Mircea Radu IACOBAN

Se pare că numai de Revelion vom mai vedea ferestre ale blocurilor cu lumina aprinsă la 2-3 dimineaţa: tuturor, o vreme, ne vor lipsi sărbătorile Halep. După înfrângerea severă în faţa Kokostârkovei, s-a pornit, româneşte, sarabanda reproşurilor şi înjurăturilor; dacă ar fi câştigat, sunt sigur că toţi inteligenţii care i-au descoperit crunta suferinţă ascunsă („sindromul imposturii”!) tăceau mâlc. S-a mai întâmplat să ceară echipei din loja ei sprijin vocal; meciul fiind câştigat în aplauze generale, nimeni n-a văzut în asta (scena se petrecea cu Victor Crivoi antrenor) „atitudine de precupeaţă” şi de „copil răsfăţat”. (La plăcinte, înainte, la război, înapoi!) Cu atât mai puţin să găsească de cuviinţă a pune cruce unei excepţionale colecţii de performanţe sportive cum o face Marius Doroftei pe net („Ziare.com”): „se încheie practic un ciclu, care pare să fi fost excepţia în cariera Simonei Halep”. Gata, „s-a încheiat ciclul”?

Sigur că toate au un sfârşit pe lume, Simona n-avea cum să rămână veşnic înşurubată pe locul I, odată şi odată va începe alunecarea pe ramura descendentă a carierei. Poate ăsta-i momentul, poate prea ne grăbim cu parastasul, dar câtă bucurie a adus românilor până acum fătuca din Constanţa prin munca tenace şi strădania ei n-avem dreptul să uităm şi cu atât mai puţin s-o copleşim cu reproşuri şi injurii. S-a depăşit orice limită nu numai a bunei cuviinţe, dar şi a grobianismului tâmp.

Pe net, ascensiunea Simonei s-ar fi datorat „politicii originale bolşevice”, „e prea nesimţită, nu vrea decât $$$”, „Muci, Halepra, are o privire de beţivă, a zvântat-o Karolina şi i-a scos tenisul din cap, Dumnezeu nu doarme, i-a mai dat o labă peste bot”, „nu are stofă de campioană, a fost doar un concurs de împrejurări că a ajuns pe locul 1”, „a nimicit-o Navratilova!” ş.a.m.d. – mă opresc aici, mai departe apar postări care frizează pură paranoie şi n-am nici o îndoială că, de fapt, nimeni nu le-ar fi cutezat dacă, simplu, Simona... câştiga jocul cu Pliskova! Iar opinia Navratilovei este interpretată complet aiurea, rod al unui cras analfabetism instituţional, numai astfel putând fi justificată percepţia inversă – aceea că renumita campioană cehă ar acuza-o pe Simona... de impostură!

Să ne amintim că, de-a lungul anilor, Navratilova a urmărit cu deosebită simpatie evoluţiile Simonei: în 2016 nota „Jucătoarea mea favorită? Îmi place foarte mult Simona Halep”. Tot în 2016: „Sunt impresionată de Simona. Poate să bată oricând pe oricine”. În 2015: „Simona joacă cel mai bun tenis în momentul de faţă şi a atins maturitatea necesară”. Sau: „Vă spun sincer, iubesc să o privesc, să mă uit la jocul său” etc., etc. Şi, dintr-odată, aceeaşi Navratilova s-o desfiinţeze cu epitetul de... impostoare? Adică, farsoare, şarlatană, mincinoasă (vezi Dicţionarul)? Aberant!

Dar să vedem ce-i cu „sindromul impostorului”. Specialiştii vorbesc despre faptul că „te face să te simţi vinovat(ă) şi vulnerabil(ă) din cauză că, gândeşti tu, ocupi o poziţie şi te bucuri de privilegii care, poate, nu ţi s-ar cuveni de drept. Dimpotrivă, efectul Dunning-Kruger te face să te consideri o victimă din cauză că, gândeşti tu, sigur ai fi îndreptăţit(ă) să ocupi poziţii şi să primeşti recompense superioare. Sindromul impostorului nu e considerat o trăsătură de personalitate (relativ stabilă), nici o boală psihică (ce ar necesita o terapie). E plasat de psihologi în categoria distorsiunilor cognitive, posibil de corectat prin procese de dezvoltare personală şi profesională (educaţie, coaching etc.). 70% din populaţia omenirii, afirmă specialiştii, suferă de acest sindrom. Cum ar veni, mai simplu spus: sunt conştient de faptul că am performanţe, rang, statut pe care nu le merit. Nu cumva ar exista o oarecare atingere în sinonimie cu modestia?

Înapoi la dicţionar: „calitate care ne face să temperăm aprecierea asupra ideilor şi acţiunilor noastre”. Cam tot pe-acolo-i, numai că odată-i calitate şi altă dată... distorsiune! Evident pentru orice alfabetizat, Navratilova n-o acuză pe Simona de impostură (ar fi şi ridicol!), ci dimpotrivă, intenţionează s-o conştientizeze de faptul că merită pe deplin statutul ce şi l-a obţinut. Că-i la locul ei acolo unde se află. Că poate cuteza cu îndreptăţire la mai mult. I s-ar cuveni, probabil, un suport psihic mai consistent – merită încercat.

Făceam, într-o tabletă din 2016, un joc de cuvinte între două substantive proprii cu sonoritate apropiată: Halep-Haley. Cometa Haley are perioade în care aparent dispare, dar este acolo, pe orbită, spre a reveni periodic la fel de strălucitoare. Îmi place să cred că steaua Halep mai are a străluci. Cred în Simona!