Mircea Radu IACOBAN

Formidabil discursul Principesei Margareta la Haga! Reţinut, argumentat, echilibrat, inteligent, onest, cu logică de necontestat, luminat de cald şi onorabil fior patriotic.  Diplomaţiei  noastre şi liotei de parlamentari europeni li s-a oferit un mustrător exemplu despre cum poate (şi trebuie) să răsune vocea României în agora continentului! Citez: „Punctul cheie pentru toate activităţile noastre este încetarea atitudinii de superioritate faţă de noile state membre şi evitarea ameninţării acestora prin clauze de condiţionalitate extinse artificial.” Care nu numai că sunt „ilegale în cadrul tratatelor UE existente, ci sunt, de asemenea, o garanţie că vor diviza mai degrabă decât să unească Europa.” Bravo, Margareta!

                                                               *

O nouă carte a scriitorului şi universitarului băcăuan Constantin Călin („În plină lumină”, Ed. „Babel”, 2019) ni-l arată oficiind într-un altar cvasi-inedit: aforistica – „Sunt scrutător, vorbesc răspicat, cutez formulări apodictice”. Multe memorabile, regret că spaţiul nu-mi  îngăduie să citez decât câteva dintre „reflecţiile  asupra unui spectru larg de chestiuni morale, politice şi sociale.” Cum ar fi: „În ţara românească democraţia a fost frumoasă doar în stadiul de intenţie, auroral. Îndată ce s-a trecut la aplicaţii, s-a urâţit brusc, ba a şi stârnit nostalgii după dictatură”, „Ce s-a pierdut faţă de altădată? S-au pierdut valorile legate de inimă: cultura inimii, generozitatea inimii, delicateţea inimii. Avem din ce în ce mai  puţini oameni de inimă. Aşijderea, inimoşi”, „Când se revăd, actorii se pupă, scriitorii se pupă, politicienii se pupă. O lume pupăcioasă nu e însă, cum vrea să pară, o lume sinceră”, „Aţi observat? Prostiile spuse cu însufleţire sunt luate drept adevăruri”, „Aidoma călătorului care, trezit din somn, întreabă nedumerit pe vecinii de compartiment «unde suntem?», vreau şi eu, din când în când, să ştiu în ce gară a istoriei am ajuns. Însă geamurile trenului sunt aburite, iar numele gării e indescifrabil”.

                                                                *

Răsfoiţi revistele care oferă sugestii pentru mobilarea interioarelor: nicăieri nu mai figurează biblioteca, ori, barem, un colţişor pentru adăpostirea cărţilor! De ce să mai  păstrăm o carte citită? La ce ne trebuie, când avem la îndemână internetul? La nevoie, apăsând o tastă, recuperezi în rezumat lectura de odinioară. Ba chiar „Apple Computers” a lansat „ready-to-go”, dispozitivul care-ţi citeşte cartea la ureche, nici nu mai e nevoie să fii alfabetizat! Legea minimului efort acţionează tot mai suveran, revenind imperios la modă exclamaţia din 1960 a lui Mao Ze Dong (în tinereţe, gazetar şi scriitor!): „evident, cititul prea multor cărţi este dăunător”. Darămite biblioteca personală, cândva ambiţie a oricărui om cu scaun la cap, de la învăţătorul de ţară la academician! Azi, toate s-au schimbat: ai băut berea, arunci cutia!

                                                                *

Caligrafia, scrisul îngrijit? Nimic mai desuet! O autoare mi-a adus cartea ce i-am prefaţat-o şi, voind să-mi ofere cuvenitul autograf, a ezitat îndelung în aşezarea pixului pe pagina de gardă: „Ia uite, din cauza computerului, nici nu mai ştiu să scriu de mână!”                                                     

                                                              *

În revista „Expres magazin” din Israel,  Dorel Schor îşi cercetează amintirile: „Când a apărut, la Iaşi, volumul meu umoristic „Înger cu coarne", am rememorat câteva întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii legate de lansarea cărţilor mele. «Şarpele şi cupa» a fost publicată de editura Junimea în 1972. Cartea a avut o presă bună, era inspirată din viaţa şi munca unui tânăr medic şi de acea, pe copertă figura  cunoscutul simbol al medicinii. Intr-o zi, un tovarăş cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte şi mi-a spus:

   - E foarte clar că titlul şi coperta cărţii sunt cu cheie, adică cu schepsis. Se înţelege că şarpele e duşmanul de clasă. Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?

   - Cunoaşteţi desigur lozinca patriotică CU PA-rtidul nostru în frunte, vom avea victorii multe? am răspuns cu voce mică...

   - Sigur că da!

   - Ei, bine, de aceea primele patru litere sunt CUPA.

   - Ahaaa...

   Am avut apoi emoţii timp de câteva săptămâni...”