Mircea Radu IACOBAN

Acum, că-i fotbalul în toi, n-ar strica să luăm în discuţie şi câteva dintre păţaniile limbii române (dar şi ale logicii elementare) în postata comentariilor tv. Nu c-ar fi cea mai arzătoare chestiune a zilei, dar puţină lume îşi dă seama că, în bună măsură, semnalul avarierii limbii noastre a fost dat prin transmisiile radio şi tv. Odată cu înmulţirea posturilor, fireşte, s-au înmulţit şi crainicii reporteri, unii probând chemare, alţii ba. Nu pare a exista vreun control redacţional, nici pre- , nici post-transmisie: trăim, nu-i aşa, într-o ţară liberă, fiecare spune ce vrea şi ce crede, jos cenzura! Dar jos şi gramatica? Comentariul sportiv la radio şi tv a fost şi a rămas cel mai important vector în înscăunarea incorectitudinii în limba strămoşească, de şapte ori mai eficace decât normările academice. Un tânăr (după voce) pe la Look tv îmi aminteşte cumva de propria-mi tinereţe, când, la 22 de ani, aflat la începutul practicării aceleiaşi meserii, căutam din toate puterile să conving că-s inventiv, priceput, tobă de carte, ţin pasul cu noutăţile – adicătelea, „cel mai tare din parcare”. Între alte trăsnăi, în toiul unei animate şi încordate emisiuni „Fotbal minut cu minut”, am găsit de cuviinţă să intervin cerând, de la Iaşi, întreruperea transmisiei spre a comunica ascultătorilor (care se aşteptau la vreun 11 metri, ori la marcarea unui gol) formidabila veste... că-i un spectaculos apus de soare în Copou! D-ale tinereţii! Și junele Cristian Pris (zis şi „mister către”) îşi permite felurite şotii, numai că în dauna gramaticii şi, cum spuneam, logicii. Fără îndoială că băiatul se pricepe la fotbal, are un bagaj verbal (adesea... verbial!) respectabil, diagnostichează exact şi poţi avea încredere aproape deplină în comentariul său de la faţa locului. Ar fi destul pentru asigurarea unei prestaţii onorabile la microfonul tv, numai că simpla onorabilitate nu-l mulţumeşte, vrea cu orice chip notorietate şi face eforturi să epateze „cât cuprinde”. Drept pentru care, la el intrarea n-a fost forţată, ci „fortuită”, doar sună mai elevat şi mai nu ştiu cum. Nu s-o fi găsit nimeni până acum în redacţia Sport de la Look tv care să-l apere de ridicol avertizându-l că „fortuit” înseamnă întâmplător, şi nu „forţat”? În mitologia romană, zeiţa Fortuna personifica norocul! Tot junele Pris crede că orice banală comparaţie... ar fi „dacă-mi îngăduiţi metafora”, când, de fapt, metafora e-o comparaţie subînţeleasă, în care unul dintre termeni lipseşte. Și-s amândoi la locul lor! De altfel, în lumea sportului, soarta metaforei şi a poeziei în general e-n mare cumpănă odată cu anunţata apariţie a volumului de versuri semnat de fostul tuşier Valeriu (Val prenumele poeticesc) Argăseală, acum mare şef la FCSB. Sunt înmănunchiate acolo poeme dedicate lui Becali, Boc, Vasile Turcu, profunde meditaţii filosofice („Cum foc se face din scânteie / Aşa e viaţa din mulţi ani”), ori gingaşe strofe de amor („Încerc să te-nchipui fără mine / Zădarnic că mă chinui fără rost / Și simt că-i imposibil fără tine / Să pot să mai fiu totuşi cum am fost”) E un mare offside cultural aici, nu fluieră nimeni? Revenind la fenomenul Pris, să notăm construcţia „cutare obţine faultul” – ceea ce-i o absurditate, fiindcă, după cum defineşte Dicţionarul, faultul este un „act nesportiv – lovire intenţionată, trântire, împingere etc.”, iar „a obţine” înseamnă „a dobândi, a căpăta. a reuşi să...” Am obţinut propria-mi cotonogire? Halal logică! Dar cea mai mare izbândă a lui Cristian Pris este înscăunarea stupidă şi parazită în sintaxa limbii române a prepoziţiei „către”, menită să însoţească obligatoriu ilicit des-scăunatul „de”. Toate limbile moderne caută să-şi simplifice regulile gramaticale, numai noi ne străduim să le complicăm: „ca” a devenit, absurd, „ca şi”, iar „de”, „de către”. „Mingea este şutată de către Ionescu”, spune Pris, şi nu „de Ionescu”, convins că utilizează o vorbire mai îngrijită şi mai „elevată” – de fapt, siluind pur şi simplu limba română. Iar efectele se observă cu grăbire: analfabeţii instituţionali (şi nu numai ei) iau stupizenia de bună şi de-o vreme încoace, cererea nu mai este semnată de Popescu, ci, obligatoriu, de către Popescu, pruncul nu mai este alăptat de mamă, ci de către mamă, ba chiar şi „mingea se loveşte de către bară”! Iar transmisiile mai vârstnicilor colegi de microfon ai dlui Pris, mult mai echilibraţi şi mai reticenţi în inovări stupide, au şi ele hibele lor: un mare plus de informaţie parazită, care nu ajută la nimic, şi o risipă de hiper-aprecieri ridicole de genul „Bărbuţ are o viteză fantastică” (ce cuvinte ne mai rămân pentru performanţele lui Husain Bolt?), altul este „incredibil”, altul „formidabil” – totul într-un fotbal care ştim cât de „formidabil” e şi câte parale face...