Mircea Radu IACOBAN

Într-un exces de generozitate (incultă!) politicienii noştri declară că-s gata oricând „să-şi aducă aportul” în cutare chestiune cu decontare electorală, iar televizioniştii (mai ales cei de la Look TV) îşi... aduc şi ei aportul cu grăbire pe parcursul comentariilor sportive. Pur şi simplu nu ne dăm seama câte alte greşeli de vorbire sau de logică elementară se răsfaţă clipă de clipă, ceas de ceas, pe îngăduitoarele ecrane ale televizoarelor noastre, de unde coboară cu ilicit certificat de legitimitate în vorbirea cotidiană! Și subsemnatul, profesor de română conform şcolirii universitare, comite destule erori. Chiar ieri la prânz i-am cerut soaţei mujdei de usturoi la caraşii prăjiţi – eroare! Mujdei, zice-se, vine de la must+de+ai (ai = usturoi, formă veche, din lat. alium), aşa că n-are nici un rost precizarea redundantă „de usturoi”. Aş crede mai degrabă că s-ar cuveni luat în seamă posibilul împrumut din franceză, unde „mousse dʼail” înseamnă „spumă de usturoi”. Oricare i-ar fi adevărata origine, eu unul n-am să mă feresc niciodată de-a zice „mujdei de usturoi”, fiindcă a intervenit de veacuri validarea totală a uzului şi cu asta, basta. Am mai dat acest exemplu, ar fi una dintre situaţiile în care pleonasmul „a intrat în graţiere” – şi nu-i singura. Dar ce ne facem cu restul tautologiilor... latente, care-şi iţesc corniţele în toiul comunicării şi n-au fost nici acceptate unanim, nici rejectate cu suficientă vehemenţă? Se pare că greşim amarnic spunând „corect ortografic” (orthós, în greacă, însemnând chiar... „corect”), „asigurarea securităţii” (amândouă vorbele au aceeaşi origine, latinescul „securos”), caligrafie frumoasă” (gr. kalós înseamnă... frumos), „mijloace mass-media” (media, adică... mijloc). Incorecte-s şi formulările de genul „plan de viitor”, „protagonist principal”, „procent de atâta la sută”, „pubelă de gunoi”, „mare abundenţă”, „consens unanim”, „hit de succes”, „sumă de bani”, „şlagăr la modă”... şi tot aşa înainte. Luate la bani mărunţi, fiecare dintre aceste construcţii nu-s altceva decât asocieri redundante ale unor cuvinte cu acelaşi înţeles. Ori spui „babă bătrână”, ori „board de conducere”, tot un drac - adică, eroare. Nu atât gramaticală, cât de logică. Conştienţi de argumentul validării uzului, grămăticii tind să acorde oarece temei supoziţiei că, prin pleonasm, s-ar adăuga un plus de preciziune comunicării, aşa că au acordat semi-graţieri, împărţind pleonasmele în tolerabile şi intolerabile. Grave ar fi cele de tot tâmpe, de genul evocatului „a-şi aduce aportul” (tradus: a-şi aduce... adusul – fr. „apporter”= a aduce), „prefer mai bine”, „avansaţi înainte”, în acelaşi timp exonerând de etichetare ca ridicole unele construcţii la fel de aiuristice din punctul de vedere al logicii, cum ar fi, de pildă, „îngheţ de frig” (din fr. geler de froid – evident, nu se poate îngheţa decât de frig...) „aragaz electric” (stupid: aragazul funcţionează… cu gaz, nu cu electricitate), „scurtă alocuţiune” (Dicţionarul o defineşte drept „scurtă cuvântare ocazională”), „mare amploare”, ba chiar şi „papiotă de aţă” (vezi definiţia: „sul mic de carton pe care se înfăşoară aţa de cusut”). Nici „preţuri ieftine” n-ar prea merge, nici „procent de atâta la sută” nu-i corect, doar procent înseamnă „a suta parte”, aşa că... intri la idei şi-ţi vine să urmezi îndemnul lui Grigore Vieru, care exclama „Taci atunce, tot în limba ta!”, numai că marele nostru prieten călătorit către ceruri se referea la suferinţele celor ce li se interzicea rostirea „limbii vechilor cazanii”, în vreme ce noi, răsfăţaţi cu deplină libertate (barem din acest punct de vedere), ne luăm îngăduinţa întâi să vorbim şi abia după aceea să gândim. N-am cum sugera o linie de comportament capabilă să stabilească punctul din care dictatura uzului prevalează în faţa dictaturii grămăticilor, eroarea devenind pasabilă. Cred, doar, că nefiind vorba despre greşeli gramaticale propriu-zise, în numele aceleiaşi libertăţi mai sus evocate, putem alcătui lista personală cu exprimări suspectabile de pleonasm, urmând a acţiona de la caz la caz. Evitându-le, desigur, pe cele de tot inacceptabile.

Aoleu, scuzaţi, eroare: „de tot inacceptabil”... e pleonasm!