Mircea Radu IACOBAN

Gata, luăm şi noi, spectatorii, pauza de hidratare: două săptămâni fără fotbal. Oricât de strălucit ar fi cel portughez, german, spaniol cu care ne delectează până la saţietate televiziunile, pâinea noastră cea de toate zilele rămâne tot campionatul intern, doar aici despletindu-se cu adevărat marile emoţii şi pasiuni ale microbistului. Zic să folosim aste două săptămâni pentru a discuta şi oleacă mai pe lângă fotbal, uitând de clasamente, scoruri, ofuri, arbitraje şi becalisme, nu de alta, dar răsuflăm liniştiţi doar până vin spaniolii. După care, mamă, parcă văd ce iureş gazetăresc s-o stârni! Am avea un răgaz să reflectăm, de pildă, la condiţia comentariului sportiv radio şi televizat. Am mai făcut-o, eu vorbesc, eu aud – drept pentru care invit în pagină, post-mortem, cea mai autoritară somitate în materie. În urmă cu mai bine de 50 de ani mă aflam la Istanbul, împreună cu Cristian Ţopescu şi Ion Chirilă, ca invitaţi ai Asociaţiei Ziariştilor Sportivi din Turcia. O zi întreagă s-a vorbit despre transmisia sportivă la radio şi TV, Ion Chirilă având opinii net diferenţiate de orientarea, să-i zic astfel, comună. Faimos gazetar sportiv la vremea aceea, Chirilă, născut în Basarabia din tată lipovean (Kirilov) şi mamă grecoaică din Rodos, vorbitor al câtorva limbi străine şi traducător din literatura rusă (Bulgakov, Zoşcenco), autor al câtorva zeci de lucrări originale editate, precum şi al unor preţuite „prefeţe” ale emisiunii „Fotbal minut cu minut”, deţinător al recordului de tiraj în România (cartea lui despre Nadia Comăneci s-a vândut în 300.000 de exemplare!), era preocupat înainte de orice de logica şi profesionalismul comentariului, alături de necesara cultivare a sănătăţii limbii române. Mircea Lucescu l-a caracterizat ca „un artist în mijlocul activităţii sportive”, care „a reuşit să schimbe perspectiva asupra fotbalului, a schimbat sportul”. Vanea Chirilă văzuse pe viu opt ediţii ale Campionatelor Mondiale de fotbal şi două Olimpiade şi, încă de pe atunci, era considerat pe bună dreptate cea mai autorizată instanţă într-ale gazetăriei sportive. Îmi pare rău că nu m-am învrednicit să notez decât la vreo jumătate de ceas după începerea originalei prelegeri ţinute pe malul Bosforului; am regăsit câteva frânturi într-un vechi carneţel. Chirilă propunea: relatare cuprinzătoare şi colorată, capabilă să suplinească absenţa imaginii, ţinută intelectuală, corectitudine lingvistică. Detesta poncifele gen „tresărire de orgoliu”, „nu se complică”, „obţine un fault” (prostie: se obţine lovitura liberă, faultul este infracţiunea săvârşită de adversar, n-ai cum să-l obţii tu!), cerea utilizarea parcimonioasă a exclamaţiilor ultra-admirative de tip „incredibil!!” „fantastic!”, „formidabil!”, milita pentru îmbogăţirea vocabularului, redus prin forţa împrejurărilor la 50-60 de cuvinte, şi-şi dorea, ca ascultător, fraze cu miez, rotunde şi până la capăt încheiate. Dacă, Doamne fereşte, pe aleile cimitirului în care odihneşte din 2009 s-ar auzi bolboroselile poticnite ale lui Ilie Dobre (din fericire, acum pensionar), Chirilă s-ar întoarce în mormânt! „E-o prejudecată – ne spunea – ideea că radio-relatarea-i obligatoriu să aibă ritmul bătăii calicilor la gură – un meci lent se cuvine să aibă parte de un comentariu adecvat, (şi) astfel sugerându-i-se ascultătorului realitatea din teren”. Nu mai ştiu dacă a apucat moda urletelor nesfârşite „gooool!!”, dar cred că ar fi dezavuat-o, fiindcă n-are nici o noimă să strigi din străfundul bojocilor când se marchează cel de al şaptelea gol al gazdelor – cel mult atunci când soarta meciului depinde într-adevăr şi la modul dramatic de acel unic punct înscris la capătul răbdării tuturor. Vanea Chirilă intuise că efectul emisiunii cu cel mai mare număr de ascultători asupra corectitudinii limbii române este vrând-nevrând mai mare decât acela al normărilor savante din dicţionarele Academiei; nu ştiu cum ar comenta azi bubiţa pe limbă ce le-a ieşit unor comentatori hotărâţi să-l înlocuiască definitiv pe „de” cu „de către” („Mingea şutată de către Popescu s-a lovit de către bară...”). Comentariile fotbalistice la nou-născuta televiziune Chirilă le considera ca adresate mai degrabă... nevăzătorilor: „Nu-mi spune mie că mingea a ieşit în aut, asta văd şi singur, spune-mi că preluarea a fost ori nu cea mai indicată, apreciază calitatea driblingului, utilitatea pasei, precizia sau imprecizia stopului, acurateţea gestului tehnic, descrie-mi construcţia fazei, alegerea soluţiei, desluşeşte-mi desenul strategic, câtimea efortului, amendează inspiraţia deciziei, caută eventualitatea alternativei, nu fi redundant şi tautologic. Și nu uita: vedem, vedem şi noi! Nu suntem chiori!”. Evident, lecţia predată de Ion Chirilă în 1964 a rămas cât se poate de actuală. Ține seama cineva de ea?