Mircea Radu IACOBAN

„Carevasăzică, dumneata faci turul Indiei şi, la întoarcere, în loc să scrii despre minunăţiile acestei străvechi ţări-continent, despre Taj Mahal, Fortul Roşu, Jantar Mantal, îmi vii cu povestioare despre vaci, maimuţe şi elefanţi?” Un reproş cumva legitim, dacă veacul XXI n-ar fi modificat hotărâtor înseşi temeiurile aşa-numitei „literaturi de călătorie”. În epoca internetului, când e destul să apeşi câteva taste pentru a descinde şi informativ, şi vizual, şi sonor în realitatea oricărui alt colţ de lume, tipicul exclamativ („Oooo! Ce minune!”) după care s-au alcătuit multe dintre cărţile de până acum, grefat pe fondul excesivei utilizări a datelor extrase din ghidurile turistice şi din enciclopedii, nu prea mai are cum tenta un cititor din plin răsfăţat cu accesul direct, comod şi nelimitat la imaginea pe care, altfel, trebuia s-o decodeze din cutare text cu ochii minţii. Aş spune că „literatura de călătorie” îşi mai păstrează şansa să sondeze în teritorii care, deocamdată, nu-i sunt în egală măsură accesibile internetului, interesând-o variatele ipostaze ale „comediei umane”, aceeaşi şi mereu altfel întruchipată pe toate meridianele. Cum ar fi tema eternă a interacţiunii om-animal. În India ar fi vreo 50 de milioane de maimuţe – cât toată populaţia Angliei. Sunt considerate sacre şi le protejează „Actul de protecţie a faunei” din 1972. La noi, macacul evadat din grădina zoologică privată a lui Nuţu Cămătaru a făcut senzaţie la 112; în oraşele indiene, macacii (dar şi alte specii) aparţin peisajului urban precum vrăbiile, câinii, vacile sfinte. Mie unul mi s-au părut cât se poate de simpatici, înduioşători chiar când saltă elastic, purtându-şi în spinare progeniturile agăţate temeinic de blana mamei. Au ochi blânzi şi inteligenţi, şi-au însuşit multe dintre deprinderile noastre (deschid frigidere, robinete, cutii de suc, şi, destul pentru a-i umaniza deplin... fură de sting, mai ales telefoane mobile); s-ar zice că macacii colorează agreabil componenta de amuzament spectacular a peisajului citadin. Da-s şi răi foc! În 2007, viceprimarul Capitalei Delhi, Bajwa, a fost pur şi simplu aruncat de la balcon de o turmă de macaci înfuriaţi; înaltul demnitar şi-a pierdut viaţa! Ministrul Apărării, Parrikan, iese pe stradă doar cu soldaţi după el, să-l apere de maimuţe! La vizita lui Obama, drumul prin Capitală i-a fost deschis preşedintelui american de agenţi înzestraţi cu praştii şi mături cu coadă lungă. Anul trecut, un bărbat de 72 de ani a fost ucis de maimuţele ce l-au bombardat cu cărămizi. Fură copii, îndeosebi sugari, atacă în hoardă pieţele de legume. Ce fac autorităţile? Se simt cu musca pe căciulă, câtă vreme invadarea oraşelor este consecinţa directă a micşorării habitatului tradiţional. Dispar pădurile, odată cu ele şi principala sursă de hrană şi adăpost a primatelor; soluţia refugierii în aria orăşenească se cuvine acceptată ca rezultat al vinovatei şi necugetatei agresiuni a omului asupra naturii. Drept pentru care mai întâi maimuţele sfinte trebuiesc întreţinute, după care... paza bună fereşte primejdia rea. 98% din hrana maimuţelor o asigură oamenii. 500.000 de dolari sunt alocaţi anual doar pentru hrana primatelor din Asola Bahti – mai mult decât totalul ajutoarelor distribuite populaţiei sărace a zonei! Printre măsurile de protecţie: a fost dresată o specie mai corpolentă şi mai agresivă, langurii, chemată să sperie macacii, spre a ocroti Jocurile Sportive ale Commonwealth-ului. În Capitala Delhi, Parlamentul este ocrotit de un grup de 40 agenţi ce imită strigătul langurului, duşman de moarte al macacilor: începe cu un ha-ha-ha grav şi continuă cu ouh-ouh-ouh, strigătul macacului în primejdie. E-o plăcere să-i asculţi!.. Am căutat maimuţele la „sediul” lor oficial, templul de lângă Jaipur ridicat spre a-l cinsti pe zeul-maimuţă Hannuman. Cică-s de toate, acolo, 22.000! Incinta mirosea cumplit a urină, dar nu se vedea picior de maimuţă. A venit maimuţarul-şef, bărbos, desculţ, care, contra unui mic bacşiş, a izvodit un soi de ţipăt-răget ciudat şi, repede, coastele munţilor din punga de piatră ocrotitoare a templului au început să se anime. Totuşi, macacii refuzau să coboare. Cineva a arătat, departe, o umbră cafenie: uite leopardul! Am zis că-i regie locală, menită să motiveze absenţa actorilor patrupezi. Ce leopard în mijlocul zilei, cu atâta popor în preajmă? A doua zi, „The Times of India” scria că numărul leoparzilor din împrejurimi a crescut cu 13% şi că, în chiar după-amiaza cu pricina, au ucis doi câini din satul vecin, iar un copil de şase ani este dat dispărut. Leopardul fiind, desigur, şi el ocrotit... Până la urmă, ocolind pe cealaltă coastă, armia de maimuţe a ajuns la templu; una mi s-a suit în cârcă, alta trage de geanta mea, o a treia mi s-a agăţat de pantaloni. Zi-le macaci... şi taci!