Mircea Radu IACOBAN

Îi suportăm şi-atât. Dar oare chiar suntem cu mâinile legate şi nu putem face nimic? Prostia în sine nu-i un delict, iar purtătorii ei, desigur, n-au nici o vină. Dacă ar exista un indice gen Robor pentru idioțenie, s-ar constata că, neîndoielnic şi cât se poate de evident, creşte constant şi statornic. Nu numai la noi – ba, poate chiar cu ritmuri mai scăzute în România. Nu intru în detalii, situația este bine-cunoscută şi-n general şi-n particular, fiind tratată fatalist cu „asta e!” Sleirea constantă a interesului pentru studiu, şcoală, librărie, bibliotecă (şi lectură în general), detectabilă acum, tot mai dramatică într-un viitor foarte apropiat, depozitarea spectaculoasă a informației culturale în ingenioase şi lesnicios accesibile dispozitive electronice, izgonirea ei tacită dintre îndeletnicirile tezaurizatoare ale cortexului-receptacol cerebral – toate duc la o cinică sleire a temeiurilor educației umaniste întemeiată pe creație intelectuală validată prin veac şi reduc orizontul preocupărilor individului la ținte prioritare de ordin meschin material şi-atât. S-ar zice că aici ar fi vorba despre incultură, nu de prostie în stare gemă – numai că amândouă noțiunile sunt legate între ele: poți fi tăntălău şi cult, şi incult, însă prostul sadea este, de regulă, lipsit un minim nivel cultural. Cartea lui de căpătâi este Facebook-ul: doar aici simte că există cu adevărat, că-i luat în seamă şi reprezintă altceva decât, social, un zero absolut – drept pentru care litera şi chemarea internetului sunt sfinte. Cea mai simplă diagnosticare: X nu poate relaționa altfel între A şi B decât în conformitate cu determinări prestabilite, adeseori sugerate prin omnipotentul mesaj pe internet, rămânând imun la îndoială, incapabil să opereze nuanțări şi verificări proprii. Dacă i s-a spus pe net că un tramvai este roşu, el roşu îl vede chiar de-i albastru! La meciul cu Spania, astfel de indivizi, din totdeauna organizați în „galerii” însuflețite şi de convocările pe Facebook, au găsit de cuviință să fluiere şi să huiduie la modul perfect tâmp în timp ce se ținea un moment de reculegere. Câtă minte să ai pentru a batjocori omagierea unui mort, chiar dacă pentru tine răposatul nu reprezintă nimic? Iar mulți dintre ei se consideră creştini şi-şi fac cruce când trec pe lângă o biserică (unde de intrat nu prea intră, dar gestul îl fac: cine ştie, poate, la o adică, prinde bine)! Aceiaşi indivizi nutriți din potențialul protestatar latent existent din totdeauna în cartierele urbei au găsit de cuviință să fluiere şi imnul țării „oaspeților” (curată ospeție!) ceea ce denotă pură subdezoltare intelectuală: nicăieri, în țările civilizate nu vei întâlni aşa ceva, fiindcă civilizația presupune şi cultură (apropo de civilizație: tonul derapajelor, la noi vine şi din teren către tribune – vezi porcăriile ireproductibile debitate de un alt derbedeu, clujeanul Dan Petrescu). Comentariile presei străine la cele petrecute pe „Arena națională” sunt mai întâi profund nedumerite („cum este posibil?”) şi apoi acuzatoare la adresa țării, nu a găştilor de puştani! Care au găsit de cuviință să arunce şi petarde în teren. De ce o fac? Care-i semnificația petardei, ce vrea să spună, cui prodest? Ce poate aduce în afară de suspendarea terenului şi păgubirea tuturor, club, echipă, spectatori? Doi dintre ei au pătruns şi pe teren. Aceeaşi întrebare: de ce, dacă nu doar din dorința de a ieşi cumva în evidență, n-are importanță cum şi cu ce consecințe? Avem curând alte două meciuri hotărâtoare: probabil, se vor juca fără public, deoarece s-au adăugat şi penibile răbufniri anti-maghiare. Ce are una cu alta, Ungaria cu Spania? Idioții nu-şi dau seama de ce va urma? Imposibil, doar am pățit-o de atâtea ori! Nu-i duce mintea nici la atât? Ba-s mândri de isprăvile lor – inscripție pe un banner: „Să străluciți şi pe teren cum o facem în tribune!” Halal strălucire! Titlul leninist „Ce-i de făcut?” revine în actualitate: ce-i de făcut cu idioții, îi lăsăm slobozi să ne domine, maculând imaginea românilor şi a României? Amenzile sunt simbolice şi, după câte am aflat, le plăteşte gaşca prin colectă. Pagubele pentru bietul fotbalul românesc sunt imense, şi morale, şi materiale. Interdicția generală de a purta, în deplasare, însemnele cutărui club s-a dovedit (cazul „Dinamo”) falimentară, chiar ridicolă, aceeaşi galerie fiind prezentă ciotcă şi tot aşa de bine organizată meci de meci. Prin alte țări se practică publicarea fotografiilor derbedeilor; la noi nu merge, fiindcă... s-ar leza intimitatea făptuitorilor! Pur şi simplu stăm cu mâinile încrucişate, n-avem curajul punerii hotărâte a piciorului în prag. Iar scandalagiii ăştia au, ca şi mine, ca şi tine, drept de vot, dar asta-i altă discuție – pe care o interzice ferm ... Constituția! Totul părând a fi de partea lor! Până când?