Mircea Radu IACOBAN

Că, după câştigarea alegerilor, prima grijă a învingătorilor este rezumabilă prin zicerea cinică „scoală-te tu, să mă aşez eu” n-ar fi de mirare: în America are chiar statut de lege: după instalare, şi Preşedintele, şi noul guvern rad tot, pe criterii subînțeles politice: „tabula rasa” în statele de funcțiuni – dar până la un anumit nivel, dinainte precizat. La vremuri noi, oameni noi! Învinşii mioritici au de trecut şi o a doua punte a suspinelor, fiindcă dincolo de mazilirile dictate de adversari îşi încep propria campanie de „resetare” prin excluderi, fie directe, fie prin recurgerea la soluția ceva mai elegantă a „demisiei de onoare”. E-un bun prilej pentru reglarea de conturi, pentru  reconfigurări ale ierarhiilor şi re-evaluări de cadre, excluderea ori marginalizarea „pentru binele partidului” (care şi-a asumat şi a susținut „în orb” nu improbabila, ci evident imposibila candidatură la prezidențiale!) ascunzând din moşi strămoşi acelaşi „scoală-te tu, să mă aşez eu”. Și aici avem tradiție – destul să răsfoim documentele de arhivă. Două au fost şedinţele consacrate de Secretariatul CC al PMR excluderilor: în martie 1950 şi în mai 1962. Prima (condusă de un Dej strâns şi incomod flancat de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi) a dat cu parul, a doua (în care Dej era stăpân pe situaţie) se dregea busuiocul. Ca urmare a verificărilor, în 1950 au fost excluşi din partid taman scriitori ce s-au arătat total devotaţi cauzei: Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar, Victor Tulbure, Lucia Demetrius, Mihu Dragomir, Al. Kiriţescu ş.a. Ana Pauker a arătat că asta nu-i cine ştie ce nenorocire, doar şi în Uniunea Sovietică sunt scriitori nemembri de partid – de pildă, Ilya Ehrenburg, aşa că... Ceea ce, într-un fel, era adevărat, câtă vreme, deşi exclus din partid, Mihai Beniuc a ajuns preşedintele Uniunii Scriitorilor, iar Ion Jalea, la fel de exclus, preşedinte la Uniunea Artiştilor Plastici, ambii funcţionând apoi o veşnicie în respectivele posturi. După 12 ani, Dej izbutise să schimbe substanţial garnitura de conducere a PMR, schimbase şi numele organului de conducere, din Secretariat, în Birou Politic şi a socotit că-i momentul să readucă în discuţie – evident, în altă lumină – situaţia celor excluşi. Conform tacticii obişnuite, Dej conducea şedinţa de aşa manieră încât propriile sale decizii să pară a fi emanaţie a întregului Birou, el doar sancţionând o hotărâre colectivă. Drept pentru care, fiecare se străduia să intuiască la vreme intenţia primului secretar, urmând să-i cânte sârguincios în strună. Au greşit-o în cazul Zaharia Stancu. Dej l-ar fi vrut reprimit în partid, dar a-nceput, derutant, cu remarca „Stancu a avut nişte contacte cu organele burghezo-moşiereşti”. Atâta le-a trebuit căţelandrilor să se dezlănţuie! Ceuşescu: „Stancu a fost agent al Siguranţei. Noi avem şi ce a dat (citiţi: „turnat”) el.” Bodnăraş: „A lucrat ca agent al Siguranţei”. Ceauşescu revine: „A fost efectiv agent de Siguranţă până după 23 august. Avem documente în acest sens.” Drăghici: „Figurează pe state (de plată, n.n.) ca agent.” Din nou, Ceauşescu: „Chiar de când era elev a început...” Primul care a dovedit fler şi nas de copoi, intuind intenţia lui Dej, a fost, cum era de aşteptat, Maurer: „Stancu a avut, totuşi, o orientare democratică, iar pe mine, nu m-a turnat.” Repede, s-au re-orientat ceilalţi, simțind că, pare-se, altfel bate vântul. Răutu: „Activitatea lui a fost pozitivă” – etc. etc. Până la urmă, s-a hotărât ca anumite personalităţi marcante (inclusiv Stancu) să fie primite direct de Biroul Politic. Încălcarea Statutului se făcea tot cu „argumentul Ehrenburg”, adică, „aşa-i şi-n Uniunea Sovietică”, doar cosmonautul Titov a fost primit direct de către Prezidiul CC al PCUS!

La noi şi-n vremurile noastre, în timp ce unii pleacă de la PSD pe uşa din dos, Oprea a ajuns peste noapte, în vremuri de restrişte, nu numai membru, ci chiar... vicepreşedinte! Ce boacănă! Dej s-a arătat mult mai abil: vor intra sau re-intra în rândurile membrilor PMR, mai devreme sau mai târziu ( „să ceară ei”, iar cererile, convingător ticluite, să fie publicate în presă!) Ralea, Codarcea, Neniţescu, urmând a fi tatonaţi Ionescu-Sişeşti, Horia Hulubei, Ţiţeica, Bădărău, Arghezi (!), Demostene Botez, G. Călinescu, Jalea, Ion Dumitrescu ş.a. Dej chiar i-a telefonat lui G. Călinescu, care i-a confirmat că se consideră „un ostaş al partidului.” Era perioada în care PMR se dumirise că, vorba lui Chişinevschi, „nu poţi construi numai cu oameni care au doar calitatea că sunt cinstiţi, trebuie să fie şi pricepuţi.” Ce n-aş da să văd, publicată în presă, cererea de primire în PSD a cinstitului şi priceputului Oprea!