Mircea Radu IACOBAN

Când, în 1911, an electoral, I.U. Soricu scria poezia „Niţă şi lupul” (în popor circula varianta în proză „Petrică şi lupul”), tocmai dădea în clocot „afacerea Tramcar”, pornită de la o ştire falsă ce-i acuza pe liberali de combinaţii financiare necurate; până la urmă, după aprige lupte la tribuna Parlamentului, copios oglindite în gazete, s-a dovedit că n-a fost vorba decât de ceea ce azi am numi o „fake news”. S-ar zice că, după atâta zgomotoasă tevatură, ştirea mincinoasă s-a autoexclus din arsenalul gazetăriei autohtone, cu atât mai mult cu cât în câteva ţări europene erau instituite încă de la începutul veacului sancţiuni drastice la adresa înşelătoriei tipărite. Nici vorbă!

„Sus, pe dealul de la Grui / Niţă-şi paşte turma lui / Şi gândeşte ne-ncetat / Cum să-şi bată joc de sat.” Se ştie: a strigat de câteva ori „văleu, lupul!”, sătenii au sărit să-l ajute, după care, văzând că-i mereu păcăleală, n-au mai venit atunci când chiar era nevoie, aşa că Niţă a fost sfâşiat de colţii lupului: „Omul drept şi cinstit / E stimat şi e iubit / Iar cel rău şi viclean / Singur lui îi e duşman”. Cam asta s-ar cuveni să fie şi soarta ştirii false, numai că, deşi se spune c-ar avea picioare scurte, minciuna tăinuieşte şapte vieţi în pieptu-i de aramă. A funcţionat din totdeauna, înainte şi de antichitate, şi de Guttenberg, purtată din gură-n gură la fel de primejdios ca în veacul XXI, când o nutreşte copios presa şi internetul.

Marc Antonio s-a sinucis din pricina unui astfel de zvon parşiv, iar la Trento, în 1457, urmare unei ştiri false potrivit căreia evreii ar fi ucis un copil creştin, toată populaţia evreiască a fost arestată şi torturată şi 15 locuitori arşi pe rug... Revenind pe meleagurile mioritice, avem a observa că trăim un 1 aprilie perpetuu, anumiţi păcălici profesionişti străduindu-se din răsputeri ceas de ceas să înşele naţia începând chiar de la titlul ştirii postate în pagină sau în undă.

„Dramă în muzica uşoară românească – se intitulează o informaţie bombă plasată pe site-ul unui cunoscut post de televiziune – Fuego s-a prăbuşit pe scenă.” Măi, să fie, e băiat tânăr, cum s-o paţe aşa, dintr-odată? Cu emoţie, citesc până la capăt şi aflu că, la Chişinău, Fuego a cântat despre Unire şi despre neamul românesc; la final, s-a lăsat în genunchi a rugăciune, iar sala „s-a ridicat în picioare, aplaudându-l minute în şir cu multă emoţie şi urale.” Asta a fost tot. Unde-i „prăbuşirea”, unde-i drama? Unde-i etica gazetărească? Altfel, adevărat, punct ochit, punct lovit: fără titlul alarmist şi catastrofic, ştirea trecea neobservată. Ce mai contează că se minte fără pic de ruşine?

Alt titlu manipulator: „Iliescu a fost amantul Elenei Ceauşescu”. Interesant, nu bănuiam în ruptul capului, mai ales că ştiu chiar de la presupusul amorez cât de dragă i-a fost totdeauna primului preşedinte coana Leana (ca sarea-n ochi!). Citesc mai departe. Surpriză: de fapt, este vorba despre... tatăl lui Ion Iliescu, care s-ar putea, de ce nu, să fi amuşinat şi prin preajma Ceauşeascăi. „Dovada!” n-o cere nimeni, nu s-a minţit, de Iliescu-i vorba, ce mai contează... care?

Alt titlu: „Cutremur în România! Oana Roman a pierdut lupta! România în stare de şoc!” Mă simt foarte vinovat că n-am resimţit şocul, asta-i pură nesimţire, ţara se cutremură şi eu... nimic? Iată şi restul ştirii: „Oana Roman a îmbrăcat un pulover roz, deci, a pierdut lupta cu kilogramele”. Ce să facă ţărişoara la aflarea unei astfel de teribile veşti decât să se cutremure?

Şi o ţine tot într-o cutremurare: „Dramă uriaşă în România: trupul lui Rică Răducanu a cedat!” Curat dramă uriaşă! Pe Rică... îl dor genunchii! Toată compasiunea pentru pitorescul Rică! (Odată, demult, eram într-un avion cu el; hâtrul Dobrin mototoleşte un şerveţel şi i-l dă lui Răducanu: „aruncă, mă, hârtia asta”. Iar Rică a început să caute cum se deschide fereastra avionului la 10.000 de metri altitudine!) Şi pe mine mă cam lasă genunchii; dar, cu siguranţă, n-o să am parte barem de vreo măruntă dramoletă de cartier, darămite de o „dramă uriaşă în România!”

Titlu acroşant: „Ultimele cuvinte ale Prinţesei Diana – declaraţia care-ţi face pielea de găină”. Iată şi declaraţia... înmărmuritoare: „Dumnezeule, ce s-a întâmplat?” Atât. Cumplit, nu-i aşa? Rămânem în Anglia. Titlu: „Megan a mărturisit cine e tatăl adevărat al copilului. Prinţul Harry e la pământ!” Citesc ştirea în întregime, de la cap la coadă şi de la coadă la cap: nici o vorbă despre „adevăratul tată al copilului”, nici urmă de disperare la Harry, dimpotrivă! Alt titlu cu litere mari: „Şocul anului: avocata Elodia Ghinescu a fost găsită!” De fapt, nici vorbă, de 12 ani, Elodia tot dispărută e!

Opresc exemplificările, prea-s jenante, ridicole, neruşinate. Autorii acestor primitive şi puturoase fak-news-uri ne cred pe toţi nu numai naivi şi uşor manipulabili, ci de-a dreptul idioţi, altfel n-ar continua să bombardeze românii cu „nucleare” fâsâite şi „bombe” inventate din condei. Ai zice, potrivit istoriei cu Niţă şi lupul, fie că, sătui de avalanşa mincinoasă, cititorii vor refuza total asaltul ştirilor false, fie că autorii, luând seama că-s de tot ridicoli, nu vor mai depăşi atât de flagrant barierele bunului-simţ şi eticii gazetăreşti. Slabe nădejdi. Dar de-aţi vedea ce-i pe internet...