Mircea Radu IACOBAN

Trecem în goana maşinii prin comunele ţării şi ne bucurăm când, la capăt de sat, putem apăsa din nou acceleraţia. Traversăm în viteză microuniversuri despre care credem că se ştie totul – de fapt, mai nimic. Câţi (şi ce) români vor fi vieţuind în cutare aşezare moldavă, care li-s nevoile, visele, dorinţele, n-aflăm decât când ies din crisalida anonimatului şi devin alegători; atunci redescoperim că veşnicia s-a născut la sat, că de acolo ni se trage cimotia, c-avem răposaţi în cimitirele cu bisericuţă de lemn – de-aici suntem, de la talpa ţării, noi ştim cum se ouă găinile şi cum se taie mămăliga cu aţa, votaţi-ne! Curând, nici n-o să apucăm să le mai vedem, fiindcă visatele autostrăzi pe multe or să le scoată din geografia reală, trimiţându-le în starea vegetativă în care au ajuns aşezările americane ocolite de noile magistrale rutiere...

Şi câtă istorie a românilor „s-a ars” cândva în cătunele spuzite acum de antene parabolice şi tutelate de emiţătoarele telefoniei mobile, mai înalte şi mai ochioase decât turlele bisericilor! Când globalizarea tinde să depersonalizeze ţări şi popoare, ce mai contează şi pe cine să intereseze biet destinul satului tău?

Întru atenţionare asupra unui „a fost odată” demn de pus în ramă, precum şi a unui prezent evident ieşit din tiparele ruralului moldav, ici-colo se găsesc entuziaşti dispuşi să investească (multă) trudă şi (destui) bani în alcătuirea unor monografii comunale. Rezultatele nu-s totdeauna pe măsura bunelor şi generoaselor intenţii, dar, oricum, iniţiativele merită apreciate şi salutate.

Dar ce să mai spui când monografia depăşeşte cadrul tradiţional, preschimbându-se în cercetare aplicată adusă până-n pragul exhaustivului? Comuna Ciurea este oraşul din oraş: aflată la câţiva kilometri de Iaşi, de-o vezi din avion, cu zeci de blocuri, alei asfaltate, spaţii verzi şi alte atribute ale urbanului, ai crede că-i o extensie a fostei capitale moldave. Într-un fel şi este. Mai întâi strict edilitar, fiindcă liniile transportului în comun unesc oraşul cu Ciurea precum oricare alt cartier ieşean. Apoi, interferarea forţei de muncă – cu, desigur, preponderentă destinaţie ieşeană, dar şi-n sens invers, mai marcant într-o perioadă în care o spectaculoasă şi rodnică iniţiativă locală (în aşa-numita „perioadă Vişoianu”, din păcate rapid stinsă după Revoluţie) atrăgea către Ciurea navetişti cu buletin de Iaşi. Sunt motive pentru care, cu un anume orgoliu, altfel destul de motivat, autorii afirmă că „Iaşiul începe la Ciurea”, Monografia purtând în titlu sintagma „Ciurea, comunitate metropolitană”. Efectul identitar al înlocuirii substantivului „comună” prin „comunitate” urmând a fi desluşit de viitoarele evoluţii, care, pare-se, nu pot avea decât un singur sens.

Sumarul acoperă (mai bine zis descoperă) cam tot ce merită şi se cuvine consemnat, începând cu geologia locului, clima, vegetaţia, amplasarea în teritorialitatea ieşeană, rădăcinile istorice, oameni, neamuri, sate ciurene, incursiuni toponimice, istoria veche, istoria recentă, eroii războaielor din 1877, 1918, 1944, înscrierea în parcursul „restaurat” de după 1989 (cu întemeiate regrete privind fărâmiţarea agriculturii şi abandonarea unităţilor industriale, dar şi cu consemnarea împlinirilor evidente apte să contureze „relieful postrevoluţionar”), însemne identitare (ocupaţii, datini, port popular), sistemul educaţional, viaţa creştină, administraţia locală, personalităţi originare din satele comunei ş.m.a.

Principalii „vinovaţi” de apariţia în condiţii grafice de excepţie a acestui op de 400 de pagini sunt primarul Cătălin Lupu („omul care visează asfalt”) şi, desigur, autorul, Aurel Brumă, cel ce a izbutit să atragă un cerc de colaboratori de certă profesionalitate şi care a asigurat cărţii redactarea de elevată ţinută scriitoricească. „Lucrarea aceasta, o Carte a Ciurei, pentru prima sa ediţie, o concep ca o structură de fundamentare, prin contribuţii imediate, dar şi din perspectiva unei îmbogăţiri, pentru finalizarea, după mai multe ediţii, într-o Carte de Aur a comunităţii” – declară cu modestie autorul. Sigur, pot exista ediţii următoare care să îmbogăţească informativ prima apariţie; interpretările cu caracter de generalitate rămân însă, fiind temeinic întemeiate pe destule şi revelatoare surse esenţiale.

M-aş înscrie şi eu cu o măruntă contribuţie viitoare. Fiu de ceferist fiind, copilărit la Iţcani, printre vagoane şi locomotive, văd cu alţi ochi episoadele legate de istoria căilor ferate, mai ales când este vorba despre evenimente de mare şi trist răsunet, cum a fost catastrofa feroviară de la Ciurea (noaptea Anului Nou 1916), soldată cu peste 1.000 de morţi. În Monografie sunt înserate pasaje din documentele Comisei de anchetă care afirmă că în gara Bârlad i s-au mai ataşat nefericitului tren şapte vagoane de marfă „fără ştirea mecanicului”. Ceea ce este o absolută imposibilitate ceferistică. Am solicitat direct la sursă documentele cu pricina şi, într-o rubrică viitoare, o să-ncerc o eventuală lămurire.

Până atunci, cuvenitele felicitări Primăriei Ciurea şi autorului Aurel Brumă: au izbutit o lucrare ce poate servi drept model celor interesaţi de întreprinderea unor astfel de cercetări pe cuprinsul judeţelor Moldovei. Şi nu numai.