Mircea Radu IACOBAN

Îmi amintesc de un top din 1977 al cărților împrumutate de la Biblioteca Centrală Universitară din Iași. Pe locul I figura „Delirul” lui Marin Preda. Urma „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran (reflex al ecranizării tv din 1976) și „La Lilieci” de Marin Sorescu. În 2019, topul aceleiași Biblioteci cuprinde exclusiv literatură științifică: cărți de pedagogie, de fizica plasmei, de analiză matematică, de psihologie ș.a.m.d. Pe primele zece locuri, nici un titlu din literatura beletristică! Brutal se schimbă lumea!

La Look tv., Cristian Prisc-către își continuă festivalul erorilor (mai bine zis ororilor) în comentariile fotbalistice, care de care mai moțată. Mai nou, aflăm că jucătorul X „a avut o schismă de durere”. Cum toată lumea știe (probabil, în afară de Prisc-către), schisma este „separarea unui grup de credincioși de religia căreia i-a aparținut” (DEX). Cultura subțirică a comentatorului tv a îngăduit și pricinuit ridicola confuzie cu „schimă”, adică, potrivit aceluiași DEX, „contractură voită sau involuntară a mușchilor feței, schimonosire a feței, strâmbătură, grimasă”. De prisos alte comentarii: în gazetărie, dacă bagaj cultural onorabil nu-e, nimic nu e!

Cu Liverpool, Tottenham, Arsenal și Chelsea în finalele continentale, părea cât se poate mai îndreptățită prosternarea cu umilință în fața valorii de excepție a fotbalului englezesc. Pe bună dreptate însă, presa sportivă temperează entuziasmul general: nu-i vorba despre fotbalul englezesc, ci de fotbalul din Anglia – și nu-i deloc același lucru! Din totalul de 44 fotbaliști titulari în performantele echipe, doar 8 (opt!) sunt băștinași!! De necrezut: Arsenal și Chelsea au avut pe gazon câte un singur jucător britanic! Nici un antrenor nu-i englez: Jurgen Klopp e neamț, Mauricio Pochettino și Maurizio Sari italieni, Unai Emery spaniol! Cu adevărat performantă a fost și rămâne potența financiară a cluburilor engleze. Insularii sunt cei ce semnează cecurile (și nici aici 100%), osul îl pun la bătaie străinii. Mă întreb ce echipă capabilă să concureze în Europa ar mai rămâne după un ipotetic Brexit fotbalistic?

Se pare că, în sfârșit, s-a desprimăvărat. Cu tot frigul ultimelor săptămâni, natura și-a urmat legic ritmurile și calendarul ei, drept pentru m-am pomenit... doică de păsăruică! Am în curte trei brazi. Când i-am plantat, în 1975, i-am adus din Bucovina pe toți trei în portbagajul mașinii. Acum, sunt de două ori cât casa. Cine să mai știe ce paseri cuibăresc în vârful coronamentului, pe care nici nu-l mai deslușesc, de jos, din pricina rămurișului? Primesc, însă, constant, nedorite informații ornitologice exacte, fiindcă mai în fiecare an o jună zburătoare din promoția respectivei primăveri cade din cuib. Prea devreme a cutezat să zboare, n-are puteri să urce înapoi în vârful bradului, iar motănărimea cartierului îi dă imediat târcoale. Acum doi ani, m-am procopsit cu un puigan de gaiță. Îl țineam în mână fără să știu ce să fac mai departe: la cuib poți ajunge doar cu drona, de-l las în iarbă, îl înhață pisicile. Orătania țipa ca-n gură de șarpe și, nici nu știu când și de unde, a-nceput să se învârtească deasupra stol de gaițe guralive și agresive. Am mai istorisit pățania: una dintre ele s-a desprins din cârd și a coborât în picaj, pocnindu-mă cu ciocul taman în mijlocul frunții. Sânge, soață și vecini alarmați, pansament... Alaltăieri, motanul meu, Claxon, mi-a depus pe prag alt pui căzut din cuib: l-a purtat cu delicațele, nu l-a „compostat” deloc, zburătoarea cu caș la gură, deși cu penajul încă firav, e-n deplină formă, lansează SOS-uri pe limba ei, și primește tot mai multe răspunsuri din toate colțurile curții. De astă dată e-un pui de cinteză (Frigilidae coelebs). Pasăre migratoare monogamă fiind, te-ai aștepta să protesteze mă-sa, ori taică-său, dar nu: s-au adunat nu știu câte, din ce în ce mai vehemente și mai curajoase. Am găzduit sinistratul într-o cutie de transportat pisici la veterinar, prevăzută cu ochiuri de plasă rară, așa că puiul (a primit numele de Ghiță) dialoghează înflăcărat cu cimotia care, de două zile și două nopți, nu părăsește incinta, revendicându-și odrasla. Soața mea îl hrănește cu gălbenuș de ou fiert și sămânță de floarea soarelui mărunțită; cintezoiul înfulecă fără contenire – cine știe, poate se întremează și va izbuti să-și ia zborul. Tablou înduioșător: am surprins-o pe (probabil) maică-sa când încerca să-i strecoare ceva, pare-se o omidă, prin ochiurile plasei. Multe am avea de învățat de la neamul păsăresc!