Mircea Radu IACOBAN

Instituţia cozii mai are câteva puncte de sprijin. Unul ar fi la Agenţia de Voiaj CFR. Trenurile s-au rărit şi subţiat (n-avem vagoane!), dar rândul la bilete e cam acelaşi. Mă aşez cu resemnare la coadă. Două ghişee deschise, casiere amabile şi răbdătoare, mai ales că sistemul informatic parcă-i tren personal, ba merge, ba se odihneşte... În faţa mea, o doamnă între două vârste zăboveşte la ghişeu de mai bine de un sfert de ceas. Vrea să ajungă, cu soţul, la Timişoara. Află că trenul 1833, zis „Transsiberianul”, n-are clasa I-a. Telefon acasă: „Miţule, n-are a-ntâia”. Miţu nu acceptă, aşa că doamnei i se propune 1765. Nici ăsta n-are a-ntâia, dar are vagon cuşetă. „Cu câte locuri?” Casiera, monument de delicateţe, detaliază cu zâmbet subînţeles: „trei”. Telefon la domiciliu: „Miţule, e cu trei locuri, e riscant, nu poţi şti cine o să fie al treilea. De la Salva o luăm pe Pia, are şi ea cuşetă, de la Sighet, da’ la alt tren. Cică, de la Dej, se ataşează la trenul nostru.” E bine aşa – soseşte aprobarea de acasă – înseamnă că, de acolo, vine în cuşetă cu noi”. „Dacă-l convingeţi pe cel de al treilea, la miezul nopţii, să se mute în alt vagon” – îi dezamăgeşte casiera.. „Alo, Miţule, nu se poate. Și nu uita că, de la Cluj, îl luăm şi pe Rareş. Ia să-l întreb cu ce vine, acu’e la Covasna, tre’ să schimbe la Braşov, vrea să ajungă la Felix... Alo, Rareş? Ce mai faci, ce face Simona, când dă Bac-ul, tu cu ce vii?” S-a făcut jumătate de ceas. Coada freamătă. Imperturbabilă, când află că nu-i posibilă prezumata întâlnire Rareş-Pia fiindcă 1765 o ia spre Timişoara prin Teiuş, nu via Oradea, sunt căutate noi variante: „Miţule, nu-i bine, hai să găsim altceva.” Coada explodează: „Doamnă, hotărâţi-vă odată!!” Răspunsul ofuscat merită reţinut: „Sunt banii mei, am dreptul să-i cheltui cum vreau!” Onorabila solicitantă nu gândeşte o clipită că or fi banii ei, dar stă de un ceas pe timpul celor de la coadă, iar timpul înseamnă şi el bani. Care-s nu mai sunt deloc ai ei! Și-mi aminteşte de originalul oier Becali: „sunt banii mei, fac ce vreau cu FCSB!” N-ar avea nicio importanţă că, prin contra-performanţele fobalistice, FCSB afectează clasamentul general european şi, în consecinţă, trage în jos tot fotbalul românesc... A doua zi, urc în trenul inter-regio 1863 Iaşi-Galaţi. În incomoda „Săgeată albastră”, găsesc locul meu ocupat de o jună cu căşti la urechi. Se mută. La venirea conductorului, se vede că n-are bilet de clasa I-a. Când i se cere să se mute unde se cuvine, începe o turuială năvalnică: este studentă la a doua facultate, are şi ea dreptul să călătorească boiereşte, ce i-a dat statul român, că invaţă pe banii ei” şi... tot aşa înainte. Conductorul: „păi, nu v-a dat gratuitate la tren?” (Apropo: jumătate din „Săgeată” este populată cu studenţi. Am un amic în Capitală: odraslele lui, studenţi, fac aproape în fiecare zi plajă la mare: pleacă dimineaţa cu 1681, după două ore sunt la Constanţa şi se-întorc seara, cu 1852, pe cheltuiala sărăntocului şi sub-finanţatului CFR – în vreme ce doritorii-plătitori nu găsesc loc cu săptămânile). Juna înfiptă nu se lasă: „am şi eu dreptul să merg boiereşte, dacă-ţi dădeam 10 lei, tăceai mâlc!” – şi începe să scotocească prin poşetă. Când a mai văzut-o şi pe asta (corupţie!) conductorul a făcut stânga-mprejur, iar juna a rămas nederanjată pe locul „ei”! Încă un semn al disoluţiei autorităţii în România: legea-i pentru proşti, cei tari în clanţă fac ce vor! În fine, chiar dacă nu ţine de CFR, tot roată pe şine este: „Mocăniţa” de la Vişeu a deraiat a treia oară, cu pasageri răniţi şi spitalizaţi. De câte ori am scris aici despre trenurile turistice de pe Valea Vaserului am atras atenţia că starea liniei este flagrant sub cerinţele feroviare elementare. Bănoasa afacere din Maramureş, patronată de renumita Holz Compay SRL, n-a catadixit să facă şi fireştile investiţii în calea de rulare, şinele sunt nu numai învechite şi răs-cârpite, ci evident mult sub-dimensionate. O fi mergând la buşteni, da-i inacceptabil când e vorba de pasageri! Culmea: în pliantul turistic se precizează preventiv fără jenă: proprietarii „nu-şi asumă nicio responsabilitate”, „calea ferată forestieră funcţionează îndeosebi pentru transportul lemnului”. Cum vine asta? Ori lemne, ori pasageri. Dacă-i şi una şi alta, asiguri condiţiile cuvenite, dacă nu, nu!... Și, pentru a nu încheia această tabletă de cârcotaş în cheie resemnat-polemică, mă bucur să consemnez şi o plăcută surpriză: în gara Galaţi funcţionează o... bibliotecă! Singura din România, după cum tot singură este şi cea din tribunele stadionului de la Miercurea Ciuc. Nu cred că se pot citi romane între două trenuri, o frecventează, probabil, mai mult cetăţenii cartierului, precum şi elevii navetişti, care, chiar dacă-s mai degrabă atraşi de deliciile internetului, îşi petrec răstimpul mort al navetei printre cărţi. Biblioteca a fost botezată „Grigore Vieru” după stingerea din viaţă a basarabeanului, gestul atestând preschimbarea numelui poetului într-un adevărat simbol românesc.