Mircea Radu IACOBAN

Ostenit, fotbalul românesc se pregăteşte de vacanţă. Ceea ce era de spus s-a cam spus: CFR Cluj va fi campioană, Chiajna, Hermanstadt & comp. se pregătesc de Liga a II-a, iar în soccerul „mare”, englezii demonstrează că nu degeaba ei sunt cei care au inventat jocul ce a sedus mapamondul.

Un sentiment de care, într-ale sportului, n-am prea avut parte până acum: mila. M-a înduioşat tristeţea lui Messi (regretabilă atitudinea crudă a contestatarilor care, până acum o zi şi-o noapte, îl ridicau în slăvi!), iar în tenis, m-a încercat realmente mila pentru nefericita Kuzmova, prea mică pentru un război aşa de mare, şi crunt umilită de o Simona dezlănţuită.

Începe frăsuiala transferurilor şi migraţia în cerc a antrenorilor: azi eşti bun, mâine nu faci doi bani, poimâine iar întruchipezi soluţia salvatoare! Ieşenii bat toate recordurile: după ce l-au mătrăşit penibil şi total inexplicabil pe Neagoe, cel care a adus pe „Poli” în play-off şi-n cupele europene, acum încearcă să-l momească din nou în Copou, unde nu Stoican poartă vina decăderii echipei ieşene, ci managementul clubului, total amatoristic şi păgubos. Nu ştiu cum, de ce şi mai ales de unde l-au descoperit pe „omul de afaceri” băimărean Sabo (care a răsturnat un car de bani în conturile „Politehnicii” împrumutând echipa cu... 400 de euro şi cerându-i repede înapoi). Primarul are dreptate: Sabo crede că „aici, în această zonă a Moldovei, sau de la Milcov la deal, oamenii sunt mai proşti ori mai puţin înţelegători cu fenomenul” – dar şi opinia atribuită ardeleanului s-ar putea să aibă un dram de îndreptăţire, câtă vreme chiar instalarea lui la cârma „Politehnicii” n-a demonstrat tocmai inteligenţă managerială, iar „înţelegerea fenomenului” este brutal contrazisă de vânzarea pe nimic, în toiul campionatului, a singurilor oameni de gol, Cristea şi Flores (în paranteză fie spus: am toată preţuirea pentru Andrei Cristea, dar dau în scris că pasul către Craiova a fost greşit făcut şi că, în Bănie, n-o să aibă zile tocmai fericite pe gazonul noului stadion).

Pe de altă parte, pauza văratecă din fotbalul românesc mă scuteşte de obligaţia chinuitoare a îndurării unor comentarii tv iritante şi redundante. La Look tv domneşte o limbariţă sufocantă, nu mai ai clipă de răgaz pentru gândurile proprii: curge-potop un surplus parazitar de informaţii inutile, combinat cu descrierea amănunţită a celor ce toată lumea vede pe ecran, de parcă transmisia s-ar adresa unui popor de orbi, crainicul fiind chiorul-împărat! Ce relevanţă poate avea precizarea datei exacte când, odată şi odată, s-a marcat primul gol cu capul la Urziceni ori anunţul că „mingea a ieşit în aut”, atâta vreme cât prima informaţie pur şi simplu nu interesează, iar a doua-i deplin inutilă? Nu-i ăsta rolul şi rostul comentariului tv, el se cuvine să fie un suport al imaginii prin detalieri gazetăreşti, în primul rând de ordin tehnico-tactic, precum şi un ajutor oferit telespectatorului pentru a vedea ceea ce camera de luat vederi nu oferă.

Nu poate fi contestată priceperea celor de la microfonul Look tv într-ale fotbalului, sunt realmente meseriaşi, dar pur şi simplu sufocă prin îndârjirea de a spune tot... ceea ce oricum şi desluşit se vede. Prestaţia lui C.P., un crainic-reporter, cred (după voce) tânăr, este nu numai enervantă, ci, adesea, pur şi dăunătoare limbii române. Şi aici avem de a face cu un personaj inteligent, bun cunoscător al „fenomenului”, numai că, de n-ar încerca să-şi etaleze agresiv cultura (pe care, vădit, n-o are), s-ar bucura de altă preţuire. El încă n-a aflat că „fortuit” înseamnă „întâmplător” şi nu „forţat”, că „îşi aduce aportul” e-o tautologie de râsul curcilor („aporter” înseamnă taman... „a aduce”), că „perceptele tehnice” nu există (ci, eventual, „precepte”), că degeaba cere să „i se îngăduie metafora”, când taman metafora lipseşte din relatare etc., etc., etc. În cazul lui, cel mai bine s-ar potrivi zicerea cu „si tacuises...” Ca să nu mai vorbesc despre sindromul „către”, ce-i parazitează până dincolo de ridicol frază după frază, probabil, din credinţa că astfel se exprimă mai... îngrijit: „X este marcat foarte bine de către Y”, „mingea este şutată de către Z”, „balonul se loveşte de către bară” ş.a.m.d. „De” nu mai vieţuieşte singur, fără cârja lui „către”, deşi-i în deplină putere şi legitimitate – exemplu de parazitare lingvistică incultă, asemănătoare cumva cu imbecilul „ca şi”, de asemenea promovat ilicit în vorbirea românilor prin transmisiile sportive. C.P. pare atât de profund afectat de parazitul „către”, încât nu-l văd capabil să se lecuiască vreodată. Numai că efectele dezagreabile ale maladiei nu-l afectează pe Domnia sa, ci pe toţi cei care mai ştiu oleacă de gramatică românească...