Mircea Radu IACOBAN

Scenă (autentică) de roman şi, mai ales, de film: miezul zilei de 22 decembrie 1989, la poarta cimitirului „Eternitatea”. Înmormântare simandicoasă – răposase un cunoscut profesor universitar, şef de clinică etc. etc. Doctorii-învăţăcei, cu cravate negre şi chipuri mohorât asortate, aşteaptă maşina de la pompe funebre. Vor prelua sicriul la poartă şi-l vor purta apoi, pe lunga alee în pantă, până la biserică. Fiecare dintre cei şase emuli desemnaţi cu onoranta însărcinare este, într-un fel sau altul, dator-vândut profesorului, cu sprijinul căruia şi-a început cariera, fie în clinică, fie la catedră, şi, mai ales, şi-a consolidat-o cu doctoratul privegheat ori păstorit de prestigiul decedatului. Soseşte carul funebru şi începe operaţiunea de scoatere a sicriului „clasa I-a”, greu, cumplit de greu: stejar natur, mânere de bronz, capac ornat cu feronerie masivă. Trei doctori de-o parte, trei de cealaltă, ajutaţi de şofer şi de miliţianul de la poartă, izbutesc să-l aburce pe umeri, dar se ivesc probleme cu potrivirea paşilor. Care a pornit cu stângul, care cu dreptul, aşa că se impune o scurtă oprire în vederea unui start mai organizat. „Hai, cu stângul, acum!” – se aude o comandă şoptită. Doctorii nu prea-s deprinşi cu astfel de crâncenă opinteală şi nici nu şi-au închipuit că fostul lor profesor, ajuns adevărată umbră în ultima vreme, ar putea cântări chintale pe ultimul drum. Cum-necum, cortegiul izbuteşte să parcurgă câţiva metri pe Golgotă, găsindu-şi un oarece ritm marcat prin paşi trudnici şi târşiţi. Iar înainte, mult mai este! Brusc, apare în goană tânărul medic R.L.; se apropie de purtătorii al sicriului, pe dreapta, şi-i şopteşte precipitat şi gâfâit colegului M.P.:

- Ceauşescu a fugit!

De sub raclă, o voce neîncrezătoare:

• Ce spui, mă?
• A fugit Ceauşescu!!

Coşciugul începe să salte ciudat din momentul în care vestea o află toţi cei şase, fiecare primind-o în felul lui. Nimeni nu mai ţine pasul, zici că acu-acu cortegiul o să se poticnească, se prăbuşeşte sicriul, cade mortul… Dimpotrivă: găsindu-şi subit neaşteptate resurse, cei şase, cuprinşi de nestăvilit elan, o iau aproape în fugă, leapădă povara pe treptele bisericii şi o şterg înapoi, gesticulând şi fluturându-şi cravatele de doliu. Dinspre oraş începe să tălăzuiască vuietul mulţimii şi al claxoanelor. În biserică, familia, rămasă aproape singură, nu înţelege nimic…

*

Surprize din arhive: „Raportul privind analiza muncii Direcţiei I-a”, semnat de gen. Vasile Vâlcu în 1955 cuprinde tabele cu numărul „lucrătorilor operativi” şi al radiotelegrafiştilor din ţările onorate cu prezenţa spionajului românesc, dă numele agenţilor beţivi, îi menţionează pe cei evidenţiaţi, inventariindu-le deschis „faptele de arme”, face propuneri de extindere în cutare ţară şi pe lângă cutare organizaţie ș.m.a. Prilej cu care aflăm că  dintre cei 74 de ofiţeri aduşi în munca operativă, (de spionaj adică) „nici unul nu cunoaşte în mod satisfăcător vreo limbă străină”!! Să vezi şi să nu crezi, ăştia spionau cu… cu translator! Acelaşi „Raport” constată cu întristare subînţeleasă că 36 de „lucrători” din cei 74 „au numai şcoală elementară”. De fapt, nici pe asta n-o prea aveau, câtă vreme documentul ne informează că 34 ofiţeri (din 36) au fost înscrişi pentru… terminarea celor 7 clase. Ceva-ceva tot aveau bieţii noştri spioni: dosare beton, fiind aduşi direct din producţie. Închipuiţi-vi-i trăgând cu urechea la Bandung! Cum s-a soluţionat chestiunea necunoaşterii limbii engleze? Printr-un curs intensiv (5 luni) de limbă… rusă, după care spionii noștri erau trimişi la Moscova, la un curs de specializare în cadrul căruia se preda... şi engleza. Direcţia I-a nu-i vinovată de starea dezastruoasă a cadrelor: o Hotărâre a Secretariatul CC din 1951 prevedea să se repartizeze spionajului românesc „100 de  tovarăşi cu studii superioare, care să cunoască bine o limbă străină”. Raportul constată sec: „până acum (în patru ani) nu am primit nici un tovarăş dintre aceştia.” Aşa că, lucrezi cu ceea ce ai, fiind nevoit să înghiţi iniţiative de genul celor întreprinse de lt. maj. Chirilescu Ilie, care, în Anglia, întrebat de un turnător local ce informaţii ar dori să-i aducă, i-a răspuns candid  „să aducă formula prin care s-ar putea înlătura ceaţa de deasupra Londrei”!