Mircea Radu IACOBAN

Imposibil să nu scrii, după o călătorie în India, despre Taj Mahal, „visul de marmură albă” considerat fără egal între toate monumentele lumii. A fost  construit vreme de 22 de ani, începând cu 1631, prin truda a 20.000 de lucrători ce au  cioplit marmura albă adusă pe spinarea elefanţilor de la sute de kilometri.  L-a edificat împăratul Shah Jahan pentru a adăposti mormântul prea iubitei sale soţii Arjumand Banu. Edificiul impozant, incredibil filigranat, pare a-şi  schimba culoarea la diferite ore ale zilei, iar un ciudat efect optic creează iluzia că mai faci zece paşi şi-l atingi cu mâna, când, de fapt, rămâne la aproape un kilometru depărtare. Taj Mahalul este interpretat drept monument-simbol închinat dragostei – ce altă apreciere  ar  merita gestul făr-de egal întreprins de împărat în amintirea soţiei? De  altfel, în întreaga lume nu mai există o astfel de mirabilă construcţie dedicată amintirii unei femei – poate ar fi de luat  în seamă templul-mausoleu al lui Hatsheptsut, în Valea Regilor (Egipt), numai că acolo se celebrează puterea femeii-faraon, aici, neuitarea iubirii. Cumva... post-procesată (!), fiindcă ordinea ce noi o considerăm firească este, în India, întoarsă pe dos: întâi căsătoria, pe urmă vine el şi amorul. Toate poveştile de dragoste din producţiile naiv-siropoase de la Bollywood (aproape 2000 de filme artistice pe an!) se cuvin privite cu suspiciune şi îngăduinţă, fiindcă ţin seama mai degrabă de reţetele cinematografiei hollywood-iene decât de realităţile Indiei contemporane, încă  puternic datoare cutumelor seculare. Am văzut, lângă impozanta şi celebra „Poartă a Indiei”, târgul căsătoriilor: sute, dacă nu chiar mii de personaje mişunau în imensul spaţiu verde din inima Capitalei. Tineri, mai deloc! N-au  ce căuta acolo, e-o treabă mult prea serioasă, or s-o rezolve cum e mai bine părinţii. Aici se poartă discuţiile pre-maritale şi tratativele între familiile  fetei şi ai băiatului – amândoi însurăţeii încă n-au habar de ce li se pregăteşte. Taţii şi  mamele implicaţi  în negocieri îşi arată unul altuia fotografii ale odraslelor, gesticulează şi sporovăiesc apăsat întru lăudarea copiilor, şi, dacă  ambele părţi s-ar declara până la urmă mulţumite, intervine decisiv grila etajării sociale tradiţionale: mirii trebuie să facă parte din aceeaşi castă. Există şi  unele cazuri de hipergamie (un membru al unei caste inferioare reuşeşte căsătoria cu cineva dintr-o castă  situată „mai sus”) ceea ce, de partea cealaltă, dă naştere hipogamiei – lung prilej de vorbe şi de ipoteze. În nici un caz, însă, un „paria” n-ar putea ţinti la vreun mariaj cu un membru al  castei brahmanilor sau războinicilor: sunt prea sus situaţi, regulile se cuvin respectate! Chiar dacă le desfide Constituţia – zădarnic, indefinibilul termen „castă” menţine autoritar o ordine anacronică, contestată până şi de Mahatma Gandhi! Dar să zicem că s-a aflat compatibilitatea; pasul următor este acela al tocmelii pentru cumpărarea fetei. Nu  încape nici  o discuţie, este obligaţia părinţilor băiatului, mireasa se plăteşte. Din greu! Am văzut în marginea „târgului căsătoriilor” mesuţele instalate pe gazon de către „detectivii de căsătorii”. Au fost  tocmiţi din vreme, aşa că amândouă familiile ştiu bine care-i starea financiară a celorlalţi, detectivii (evident, particulari) informându-i în legătură cu perspectivele candidaţilor de afirmare în profesie, veniturile salariale ce le-ar putea obţine, relaţiile pe care le au sau ar putea să le aibă, îndemânarea fetei într-ale bucătăriei, a mirelui în meseria aleasă, şi, mai ales, dacă locuinţa părinţilor băiatului mai poate găzdui onorabil încă o persoană. S-ar putea ivi şi niscaiva informaţii neplăcute privind, să zicem, sănătatea miresei, ceea ce ar duce la ieftinirea tranzacţiei maritale. O sesizare similară privindu-l pe mire poate determina sporirea pretenţiilor financiare ale celeilalte părţi. Complicat, dificil, responsabil! Este pusă din plin la treabă funcţia „computer” a telefoanelor mobile. Detectivii, după metoda „paparazzi” au făcut şi ei fotografii, acum înfăţişându-le pentru atentă  analiză. Se arată şi se confruntă acte de proprietate, decizii de impunere, extrase de cont, totul fiind cercetat atent şi în amănunţime, aşa că tratativele durează aproape jumătate de zi... Mirii habar n-au! Or s-o afle la sorocul nunţii. Cât despre dragoste – cine să mai ştie, poate o să vină odată cu trecerea anilor, poate nu.  Că viaţa-i lungă! La urma urmei, şi împăratului Shah Jahan mireasa i-a fost aleasă de alţii. A iubit-o ca lumina ochilor şi i-a construit Taj Mahalul. Dacă loc pentru dragoste a fost în 1631, de ce n-ar fi şi-n 2019?