Mircea Radu IACOBAN

Intrăm deplin în lumea civilizată: se impozitează bacşişul. Îmi amintesc zgomotoasa campanie „stârpiţi bacşişul!” de prin 2007, când era considerat „element ruşinos şi degradant”, un „afront la adresa demnităţii umane”, „un trist atavism, intolerabil în veacul XXI”! Adevărat, vechi state de serviciu fenomenul are. După unii, originea i se pierde în negurile uitării, alţii îi aşează data naşterii în epoca romană, apoi şi-l revendică englezii, stabilindu-i apariţia undeva prin secolul XVI, când, la plecarea de la petrecerile de-o noapte, servitorii gazdelor începeau să primească bacşişul devenit apoi ritual. Într-o singură ţară din lume n-a existat niciodată şi nu există nici azi: China. Neaşteptat, câtă vreme termenul în sine, cândva infamant, acum onorabil, provine tocmai din Asia, dintr-un radical persan, prin filieră turcă: bahşiş. Se pare că, în zonă, este chiar asimilat cu cerşetoria, câtă vreme i-am auzit pe cerşetorii din Pakistan postaţi la ieşirea din aeroportul Karachi implorând monocord „bahşiş, bahşiş Baba!” Greu de desluşit generala reţinere chinezească faţă de un fenomen de mult devenit mondial făr-de necesara familiarizare cu tradiţiile, cutumele, rigorile, preceptele religioase şi, în general, cu filosofia Extremului Orient. Numai că şi Hong Kong-ul este teritoriu chinezesc, iar acolo, bacşişul funcţionează aproape legic: 10% în toate împrejurările, la taxi, la bar, la restaurant, la hotel. De unde se vede că nu europenii l-au „importat” din Asia, ci, invers, îl impun ca element... civilizator acolo unde niciodată n-a existat! În rest, toată omenirea dă şi primeşte bacşiş! Cele mai mari procente se percep în Rusia, U.S.A, Mexic, cele mai mici în Tailanda, Ucraina, Spania, Malaezia, pe lista bacşişurilor modeste figurând şi România. Se spune că-s bani plătiţi pentru nimic, oricare dintre prestaţii fiind onorată cum se cuvine conform tarifelor care includ tot ce-i de inclus. De altfel, în Manualul de economie nici nu există termenul „bacşiş”! Pârdalnicul, nu-l vedem şi... este! Va căpăta toamna asta onorantul statut de realitate financiară impozabilă, intrând, deci, în deplină legalitate. Și cum se va face? Evident, româneşte, adică, în pragul absurdului. Să zicem că, de la domiciliu, am comandat o pizza. După jumătate de oră apare, călare pe scuter, băiatul ce mi-o aduce, caldă, de la firmă, respectiv, restaurant. Plătesc factura, după care-i dau 5 lei bacşiş aducătorului. Nu sunt doar sfătuit, ci obligat de finanţişti să cer chitanţă (altfel e evaziune!), pe care mi-o poate elibera doar restaurantul cu pricina. Aşa că s-ar cuveni s-o pornesc la drum şi să pierd mai bine de jumătate de ceas (în cazul cel mai bun) pentru a ajunge la restaurantul în care de la bun început puteam fi, dacă nu mă ţinea lenea în casă şi n-o făceam pe boierul comandând la domiciliu. Fără îndoială că o astfel de procedură ar echivala ori cu sfârşitul acestui tip de serviciu comercial, că nu-i nimeni zărghit să alerge noaptea prin târg după o chitanţă de 5 lei, ori la grabnica aflare a altor căi de eludare a legii – capitol la care am fost şi suntem meşteri mari, calfe şi zidari. Să nu mai spun că, neîndoielnic, în cazul unei cine la restaurant, ideea de a scrie cu mâna mea cifra bacşişului va trezi româneasca inerţie latentă anti-impozitară, aşa că una voi menţiona pe notă şi alta (adică, mai mult) îi voi da în mână chelnerului. Că a muncit aducându-mi ciorba, deşi pentru asta îl plăteşte patronul! (Apropo: înainte de Al Doilea Război mondial, chelnerii din Bucureşti n-aveau nici un fel de leafă: se chiverniseau din bacşişuri.) Iar taximetriştii vor trebui să-şi procure alte aparate de taxat, în stare să emită două chitanţe, una pentru voiajul propriu-zis şi alta pentru bacşiş. Iar vom vedea Piaţa Victoriei tixită de taximetriştii revoltaţi! Se spune că aplicarea impozitării bacşişului a fost cerută chiar de patroni (logic, vor să-şi ia oficial partea) şi va aduce purcoi de milioane în bugetul nostru mereu cârpit şi rectificat. Dea Domnul! Mie îmi rezonează precum jenanta reclamă difuzată insistent la Radio România prin care părinţii sunt invitaţi să-şi fericească odraslele cu preparatul anti-păduchi ce poate fi lesne procurat la adresa „păduchi.ro”. Ce minunat sună pentru un stat european în veacul XXI – www. păduchi.ro! Ro, adică, România, ţara care tocmai a prezidat Uniunea Europeană! Dacă altfel nu-i cu putinţă, simplu şi cinstit ar fi ca pe nota de plată să fie înscris şi bacşişul. Oricum a-i lua-o, amărâte acte de sărăcie!