Mircea Radu IACOBAN

Aş propune un test: cei care toată ziua vântură în discursuri îndemnul însuşirii „valorilor europene” să ne spună mai întâi care-s valorile cu pricina, şi apoi prin ce se deosebesc de valorile neaoş româneşti ale momentului şi ale tradiţiei, dar, de ce nu, şi de cele acceptate şi promovate de alţii. Cum ar fi marele nostru aliat NATO, Statele Unite al Americii. Răspund tot eu: în anul de graţie 2019, e-un sistem de valori unanim adoptat de orice român întreg la minte, ca parte a modului de viaţă european, aşa că trimiterile se cuvin făcute către respectarea, nu spre însuşirea lor. Le recapitulez, aşa cum au fost consfinţite prin Tratatul de la Lisabona şi Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.: Demnitatea umană (inviolabilă, respectată şi protejată), Libertatea (de mişcare, de gândire, de orientare religioasă ş.a.), Democraţia, Egalitatea (în toate domeniile), Statul de Drept, Drepturile Omului. N-aş crede că astea nu-s şi valori ale australienilor, englezilor, eschimoşilor ş.a.m.d. Chestiunea ce rămâne în discuţie este conjugarea cu specificul naţional. La ce renunţăm? Popoarele (încă) au mentalităţi care vin de demult, majoritatea înscrise necontondent în cadrul general, dar sunt şi altele care cu greu îşi pot face loc, poate chiar contrazic normele U.E. Dacă citim Constituţia fostei Republici Socialiste România (dar şi a Cubei, URSS, RDG etc.) vedem că, pe hârtie, toate aceste valori erau, oficial, consemnate şi respectate; în fapt, nici una. Declarativ e simplu; traducerea în viaţă rămâne esenţială – şi aici s-a produs poticnirea ce a generat revoluţii. După ce constaţi că „Marele Licurici”, pe fondul înscrierii absolute într-un normativ european (altfel deloc obligatoriu pentru SUA) îşi menţine o tablă proprie a valorilor, unele inexistente în mentalul continentului nostru – şi te întrebi, fireşte, care-s şansele reale ale globalizării. Nu-i vorba de contraziceri, ci de o altă orânduire pe scara importanţei acordată fiecărei valori în parte, din toate domeniile social, politic, individual, marital, comercial etc. O cercetare întreprinsă de un organism respectabil, „Open Leadership Center”, surprinde: americanii acordă primul loc controlului asupra circumstanţelor: fiecare om trebuie întâi de toate să-şi chibzuiască interesele proprii. Apoi, este fetişizată schimbarea (Marx o vedea ca „motor al progresului”), considerată de alte naţiii (englezii, de pildă) drept factor dezichilibrator ce trebuie evitat. Trump întruchipează schimbarea, deci, Trump trebuie acceptat, fiindcă schimbările, oricare ar fi ele (?) duc doar spre bine. (Dalai Lama mută accentul: „Deschide braţele spre schimbare, dar nu-ţi pierde din valorile tale”.) Pe locul al treilea, individualismul şi inviolabilitatea vieţii personale. Urmează concepţia „ajută-te singur”: omul s-a format pe sine – self-made man. (O ciudăţenie: în concepţia celor de peste ocean, familia, biserica şi şcoala n-au influenţă hotărâtoare asupra destinului individului, fiecare şi-a ales valorile după care şi-a format viaţa de zi cu zi – este şi concepţia indianului Gandhi: „Valorile tale devin destinul tău”.) Nu colaborarea, ci concurenţa vine pe locul al cincilea: ea ar depista ceea ce este mai bun în om. Mai departe: orientarea spre viitor. Americanii cred că viitorul va hotărî aprecierea trecutului, prezentul poate trece neobservat. Printre celelalte valori „de nuanţă” este inclusă orientarea spre acţiune/muncă: timpului liber trebuie să i se acorde cea mai mică parte a vieţii; pierderea de vreme în zadar sau somnul constituie un păcat. Ar urma pragmatismul şi eficacitatea, care le-au permis americanilor să-şi treacă la activ performanţe şi invenţii de care nicio naţiune n-au fost vreodată capabilă (a se compara cu valoarea negativă întruchipată în românescul „merge şi-aşa”). Deşi intelectualii americani (spune Gerald Brenan) consideră că „ideile lor sunt mai importante decât valorile, mai exact spus, ideile lor decât valorile altora”. O comparaţie cu unele dintre valorile tradiţionale mioritice arată că o schimbare de mentalitate ar fi fastă şi necesară. În acelaşi timp, s-ar cuveni militat neabătut pentru păstrarea celor ce fericit ne individualizează ca popor în familia europeană. Duhovnicul Iustin Pârvu sublinia: „Dacă nu respecţi valorile neamului, care sunt identitatea ta în lume, ce să respecţi? Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa prezentului şi viitorului?” Deocamdată, continuăm să „ţesem motive naţionale cu aţă de import” (proverb sârb).

  Ieri dimineaţă, o fătucă, probabil studentă, cu căşti în urechi şi telefonul mobil în mână, s-a lovit de scara vagonului la urcarea în tramvai. Nimeni nu s-a mirat că, în loc de „au” sau „vai” a strigat „waw!”