Mircea Radu IACOBAN

De regulă, se citează doar primul vers, după care urmează o precizare esențială: „in der Welt”. Încă de pe vremea împăratului Francisc II (pentru ziua de naștere a căruia fusese compus imnul) Germania își definea ambițiile precizând limpede: nu  oricum și oriunde, ci în toată lumea („in der Welt”). Cu 81 milioane de locuitori, cu a treia limbă vorbită pe glob, cu un PIB de 3,73 trilioane $, cu o capitală de 9 ori mai mare  decât Parisul, cu cele mai mari cluburi de fotbal și cu cea mai mare producție editorială de pe mapamond, cu 300 tipuri de pâine, 1000 varietăți de cârnați și 1500 mărci de bere, cu autostrăzi fără limită de viteză, cu cea mai  puternică economie din UE, Germania renăscută s-a instalat  confortabil pe locul 4 între națiile lumii. Viitorul, însă, pare sumbru: „Germania se desființează!” – aflăm cu reală surprindere din cartea lui Thilo Sarazin („Deutschland schafft sich ab”), la orizont profilându-se... „Emiratele Germane Unite”. Este considerată cea mai scandaloasă apariție editorială germană de după 1945 – și a scris-o un politician social-democrat! Una din primele cauze identificate de Sarazin se constituie, voalat, într-un reproș adresat femeii, care, în textul imnului pe muzica lui Haydn, era considerată prima între cele patru valori naționale menite „să ne inspire la fapte nobile”: „Femeile germane, loialitatea germană, vinul german și cântecul german”. Dacă încă nu-s probleme cu loialitatea, vinul și cântecul, conduita femeii pare a nu  fi la înălțime! Probabil că, de fapt, s-ar cuveni arătat  cu degetul către familia germană în întregime, nu doar către jumătatea frumoasă și delicată a cuplului; oricum, evidența statisticilor înfioară. Și nu doar scăderea natalității în sine îngrijorează (că ăsta-i marele motiv al îngrijorării) ci, potrivit comentariilor autorului, nu lipsite de conotații de-a dreptul rasiste, starea eredității la nivel intelectual. Natalitatea scade alarmant, dar nu  oricum, ci, cu precădere în rândul „segmentului cultivat”, cele mai fertile dovedindu-se „categoriile sociale cu nivel scăzut de educație”. Rămâne de discutat dacă „incultura se multiplică biologic”, făcând loc „idiocrației” – doar cu cultura nu te naști, ci ți-o însușești de-a lungul întregii  vieți. Adevărat, o naștere într-o familie din „Idiocrație” poate determina ulterioare evoluții nefericite, dar nu-i regulă, sau, dacă e, excepțiile prea răsunătoare mai degrabă o infirmă. Zicerea jucăușă din înțelepciunea populară potrivit căreia „ce naște  din pisică șoareci mănâncă” nu justifică optica unui determinism fatalist ce ar îngădui ca „incultura să se multiplice biologic, în timp ce categoriile care ar trebui  să dea naștere unor cadre de calitate să scadă numeric”. Chestiunea ar putea rămâne în discuție dacă se adoptă o  viziune mai  puțin radicalistă atunci când se au în vedere implicațiile refuzului imigranților la integrare într-un  sistem de valori umaniste, nivelul IQ-ului noilor veniți, rigorile religioase, inapetența față de achițiile culturale fundamentale. Ceva mai solide par aserțiunile autorului atunci când vorbește despre „degenerarea învățământului german”, întemeindu-se pe statistici care demonstrează că „în regiunile în care predomină imigranții, scade calitatea învățământului”. Cumva s-ar putea afla explicații (venirea dintr-un alt sistem școlar, bariera lingvistică ș.a.), dar realitatea, oricum ai examina situația, rămâne aceea pe care o înfățișează rezultatele anchetelor sociale Și mai acuzat este „sistemul parazitismului social” – ajutoarele de stat oferite prin intermediul sistemului Hartz IV, care permit tinerilor germani ce nu se grăbesc să-și caute un loc de muncă, dimpreună cu „mulțimea de imigranți ce formează o societate paralelă”, să alcătuiască acele segmente „care nu  au nici capacitatea, nici voința de a contribui la prosperarea țării”. Iar Islamul, afirmă  Sarazin, „reprezintă piedica esențială pentru integrarea și asimilarea veneticilor”. Cum se vede, reproșurile autorului nu-i vizează pe cei veniți din Europa de Est sau China, drept pentru  care Sarazin se simte îndreptățit a nu  se considera cu nici un chip xenofob. Poate că titlul „Germania se desființează” este premeditat exagerat alarmist din considerente de promovare a cărții; în ansamblul ei, însă, demonstrația, dacă nu  convinge până la  capăt, barem avertizează asupra consecințelor politicii promovate cu  încăpățânare de Angela Merkel. Până la „Emiratele Germane Unite” mai este. Dacă e să ne luăm după spusele lui Sarazin, „Deutschland über alles” mai rezistă. Întrebarea e cât.