Mircea Radu IACOBAN

În tableta precedentă reproduceam o declaraţie a „Duduii” tipărită în broşura din 1928 „Memoriile Doamnei Elena Lupescu, aşa cum au fost publicate de marile ziare americane”. O reiau, parţial: „Toată viaţa a avut să sufere din pricina firii sale cinstite...” Este vorba despre... Carol al II-lea!! Ceea ce arată că onor metresa regală era ori complet oarbă la cele ce se petreceau în juru-i (fapt exclus de conduita sa generală, de implicarea adâncă în mişmaşurile guvernamentale şi-n „facerea de bani”, precum şi de toate datele comportamentale în relaţia cu Carol), ori îşi considera cititorii pur şi simplu idioţi lesne de îmbrobodit. Carol-om-cinstit – iată una dintre cele mai neruşinate gogoriţe pe care hârtia a avut nefericirea să le suporte! Doar „Duduia” putea pune în circulaţie şi susţine astfel de enormitate!

Am, însă, senzaţia că matrapazlâcurile regale au rămas prea puţin cunoscute marelui public, poate blurate de o anume reţinere şi jenă: nu cumva să dăuneze prestigiului monarhiei româneşti prin punerea sub un prea apăsat semn al îndoielii a regalităţii în sine şi a „democraţiei” interbelice – pe care unii nostalgici încă n-au ostenit s-o ofere ca model. Precauţie inutilă: prestigiul imens al lui Carol I, prestaţia pe tron a lui Ferdinand, a reginelor, simpatia pentru Mihai n-au cum să le întunece aventurile imorale ale accidentului Carol II. Hoţiile din vremea noastră sunt nişte mărunte copilării prin comparaţie cu isprăvile lui Carol, de departe deţinătorul tuturor recordurilor mioritice ale corupţiei. Istoricului Ion Scurtu i-au trebuit o mulţime de file pentru a inventaria cât de cât, cifric, şirul ilegalităţilor comise de „apărătorul Constituţiei” – cum să n-o apere, când tot el a sluţit-o, desfiinţând partidele politice (1938) şi asumându-şi toate prerogativele legislative şi executive?

Nici „auditul” din 1941, când Curtea de Casaţie l-a obligat pe suveran să restituie proprietăţile luate cu japca şi să înapoieze statului peste un miliard de lei (desigur, Carol nu a dat niciodată vreun leu înapoi, iar despre marile valori duse în străinătate „nici nu s-a făcut vorbire”!), n-a putut lămuri până la capăt dimensiunile reale ale hoţiei pentru simplul motiv că... nu se mai ştia de unde veniseră banii! Comisia de anchetă a descoperit lăzi bucşite cu bani „uitaţi” – 110 milioane „a căror provenienţă nu s-a putut stabili”, 32 de milioane de dolari depuşi la Chase Bank din New York, 300 de milioane de lei deturnaţi din fondurile alocate pentru construirea Palatului Regal ş.a.m.d. Cum-necum, din patrimoniul statului au trecut în proprietatea privată a lui Carol imobile, terenuri, lacuri, pepiniere, păduri, terenuri agricole (lista-i prea lungă, n-avem spaţiu).

Am fost cu toţii oripilaţi când am văzut mormanul de cadouri primite de Ceauşeşti – haine de blană, tolbe de vânătoare, tot felul de kitschuri cu moţ sculptate, brodate, ajurate, tăbăcite... Iată ce daruri primea Carol de la supuşii săi: un grajd cu tot cu cai de curse, un buzdugan masiv de aur („sceptrul” lui Ceaşcă era doar poleit), tablouri de Grigorescu şi Luchian, plachete bordate cu briliante şi rubine, Regia Autonomă CFR i-a dăruit un automotor de vânătoare cu remorci-platformă şi două vagoane frigorifice, alţi „particulari” l-au cadorisit cu vile („Cetatea de nisip” la Techirghiol ş.a.), cu mormane de acţiuni (peste 200 de milioane numai de la Societatea „Lujani”), Cooperativa din Cotnari i-a „donat” 15 hectare de vie nobilă ş.a.m.d.

Evident, miruirea cu daruri se solda cu avantaje obţinute preferenţial de particularii în cauză (între ei, Malaxa, Auschnitt ş.a.) şi, evident, cu „para-ndărătul”, adică, pagube în bugetul ţării... Geloasă pe nurii unei actriţe mediocre din Bucureşti, Lupeasca decide s-o îndepărteze de Carol. Drept pentru care este „exilată” la Paris, stabilindu-i-se o consistentă rentă viageră: românii i-au plătit până la moarte toate cheltuielile în Franţa! Şi tot statul plătea leafa menajerei tatălui „Duduii”, iar domiciliul metresei era păzit de o întreagă brigadă de poliţie.

Interesat de motoare, Carol a cumpărat, fireşte, cu banii statului, nu mai puţin de 302 automobile! Întreţinerea yachtului „Luceafărul” costa ţara 37 de milioane anual, iar pentru vânătorile regale, Ministerul Agriculturii achita o notă de peste 10 milioane pe an, plus încă 127 de milioane pentru achiziţionarea unor noi maşini de vânătoare. Toate astea în condiţiile în care Casa Regală era scutită de orice taxe şi impozite, primea 125 de milioane pentru întreţinerea palatelor, şi toate cheltuielile, de la electricitate şi taxe poştale până la icre negre şi şampanie, erau achitate din bugetul naţional. Până şi ţigările celor de la palate erau plătite din bani publici – peste un milion! Iar Const. Argetoianu semnala „neîncetatele transferuri (de valută, n.n.) pe care regele, prevăzător, le face în străinătate cu complicitatea ministrului de Finanţe.” Ăsta a fost „omul cinstit” Carol al II-lea!