Mircea Radu IACOBAN

Ce este un idiot? „Un om complet lipsit de inteligență, un cretin” – spune Dicționarul. După tot tărăboiul cu meciul de la Craiova, ultimul luat în seamă de presa română este idiotul care a aruncat bricheta! Și petarda? Poate tot el, poate-i vorba de un al doilea. Că-i plină țara! Organizatorii susțin că „a fost identificat”; aș fi interesat să aflu cine-i. Nu ni se spune – îi protejăm și-i respectăm imaginea! Oricum, și fără să-l cunoști, îi poți schița, asemenea unui portret robot, profilul mental. Cred că știu ce-i în creierașul lui: nimic. Pustiu. Vară și fum. „Mai întâi Dumnezeu a creat idioţii, aşa, ca să-şi intre în mână. Apoi a făcut şcolile” – spunea Mark Twain. Aici ar fi de discutat: un idiot școlit tot idot rămâne: instrucția mai drege câte ceva, dar nici o diplomă nu vindecă tâmpenia congenitală. Omul nostru din Bănie nu cred să fi citit în viața lui vreo carte – în afară, poate, de opurile dedicate lui Balaci ori Oblemenco. Tot ar fi ceva! Adoră să afle lumea că există și digeră, altă bucurie n-are, decât, cu siguranță, bere multă și cinci mici. Viețuirea lui este cât se poate de ștearsă și așteaptă cu sufletul la gură să vină ora meciului pentru a-și legitima cumva existența trântind petarda care face „bum” și scoate fum. Aproape juisează când își admiră măreața ispravă! Știe să mânuiască impecabil un Smartphfone, dar nu-i în stare să scrie corect gramatical o biată propoziție simplă, iar când încearcă, recurge la ortografierea internetistă de tipul (scuzați) „kkt”. Este de profesie contra – nu contează cine, cum și de ce, dacă-i vorba de un om sau de o instituție, de o idee sau de un moft, regulile sociale le desfide violent, din principiu, tocmai fiindcă-s reguli. Ai spune că-i vorba despre o criză maladivă de personalitate diagnosticabilă psihiatric, dar nici măcar atât nu-i: fără să-și înțeleagă mecanismele și determinările propriei stări, individul e-n culmea fericirii când izbutește să facă „bum!” și să scoată fum, nimic altceva nu contează, nimic logic, cât de cât rațional și argumentat. Ce rezolvă petarda? Schimbă ceva, ajută pe cineva? Dimpotrivă, în cel mai bun caz este trecută cu vederea de oficiali, altfel are consecințe cât se poate de păguboase atât pentru  club și echipă, cât și asupra lui însuși: dacă se suspendă terenul, unde și cum să-și mai exprime furia îndreptată... contra cui? Gestul său tălâmb nu-i o reacție explozivă de moment, ci presupune premeditare, dispozitivul exploziv fiind construit artizanal, cu trudă (internetul oferă soluții și rețete) și, indiferent de evoluția scorului și soarta meciului, petarda va fi aruncată, că doar viteazul n-o să se întoarcă acasă cu bombița intactă în buzunar, dacă tot a izbutit s-o strecoare pe stadion! Și cel care a aruncat bricheta exact în capul arbitrului și-a ante-programat gestul, exersând acasă ca-n poligon, altfel greu de explicat precizia loviturii, iar obiectul contondent în sine a fost ales cu grijă – o brichetă metalică grea, nici nu  știu pe unde o fi găsit-o. Amândouă vitejiile ridicole de peluză n-au nici o justificare logică: bietul Hunter, după încasarea loviturii, ce trebuia să facă? Mai erau câteva secunde până la final, urmau  oricum loviturile  de la 11 m. Continuând jocul, oltenii puteau câștiga (ceea ce s-a și întâmplat); dacă partida era întreruptă (cum, în cazuri similare, s-a  întâmplat de atâtea ori) oprirea meciului echivala cu calificarea maghiarilor. Tergiversările și  parlamentările întinse de-a lungul unei jumătăți  de oră în fața unui public înfierbântat și pătimaș, tensiunea, ogoliile oltenești, miza deciziei oficialilor, n-au contat: după ce, în fine, s-a dat „grațiere” și s-a reluat meciul, idioții... au recidivat, aruncând alte două petarde! Că nu era de-ajuns! De ce, doar reluarea jocului avantaja gazdele primejduite de un implacabil 0-3 la „masa verde”? Întrebări la care, desigur, nu există răspuns logic, fiindcă idiotul, cu aparatul gândirii scos din priză, face doar „ce vrea mușchii lui” și-atât. În mod firesc, barem amenda de la UEFA s-ar cuveni imputată idioților și nu Clubului, dacă nu și milioanele de euro pe care fotbalul oltean le pierdea complet aiurea. Iar petardele nu vin din cer, ci din tribună – de regulă, de la peluza supravegheată de zeci de stewarzi. Cel ce le azvârle n-are cum s-o facă decât ridicându-se în picioare și-n văzul zecilor de spectatori din preajmă. De ce nu-l oprește nimeni? Dimpotrivă, „microbiștii” aprobă prin hlizeală și încurajări. directe, așa că idiotul se simte admirat și important...  Eu unul aș zice că amenzile (modice totuși) aplicate de Jandarmerie nu-s decât o frecție la un picior de lemn. Dacă nu se iau măsuri drastice, fotbalul nostru, și așa olog, rămâne pe veci la discreția unor astfel de idioți.