Mircea Radu IACOBAN

Ezit: oare să-mi las barbă? Ovidius spunea că „barba este podoaba bărbatului”, marii gânditori ai lumii au fost, de regulă, bărboşi, fotbaliştii mapamondului se-ntrec în bărbi (doar Messi a renunţat – şi bănuiesc de ce), artiştii, profesorii, politicienii aşijderea, până şi femeile par a râvni la podoaba barbişonului (a se vedea dezagreabilul caz Conchita Würst la Eurovision – biata de el, mai nou aflăm că a chelit de tot, are SIDA...), şi, în general, ai barbă, ai parte. Cercetători de la universităţi australiene, dimpreună cu confraţii universitari de la Turku – Finlanda, au ajuns la concluzia că „doamnele şi domnişoarele preferă un bărbat cu barbă în detrimentul unuia ras”. Ceea ce s-ar cuveni să fie un semnal de alarmă: de-a lungul întregii vieţi, un bărbat pierde 3.350 de ore din viaţă în baie, bărbierindu-se. Adică, 139 de zile din bugetul oferit de pronia cerească risipite-n vânt, câtă vreme reţeta succesului în viaţă arată că mai bine cu barbă decât făr-de: „barba nu doar îi ajută pe domni să se evidenţieze în mulţime, dar îi face să pară mai echilibraţi şi mai serioşi (...) Din punct de vedere estetic, bărbile aduc un plus de farmec, tind să înmoaie şi să echilibreze anumite trăsături considerate prea masculine sau prea feminine, făcându-i pe bărbaţi să pară mai atrăgători”.

Şi asta încă nu-i nimic: un colectiv de cercetători de la Universitatea Barry din Florida, conduşi de dr. Frank Muscarella, a stabilit că indivizii cu chelie „sunt percepuţi ca fiind mai inteligenţi, dominanţi şi, în general, mai sexy.” Şi cum începând cu vârsta de 55 de ani, 85% din bărbaţi au tendinţa să chelească, rezultă că restul de 15%, adică noi, ăştia rămaşi cu păr pe cap, suntem fără să ştim purtători ai unui handicap ce ne trimite pe locul II în orice competiţie, nu numai sentimental-matrimonială, ci şi socială, câtă vreme pleşuvii sunt văzuţi de participantele la sondaje ca atestând un plus de onestitate, inteligenţă şi capacitate de progresare în privinţa statutului social. Adevărat, aici apare şi un „deşi”: „Deşi prezenţa cheliei scade gradul de atractivitate fizică, ea creşte dominanta socială percepută.” Adicătelea, spus mai de-a dreptul, eşti dumneata ceva mai urâţel, dar promiţi o viitoare „dominare socială ridicată”, la mare preţuire în actualul sistem de valori al universului feminin.

Datorită cheliei, câştigi mai multe puncte decât pierzi! De unde se vede că veacul XXI dă semne de saţietate într-ale normalităţii şi încearcă tot mai insistent să deschidă perspective de modificare, dacă nu chiar de ştergere a delimitărilor clasice dintre frumos şi urât. Joe Hackman constată: „Acum câţiva ani, directorul ar fi exmatriculat un elev care purta blugi zdrenţuiţi, cercel şi barbă; acum, acesta este portretul directorului”...

„Mintea nu se află în barbă” – spune un vechi proverb indian – şi nici în chelie, aş adăuga, dar, cum se vede, şi zicătorile nu-s veşnice! Nimic de făcut atâta vreme cât cele 8.500 de femei participante la experimentul finlandez au declarat că „domnii cu barba nerasă de câteva zile şi cu barba stufoasă sunt mai sexy, au mai mult farmec şi o expresie mai inteligentă.” Spui „că asta e”, şi gata! Cât despre Messi: şi-a dat seama că nu-l avantajează înfăţişarea ameninţătoare de viking păros care se năpusteşte devastator peste fundaşul advers, ci mai degrabă aceea a băieţaşului cuminte, a „puricelui” inocent care sare de ici-colo, cât să fie uitat şi neluat în seamă.

Dar cum am ajuns la asemenea discuţie despre bărbi şi chelii? Dintr-o pricină... tehnică. Taică-meu se bărbierea cu briciul, ascuţit pe cureaua de la pantaloni. Am încercat: imposibil. Mult mai „umane” par aparatele de unică folosinţă (aş, le pun la treabă şi de zece ori!), numai că tehnica veacului progresând, au început să se producă aparate cu două lame, cu trei, chiar cu patru. Nimeni nu mai fabrică aparatul cu o singură lamă, unicul ce-l pot folosi din pricina firului de păr mai băţos şi mai îndărătnic. La un magazinaş de lângă gara din Gura Humorului am mai găsit, uitate de cine ştie când în raft, aparate din prima serie; le-am cumpărat pe toate, de am uimit casiera, acum le-am terminat, tehnica veacului a ţâşnit victorioasă înainte, noutăţile scot din joc sculele de acum 7-8 ani şi n-am încotro, va trebui să-mi las barbă. Motiv pentru care m-am şi documentat cum se cuvine, rezultatul fiind cât se poate de încurajator: chiar dacă-i târziu să-i mai confer misiuni şi responsabilităţi prea delicate, barba îmi poate da un nou impuls în viaţa socială. Mustaţă, nu: 63% dintre românce (conform unei alte cercetări universitare) declară că n-o agreează. Regret mult că, deocamdată, n-am acces la combinaţia de maxim efect, adică, barbă plus chelie. Poate, cine ştie, o mai apuc...