Mircea Radu IACOBAN

Trăim printre întrebări. Mai grave, mai inocente, mai paşnice, mai agresive, toate aşteaptă un răspuns; până să-l afli, apar altele noi. Unele, cu răspuns cu tot, pur şi simplu depăşesc capacitatea sussemnatului de receptare, analiză şi (eventuală) acceptare. Cum ar fi, de pildă, misterul propunerii şi susţinerii până-n pânzele albe a candidaturii Vioricăi Dăncilă la Prezidenţiale. Timp de peste un deceniu de când gospodăresc această rubrică m-am străduit s-o feresc de implicare în politic – ceea ce încerc să fac şi-acum, fiindcă, de fapt, pur şi simplu mă mir şi-atât. Nu-i o uimire... de partid, nici de fan, nici de inamic, şi ar fi rămas aceeaşi dacă într-o situaţie asemănătoare s-ar fi aflat personaje din alte zone alte spectrului politic. În opinia mea, Viorica Dăncilă n-a confirmat principiul lui Peter („descalificarea prin promovare”), izbutind, cum-necum, un parcurs deloc sub nivelul prim-miniştrilor precedenţi, ba, luând în considerare şi gestionarea responsabilităţilor europene, pe undeva în preajma notei de trecere. Evident, între limitele programului PSD de guvernare – nici premiantă, dar nici corigentă. N-avem cum ne imagina evoluţiile inginerei din Videle pe tronul de la Cotroceni; oricum, căciula ar fi fost enormă, dar... mai ştii? Vorba mea (mă auto-citez): „a fost un caz la Bârlad” – şi glumesc numai pe jumătate, amintindu-mi că Gh. Gheorghiu-Dej s-a născut la Bârlad... Evident, nimic nu conta în ecuaţia electorală, fiindcă nu calităţi morale, IQ-ul performant, virtuţi patriotice ori deosebite capacităţi manageriale decid, ci statura candidatului într-un box-office intern şi internaţional. În care Klaus era bine înfipt, iar Viorica, mai deloc – ceea ce se vedea de la bun început şi de la şapte poşte. Pricepea toată lumea, iar analiştii PSD nu? N-aş crede că vreun pesedist şi-a imaginat o clipă înfrângerea lui Johannis într-o competiţie electorală cu Dăncilă – decât, desigur, dacă era dus cu pluta. După turul II nu se mai putea face nimic, dar de ce s-a ajuns la stabilirea unei candidaturi „de ornament”, parcă anume făcută să servească adversarului? Imensul „rezervor de cadre” al PSD nu putea oferi altă soluţie? Nu se putea afla un ne-aliniat? Toată trupa de activişti din fruntea partidului pare a suferi de masochism şi de tulburări ale vederii... politice câtă vreme aprobă şi apoi susţine o candidatură de tipul „operaţia reuşită, pacientul mort”. Până şi Moş Ion Roată, sprijinit de PSD, ar fi avut mai multe şanse decât Viorica! Este frumos până la înduioşare să ai neţărmurită încredere în tine şi-ntr-ai tăi, da-i iluzoriu să cutezi pasul înainte fără să ai picioarele pe pământ. Aşa că întrebarea, simplă în felul ei, rămâne s-o desluşească politicienii viitorului: de ce Viorica?

Cea de a doua întrebare căreia nu-i găsesc urmă de răspuns logic are ca obiect dispariţia flotei românilor şi totala „albire” a dosarului Băsescu. Aveam una dintre flotele europene împlinite şi performante – s-a mistuit în ceaţă precum Boeing-ul malaysian MH 370, numai că avionul dispărut a fost căutat de întreaga lume, în vreme ce de navele noastre n-a mai întrebat nimeni. Din punct de vedere juridic, speţa, în coadă de peşte, are un final pur şi simplu aiuristic: probabil nu se prea ştie că, de fapt, nu există o hotărâre judecătorească! Nicio instanţă nu l-a declarat pe Băsescu & comp. nevinovat şi n-a desfiinţat expertiza ce stabilise un prejudiciu de 275 de milioane de euro, spre a o înlocui cu a doua, aceea cu stupefiantul „prejudiciu zero.” Magistraţii au cerut doar ca actul de acuzare (rechizitoriul) să fie semnat de cine trebuie, adică de şeful Parchetului şi nu de adjunctul său. Nu l-a mai semnat nimeni, nu se mai sesizează nimeni, procurorii anti-corupţie au declarat că „fapta nu există”, aşa că Băsescu a scăpat de acuze fără ca Justiţia „lui” să decidă într-un fel sau altul! A doua expertiză susţine nu numai că România n-a fost prejudiciată, ci, dimpotrivă... ar fi câştigat din tranzacţiile pe un dolar peste o sută de milioane reprezentând totalul viitoarelor cheltuieli de întreţinere a navelor! Aşa ar putea câştiga şi TAROM-ul sute de milioane ţinându-şi avioanele la sol ori vânzându-le pe un dolar, ori CFR-ul, trăgând definitiv obloanele! A doua expertiză consideră flota românilor, vorba lui Petre Roman, „un morman de fier vechi” (dacă-i aşa, apoi responsabilitatea lui Băsescu creşte, fiindcă tot Ministerul lui a lăsat navele să ajungă în asemenea hal, n-a plătit taxele cuvenite terţilor, a administrat mizerabil o bogăţie naţională!). Am văzut cu ochii mei nave din „grămada de fier vechi”, revopsite, re-botezate şi sub pavilion străin, navigând după faimoasa vânzare pe un dolar, în voia cea bună, pe Mediterana! Dacă prescripţia, probabil, nu mai îngăduie redeschiderea unui dosar atât de rău mirositor, barem Societatea civilă ar putea să organizeze un proces-dezbatere din care să se afle cum sunt posibile două expertize (zdravăn plătite!) care se bat flagrant cap în cap şi să lămurească mutarea peste noapte a Triunghiului Bermudelor... la Constanţa.