităţi au nevoie de Rusia şi nu le garantăm privilegii speciale...” O fi având imperioasă nevoie Germania de afluxul imigranţilor? Poate da – dar cu ce drept încearcă Merkel să-şi impună propria politică demografică celorlalte ţări din U.E.? Deocamdată, tremură și la propriu, și la figurat. Un film românesc din 1981 se intitula „Angela merge mai departe”. În cazul Merkel, s-ar potrivi mănuşă titlul „Angela merge prea departe”.