Mircea Radu IACOBAN

Sportul românesc încearcă trudnic să-şi menţină barem amintirea prestigiului de odinioară sprijinindu-se doar pe prestaţia Simonei Halep. Că atâta ne-a mai rămas! În rest, rezultate pirpirii şi mediocre, cu rare fulguraţii de performanţă, mai nimic într-adevăr remarcabil, în pofida unei istorii cât se poate de onorante înscrisă până acum de români în pagina sporturilor lumii. Și cum ne comportăm vizavi de Simona? Româneşte, adică oribil. Bravooo! de răsună valea când învinge, înjurături ordinare când pierde. Fiindcă, evident, n-avem, în mentalul colectiv, cultura eşecului – se ştie, parte constitutivă a culturii generale şi, într-un fel, oglinda structurii sufleteşti a fiecăruia. Zilele astea, presa a propus o consultare publică apropo de mizeria unor postări pe net, cerând părerea cititorilor. De aşteptat era o condamnare răspicată, dar, la ora când am citit ultimele rezultate ale sondajului, opiniile erau egal împărţite! Iată şi citatul propus analizei, semnat „Moş Gerilă”: „Aia mică cu picioare scurte a pierdut dar a câştigat câtva sute de mii de euro. Poate să vă plătească tuturor ca să o îmbălsămaţi cu ce este mai bun în voi. Regret, dar îmi este imposibil să o consider pe Simo o mare sportivă sau campioană. Nu are această stofă de campion. Într-un fel este la fel cu Năstase, o stea căzătoare, fără educaţie, fără carismă, ahtiată după bani, nu după sport.” Respectivul text, poluat de cacofonii, repetiţii şi virgule plasate aiurea sau deloc, până una-alta, probează nivelul culturii generale a autorului, dar foarte trist nu-i doar ceea ce se expectorează pe net, ci mai ales surpriza că idioţeniile se bucură de susţinerea atâtor adepţi. Fără îndoială, dacă Simona ar fi câştigat cu Muguruza, nu mai avea… picioare scurte (!), ar continua să probeze stofă de mare campion, redevenea educată, radia carismă şi merita din plin iubirea totală a conaţionalilor. Dar… nu i-a ieşit un forehand! Și-atât! Iar „steaua căzătoare” deţine un record al prezenţei în elita tenisului mondial! Cât despre acuza de arghirofilie, evident, absurdă (n-am auzit nici un concurent să renunţe vreodată la o centimă – excepţia donaţiilor pentru pierderile iscate de tragedia incendiilor australiene nu face decât să confirme regula), mă tem că provine din importul modului de gândire american care traduce cinic orice schimb de valori în bani şi-atât. Mă întreb, însă, dacă, moral, noi avem vreun temei pentru a-i reproşa ceva Simonei, aducătoare de atâta bucurie românilor de pretutindeni. Nu şi-a nutrit cariera din impozitele noastre, n-a „năşit-o” Federaţia de tenis, n-a uitat tricolorul, devenind o valoare naţională prin trudă proprie, susţinere familială şi generozitatea unor sponsori. Evident, privaţi. Regulă generală: în sport, se mai şi pierde. Principala favorită în open-ul australian era Ashleigh Barty, aflată pe locul I în clasamentul WTA, şi australiancă pe deasupra. A învins-o cine nimeni nu credea, Sofia Kenin. Nimeni n-a avut revelaţia, în Australia, că Ashleigh are…picioare scurte (deşi-i mai scundă decât Simona!), nu-i educată, e ahtiată după bani, incultă şi aşa mai departe. Muguruza juca a patra finală de mare slam, a fost nr. 1 mondial, avea palmares pozitiv în meciurile cu Simona, n-a învins-o o competitoare oarecare. Adversara de la antipozi a simţit mingea mai bine şi-au ajutat-o cum se cuvine puterile, asta-i tot. Avem, desigur, şi ce să-i reproşăm româncei: e prea iute la mânie – iar l-a dat afară pe preparatorul fizic Cercel! (soarta celor din staff-ul ei îmi aminteşte de „copiii de pălmuit” din evul mediu, care încasau scatoalcele în contul odraslei seniorului), are teribilisme (a preferat să meargă la cumpărături în loc să urmărească meciul Muguruzei din sferturi), poate a avut şi-o vară prea zglobie, e om, nu maşinărie electronică, n-avem prea multe de reproşat şi, cum spuneam, nici nu cred că avem dreptul s-o urechim cât decât. Darămite s-o potopim cu acuze idioate! Evident, n-avem cultura eşecului, care-i purtătoare şi de rod: fortifică experienţa şi atenţionează că n-ai voie să repeţi aceleaşi greşeli (aş recomanda pentru cei eventual interesaţi cartea „Teoria eşecului” de G. Constantin, Ed. „Lumen”, 2018) Și Nadal a trecut prin înfrângeri, unele chiar umilitoare; Federer a pierdut tot în semifinale, nimeni nu i-a măsurat după aceea picioarele, nimeni nu l-a luat la înjurat… La urma urmei, şi cuvinţelul „eşec” are sumedenie de conotaţii adiacente. Diferenţă mare între eşecul total, catastrofic şi măruntele înfrângeri „de etapă”, între care aş aşeza şi meciul Halep-Muguruza. Continui să cred în Simona, o preţuiesc pentru tot ce a izbutit până acum şi-s sigur că înainte mult mai este!