Mircea Radu IACOBAN

Din petrecerile fotbaliştilor la sfârşit de campionat n-au lipsit, fireşte, manelele, deplin asortate cu tatuajele tip Tombuctu & Zambezi. Nimic de reproşat, e dreptul lor, fiecare fumează ţigara ce-i convine, n-avem nici un temei să-i pretindem lui Golofca (cu ce fain vultur negru şi-a împodobit ceafa!) să asculte Bach, nici lui Dâlbea să voteze cu Picasso – fiecare, cu-ale sale. După cum s-a aflat din declaraţiile unui manelist cunoscut, şi preşedintele Băsescu agrea genul, invitând ciraci de-ai lui Guţă să „încălzească” petrecerile mai intime de pe la Predeal şi Sinaia. Cum există de acum şi posturi tv corespunzător profilate, este firesc să se încerce desluşiri teoretice pe tema „maneaua la români”, fenomenul să fie studiat cât se poate de serios la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar cunoscătorii să încerce alcătuirea manualului „Cum să faci o manea de succes”. O variantă intitulată „Lămurire pt. 13339” (?) ne propune pe internet, sub ocrotirea cvasi-anonimatului, Andrei B., care identifică „10 paşi simpli pentru a alcătui o manea de succes”. Dacă se înlătură exagerările parodice (autorul nu prea pare a fi fan al genului), rămân suficiente sfaturi de bine, care, consecvent urmate, permit intrarea pe cal alb în templul manelei perfecte, dar şi receptarea nedreptăţitului oftat pe note în deplină cunoştinţă de cauză. Pasul 1 ar fi rebotezarea cu nume de baştan (Elvis, Florin Fermecătoru’, Englezu’ etc.). Pasul 2 este discutabil: „Incultura generală obligatorie” – doar n-o să-l includem în această categorie şi pe Băsescu, cel care, se ştie, a-nceput prin 2008 să citească un roman de Cărtărescu. Pasul 3 este şi mai de neacceptat („IQ mai mic decât numărul de la pantofi” – or fi şi manelişti care poartă 46). Pasul 4: „posesie sau achiziţionare pe parcurs de limuzină, castel, faraoancă şi boraci (puradei)”. Pasul 5: „rude în puşcărie”. Pasul 6: „imaginea – adică, bijuterii, lanţ, ghiul, brăţară de aur; freza: două părţi gel, o parte păr. Hainele: cât mai strălucitoare şi de prost gust, pantofi de lac, vestă, manta sau capă.” Pasul 7: „Vocabular obligatoriu – bani, duşmani, ţigani, golani, femei, fetiţe, prinţese, băutură, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inimă, suflet, Dumnezeu, viaţă, valoare ş.m.a. Interjecţii: ooooof, ah, şa-la-la, cicala-cichicia etc.” În febra procesul de creaţie, manelistului îi sunt îngăduite licenţe altfel considerate greşeli gramaticale şi erori de versificaţie. Cum ar fi verbe conjugate aiurea, substantive cu pluralul la alegere, construcţii de tipul „la toţi”, „lu copilu’ meu”, „aş vrea ca să te regăsesc”, aşa-zise rime cu acelaşi cuvânt, metafore supralicitate („sugativa-n portofel” ş.m.a.). Pasul 8: recurgerea obligatorie la comentarea subiectelor (a): „iubirea, adică, (1) relaţiile cu mai multe femei (2) reuşite, (3) nereuşite; (b) părăsirea (1) pentru altul – merge şi homo – (2) pentru bani, (3) pentru ambele, (4) moartea.” Tronsonul II: familia, adică (a) copiii, (b) nevasta (c) fraţii. Ținta III: banii, cu detalierile (a) deţinerea în cantităţi peste măsură, (b) risipa firească, (c) invidia celorlalţi. Ținta IV: lauda de sine (bunăstare, performanţe sexuale, sex-appeal, isprăvi muzicale). Maneaua perfectă presupune susţinere cu instrumente adecvate şi consacrate (acordeon, orgă ştirbă, suflători foarte activi, tobe de sintetizator cât mai generoase).Vocea se cuvine să răsune cât mai chinuită, cu ecou adăugat electronic, accent obligatoriu şi rap inclus. Când se filmează un videoclip, nu vor fi uitate mişcările obligatorii stânga-dreapta (maximum doi paşi), luminile cât mai colorate, trosnirea din degete şi, desigur, la fel de obligatoriu, zâmbetul cuceritor. În planul doi va fi de efect să-şi expună echipamentul sumar 10-12 fete corespunzător dotate. Dacă bugetul permite, barosanul solist va fi amplasat într-o maşină cât mai decapotabilă. Cum se vede, simplu nu-i deloc, dar se merită: asistenţa este miraculos cucerită, curg lacrimi, se revarsă rafale de pupături, flutură în sens unic bancnote de 50 euro. Cum am mai spus, în fond, nimic reproşabil: este dreptul fiecăruia să asculte ce-i place, în conformitate cu capacitatea proprie de accedere la profunzimea ori la sclipiciul de suprafaţă al atât de diversei oferte muzicale a veacului. Pe lângă iubitorii declaraţi ai genului se situează, ca-n sondajele pre-electorale, nehotărâţii. Nu vom şti niciodată câţi sunt şi câţi oftează pe ascuns că n-au parte de bucuria manelelor din pricina rezervei pe care sunt condamnaţi s-o afişeze, de la miniştri la parlamentari, de la cârciumari la şoferi de tir. Mulţi, puţini? Nu contează, trăim într-o ţară atât de liberă...